Proloage – 11 Martie – Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre pocăinţă

Zis-a un stareţ: “Toţi suntem datori a sta înainte la Judecata cea nefăţarnică a lui Hristos. Şi fiecare din voi va da răspuns pentru cele ce a făcut, ori bune, ori rele. Să acopere darul Tău, Doamne, toate stricăciunile noastre, în ziua descoperirii celor ascunse, când fiecare îşi va purta faptele sale înaintea Ta, Dreptule Judecător. Drepţii îşi vor aduce înfrânările cele iubite, iar păcătoşii, patimile cele rele şi de ruşine. Gura fiecăruia va tăcea înaintea Judecătorului Cel Drept şi nu va fi nevoie ca cineva să~fie întrebat, fiindcă tot trupul va fi atunci ca oglinda şi se vor vedea toate faptele luminos, închipuite pe trupul fiecăruia şi puse înainte, spre vederea tuturor. Deci, din trupurile celor curaţi se vor ivi înfrânările şi ostenelile, iar din trupurile celor necuraţi se vor arată necurăţia şi ticăloşia cea multă. Şi la aceasta să vă încredintaţi din pilda aceasta, ce se va arăta mai jos:

“Roadele pomilor sunt ascunse înlăuntrul lor, iar cu zilele de primavară se ivesc afară şi încălzindu-se încetişor, cu vremea, înaintea tuturor, ies la iveală spre vedere. Deci, dacă luna aprilie poate să facă oricând ca vântul cel~cald să scoată florile din pomi şi cu îmbrăcămintea cea de taină să le îmbrace pe din afară la arătare, apoi, cu atât mai mult va face aceasta Domnul, poruncind tuturor trupurilor noastre ca, în ziua Judecăţii să-şi arate tainele cele dinlăuntru, punând înaintea ochilor tuturor faptele şi cuvintele şi gândurile; faptele ca pe nişte roade, iar cuvintele şi gândurile ca nişte frunze?”.

Dar, se poate arăta încă aceasta şi din însăşi trupeasca noastră aşezare, că sunt în noi oarecare lucruri, care până la o vreme sunt tăinuite în trupul nostru şi care, la vremea lor, de la sine se arată. Aşa sunt, mai întâi dinţii, apoi barba~după ce creşte, precum şi cărunteţea părului, la bătrâneţe. Deci, aşa şi faptele fiecăruia şi cuvintele şi gândurile, care acum sunt ascunse şi neştiute de toţi, atunci, în ziua cea mare a Judecăţii, fiecare la arătare le vom purta, pentru că “nimic nu este ascuns care să nu se descopere, nici vreun lucru tăinuit, care să nu se ştie”, a zis Domnul.

Slavă, pentru toate, Fericitei şi Începătoarei de viaţă Treimi, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. O, Iubitorule de oameni, Bunule, acoperă şi ascunde stricatul chip al nostru, ca să nu se arate necuraţia noastră cea tăinuită, înaintea îngerilor şi a arhanghelilor,~apostolilor şi a drepţilor. Toiagul lui Aaron, Doamne, a înflorit şi a adus repede fapte bune. Iar trupul nostru, în care sunt necurăţia şi ruşinea cea tăinuită, fă, Doamne, să nu-şi arate prihana lui, în ziua dumnezeieştii Tale veniri. Ci, atunci, numai aşa se cade a striga: “Slavă Ţie, Hristoase, Mântuitorule, Cela Ce eşti Milostiv spre noi. Deci, de vreme ce, precum s-a zis, toate tainele se cade să se arate înaintea Înfricoşătoarei Judecăţi, apoi, acum, să ne curăţim de toate stricăciunile sufletului şi trupului, făcându-le curate întru frica lui Dumnezeu. Că, arătându-se faptele şi gândurile noastre cele ascunse, întru slavă şi cinste să ne~îmbrăcăm, iar nu întru ruşine.

Deci, spre Dumnezeu să fie mântuirea noastră, spre cereştile privelişti, spre frumuseţile Raiului, spre lăcaşurile cele de-a-pururea fiitoare, spre cetele îngerilor, spre petrecerea cea de acolo, unde sunt acum sufletele drepţilor. Sau, să cugetăm cum va fi arătarea Marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când, după cuvântul Sfântului Apostol Petru, Cerurile cu sunet vor trece, iar, stihiile, arzând, se vor topi, pământul şi lucrurile cele de pe el vor arde, apoi fiecare suflet îşi va lua trupul său cel însoţitor.

Oare în ce chip vor fi aceia care, de la Adam şi până la sfârşit,~împreună se vor aduna? Cum vom vedea faţa lui Hristos cea înfricoşătoare şi mult mai strălucitoare decât lumina soarelui? Cum vom auzi glasul Lui, cel mai de pe urmă? În ce aşezare ne vom afla atunci, când drepţii vor lua Cereasca Împărăţie, iar păcătoşii se vor trimite în veşnica pierzanie? De-a pururea, dar, ni se cade nouă, să ne învăţăm şi să gândim la cele bune şi întru acelea să vieţuim. Pentru că, din unele ca aceste cugetări, se umileşte sufletul şi aduce roadă de fapte bune, întru Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, a Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.