Proloage – 11 Noiembrie – Din minunile Sfântului Mina, istorisite de Timotei, Arhiepiscopul Alexandriei

După moartea păgânilor şi urâtorilor de Dumnezeu împăraţi ai Romei, împărăţind dreptcredinciosul împărat Constantin cel Mare şi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos sporind, atunci, oarecare iubitori de Hristos din cetatea Alexandriei, căutând şi aflând moaştele Sfântului slăvitului Mucenic al lui Hristos Mina, au zidit o biserică cu numele lui. În aceeaşi vreme, un negustor dreptcredincios din ţinutul Isauriei, venind în~Alexandria pentru neguţătorie şi auzind de minunile şi de tămăduirile cele multe care se făceau în Biserica Sfântului Mina, a zis întru sine: “Mă voi duce şi eu, deci, şi mă voi închina cinstitelor moaşte ale Sfântului Mucenic şi voi duce şi eu un dar în biserica lui, ca să-mi fie mie Dumnezeu milostiv, cu rugăciunile răbdătorului Său de chinuri”. Şi aşa, sculându-se, a purces, luând cu sine o pungă plină de galbeni. Şi, venind la un iezer făcut de revărsarea mării, a aflat o trecătoare şi a venit la locul ce se zicea Loxoniţa, şi, acolo, ieşind la ţărm, îşi căuta loc unde să se odihnească peste noapte, că era seară. Şi aflând o casă, a zis~stăpânului ei: “Prietene, fie-ţi milă şi mă primeşte în casa ta, ca să dorm peste noapte, că a apus soarele şi mă tem a merge singur pe cale, şi nici nu am tovarăş să călătorească cu mine”. Iar cel cu casa a zis: “Intră, frate, şi rămâi aici, până ce se va face ziuă”. Deci, intrând oaspetele în casă, s-a culcat şi a adormit.

Iar cel cu casa, văzând la oaspete punga cu galbeni, a râvnit la ea şi, îndemnat fiind de diavolul, a gândit să ucidă pe oaspetele său, ca să ia aurul. Deci, s-a sculat la miezul nopţii şi l-a sugrumat cu mâinile sale, apoi, tâindu-l în bucăţi, l-a pus într-o coşniţă şi l-a ascuns în cămara sa cea mai dosnică, căutând~un loc foarte ferit, unde să-l îngroape. Pe când cugeta el acestea, s-a arătat Mucenicul lui Hristos, Mina, şezând pe cal, venind ca un ostaş trimis de împăratul şi, intrând pe uşă în casa ucigaşului, întreba de oaspetele cel ucis. Iar ucigaşul se lepăda, zicând către Sfântul: “Nu ştiu ce spui, stăpâne, n-a fost la mine nimeni”. Iar Sfântul, pogorându-se de pe cal, a intrat în cămara cea mai dinlăuntru.

Şi, aflând coşniţa, a tras-o afară şi a zis către ucigaş: “Ce este aceasta?”. Iar acela, foarte înfricoşându-se, s-a aruncat pe sine la picioarele Sfântului.

Iar Sfântul, alcătuind bucăţile celui tăiat şi rugându-se, a înviat pe cel~mort. Şi a zis către dânsul: “Dă slavă lui Dumnezeu!”. Iar el, sculându-se ca din somn şi cunoscând ce a patimit de la cel cu casa, a proslăvit pe Dumnezeu şi se închina ostaşului celui ce se arătase, mulţumindu-i. Deci, Sfântul, luând aurul de la ucigaş, l-a dat omului celui înviat şi i-a zis: “Mergi în calea ta cu pace”. Iar întorcându-se către ucigaş, l-a prins şi l-a bătut, certându-l pe dânsul, iar el cerea iertare. Iar Sfântul, dându-i iertare şi rugându-se pentru dânsul, a încălecat pe cal şi s-a făcut nevăzut de la ochii lui.

Era în Alexandria un om cu numele Eutropiu. Acesta a făgăduit să dea la Biserica Sfântului Mina un blid~de argint şi, chemând pe argintar, i-a poruncit să-i facă lui două blide de argint: un blid pe numele Sfântului şi să scrie pe el cuvintele acestea: “Blidul Sfântului Mare Mucenic Mina”, iar celălalt a poruncit să-l facă pe numele lui, şi să scrie pe el aşa: “Blidul lui Eutropiu, cetăţean al Alexandriei”.

Şi argintarul, după poruncă, a început a lucra, iar când a sfârşit amândouă blidele, blidul Sfântului Mina a ieşit mai frumos şi mai luminat, şi, scriind numele fiecăruia pe blidul său, le-a dat lui Eutropiu. Acesta, călătorind odată pe mare, a ospătat din amândouă blidele nou făcute şi, văzând blidul cel făcut pe numele Sfântului Mina mai frumos~decât blidul lui, nu vrea să-l mai dea Sfântului, ci a poruncit slugii sale să pună într-însul bucate, iar blidul celălalt a gândit să-l trimită la Biserica Sfântului Mina. Deci, după ce s-a sfârşit masa, sluga a luat blidul Mucenicului şi, mergând la marginea corabiei, a început a-l spăla în mare. Şi, spălându-l, a căzut asupra lui o spaimă, că a văzut un om ieşind din mare, care, răpind blidul din mâna lui, s-a făcut nevăzut. Iar sluga, tremurând de frică, s-a aruncat în mare după blid. Aceasta văzând, stăpânul lui s-a temut şi, plângând zicea: “Vai mie, ticălosul, că am râvnit blidul Sfântului şi am pierdut şi pe robul meu împreună cu blidul. Iar Tu,~Doamne Dumnezeul meu, nu te mânia până la sfârşit asupra mea şi fă milă cu sluga mea. Că iată, dau făgăduinţă că, dacă voi afla măcar trupul slugii mele, apoi voi face alt blid ca acela şi-l voi da pe el plăcutului Tău, Sfântul Mina, sau preţul blidului celui pierdut îl voi da la Biserica Sfântului”. Şi, ajungând corabia la mal, a ieşit Eutropiu la uscat. Şi se uita pe ţărmul mării, vrând să vadă trupul slugii aruncat în mare, ca să-l îngroape pe el. Şi, luând aminte cu sârguinţă, a văzut pe slugă cu blidul ieşind din mare şi, înspăimântându-se, a zis cu mare glas: “Slavă lui Dumnezeu, cu adevărat mare este Sfântul Mucenic~Mina”. Şi au ieşit afară toţi din corabie şi, văzând pe slugă ţinând blidul, s-au mirat şi slăveau pe Dumnezeu. Şi l-au întrebat pe el cum a rămas viu şi cum a ieşit sănătos. Iar el le-a spus zicând: “Când m-am aruncat în mare, un bărbat cu bună înfăţişare, împreună cu alţi doi m-au apucat şi au călătorit împreună cu mine ieri şi astăzi până aici”. Iar Eutropiu, luând pe slugă şi blidul, s-a dus la Biserica Sfântului Mina şi, închinându-se, au lăsat blidul cel făgăduit Sfântului şi s-au dus, mulţumind lui Dumnezeu şi proslăvind pe plăcutul Său, Sfântul Mina.

O femeie oarecare cu numele Sofia,~din părţile Fecozaliei, mergea la Sfântul Mina să se închine. Şi a întâmpinat-o un ostaş pe când mergea pe cale şi poftindu-o pe dânsa, vrea să o silească la desfrânare, iar ea, împotrivindu-se, chema în ajutor pe Sfântul Mucenic Mina, care n-a trecut-o cu vederea, ci şi pe siluitor l-a certat şi pe femeie a păzit-o nevătămată. Că ostaşul acela, legând calul de piciorul său cel drept, vrea să o silească pe ea. Iar calul, sălbăticindu-se, nu numai că a apărat pe femeie, ci pe stăpânul nelegiuit l-a târât până la Biserica Sfântului Mina, nechezând şi sforâind, încât a scos pe mulţi din biserică să-l vadă, că era praznic şi~se adunase mulţime de popor la biserică.

Deci, văzând ostaşul adunare de bărbaţi şi calul tot sălbăticindu-se, şi că nimeni nu putea să-l ajute, şi-a vădit fără ruşine fărădelegea sa, mărturisind-o înaintea tuturor. Şi îndată a statut calul şi s-a făcut blând. Iar ostaşul, intrând în biserică, a căzut în genunchi, rugându-se şi cerând iertare pentru păcatul său.

Un şchiop şi o femeie mută şedeau lângă Biserica Sfântului, împreună cu mulţi alţii, pentru tămăduire. Iar la miezul nopţii, când dormeau toţi, Sfântul s-a arătat şchiopului şi i-a zis: “Apropie-te încetişor de femeia cea mută şi o atinge pe~dânsa la picior”. Iar şchiopul a zis: “Sfinte al lui Dumnezeu, au doară desfrânat sunt eu de-mi porunceşti aceasta?”. Iar Sfântul i-a zis a doua oară şi a treia oară acelaşi lucru: “Dacă nu vei face aceasta, nu te vei tămădui”. Deci, omul s-a târât, după porunca Sfântului, şi a atins-o pe cea mută la picior. Iar ea, deşteptându-se, a început a striga, supărându-se asupra şchiopului, care, temându-se de ea, s-a sculat şi, sărind, a fugit. Şi aşa au căpătat amândoi vindecarea lor: că femeia mută a grăit limpede, iar omul cel şchiop a sărit ca cerbul.

Şi amândoi, înţelegând minunea, au dat mulţumire lui Dumnezeu şi Sfântului Mucenic Mina.

~Un oarecare păgân, avea ca prieten un creştin. Deci, ducându-se păgânul într-un loc departe, a dat prietenului său, spre păstrare, o lădiţă cu o mie de galbeni. Şi păgânul a zăbovit câtăva vreme în acel loc, în care se dusese. Iar creştinul a gândit, în inima sa, să nu mai dea înapoi galbenii păgânului, când se va întoarce, ci să-i tăinuiască, ceea ce a şi făcut. Că venind, păgânul a cerut creştinului să-i dea galbenii ce i-a încredinţat spre păstrare, iar creştinul a tăgăduit, zicând: “Nu ştiu ce grăieşti, că nu mi-ai dat mie nimic”. Păgânul, auzind aceasta, s-a mâhnit şi s-a deznădăjduit de aurul său, dar a zis creştinului:~”Frate, nimeni nu ştie de aceasta, numai unul Dumnezeu şi, dacă tăgăduieşti aurul cel dat ţie spre păstrare, zicând că nu l-ai primit, apoi spune aceasta cu jurământ. Deci, să mergem la Biserica Sfântului Mina şi acolo jură-te că n-ai luat de la mine lădiţa cu o mie de galbeni”. Şi au mers amândoi; şi creştinul s-a jurat, înaintea lui Dumnezeu, că n-a luat de la păgân aurul lui spre păstrare. După sfârşitul jurământului, au ieşit amândoi din biserică şi, când au încălecat pe caii lor, a început calul creştinului a se sălbătici, încât nu mai era cu putinţă a-l ţine, că, rupând frâul, a fugit şi a aruncat la pământ pe stăpânul său. Şi, căzând~creştinul de pe cal, i-a ieşit din deget inelul şi o cheie din buzunarul său. Apoi, sculându-se, a prins calul şi l-a îmblânzit şi, încălecând iarăşi, mergea împreună cu păgânul. Ajungând la un loc, a zis creştinul către păgân: “Prietene, iată, locul este frumos; să descălecăm de pe cai şi să mâncăm”. Şi, descălecând au slobozit caii să pască, iar ei au început a se ospăta. Deci, după puţin, creştinul a văzut pe sluga sa că venise şi sta înainte, ţinând lădiţa păgânului într-o mână, iar în cealaltă, inelul cel căzut din degetul lui şi cheia.

Şi, văzându-l, s-a înspăimântat. Şi a zis către slugă: “Ce este aceasta?”. Sluga a zis: “Un ostaş călare a venit~la stăpâna mea şi i-a dat cheia şi cu inelul şi a zis către dânsa: Trimite în grabă lădiţa păgânului, ca să nu cadă bărbatul tău în primejdie. Deci, mi-a dat mie acestea, ca să ţi le aduc, precum a poruncit”. Iar păgânul, văzând aceasta, s-a mirat de minune şi, bucurându-se, s-a întors împreună cu creştinul, la Sfântul Mina.

Şi s-a închinat până la pământ şi cerea cu stăruinţă Botezul, pentru o minune ca aceasta, la care el însuşi a fost de faţă. Iar creştinul ruga pe Sfântul să-i dea lui iertare, ca unul ce a defăimat legea lui Dumnezeu.

Şi amândoi au primit precum au cerut: unul, adică, Sfântul Botez, iar celălalt, iertare; şi a mers~fiecare întru ale sale, bucurându-se şi slăvind pe Dumnezeu şi pe plăcutul Său, Sfântul Mucenic Mina.