Proloage – 11 Decembrie – Întru această zi, cuvânt pentru adormirea celui între Sfinţi Părintelui nostru Sisoie

Cel dintre Sfinţi Părintele nostru Sisoe a trăit în pustie şi în munte, şaizeci de ani, iar când era să se mute din viaţă, şezând lângă dânsul călugării, i-a strălucit lui faţa, ca lumina. Şi le grăia lor: “Iată, ava Antonie a venit!”. După aceea, tăcând puţin, iarăşi le zicea lor: “Iată, ceata proorocilor a venit!”.

Şi a strălucit şi mai mult şi a zis: “Ceata Apostolilor a venit!”. Şi faţa lui îndoit a strălucit şi, iată, vorbea, cum vorbeşte cineva cu alţii.

Deci, l-au rugat pe el bătrânii,~zicând: “Spune nouă Părinte, cu cine vorbeşti?”. Şi a zis lor: “Iată, au venit îngerii să mă ia pe mine şi mă rog lor să mă lase puţin, ca să mă pocăiesc”. Iar bătrânii i-au zis lui: “Nu-ţi trebuie pocăinţă, părinte”. Zisu-le-a lor, stareţul: “Cu adevărat, nu mă ştiu pe mine că am pus măcar început de pocăinţă”. Iar toţi ştiau că desăvârşit este.

Apoi, iarăşi, fără de veste, i s-a făcut faţa lui ca soarele şi s-au temut toţi. Deci el le-a grăit lor: “Iată, vedeţi toţi, a venit Domnul şi zice: “Aduceţi-Mi acest vas ales din pustie!”. Şi îndată şi-a dat duhul. Apoi, s-a făcut un fulger şi s-a umplut casa de bună mireasmă.