Proloage – 11 August – Istorisire despre Icoana cea Nefăcută de Mână, a Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

In zilele binecuvantatului si credinciosului imparat Tiberiu (578-582), s-a facut o minune mare si preaslavita. O femeie de rang inalt, anume Maria, iubitoare de Hristos si patriciană, de bun neam, fiind vaduva, a cazut intr-o boala grea si fara de leac. Si, deznadajduind de tot ajutorul omenesc, s-a lasat in nadejdea Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Deci, punand intru sine gand bun, a trimis la preotii~care slujeau la Icoana Domnului, cea Sfanta si Nefacuta de Mână, rugandu-i sa vina la ea.

Acestia venind, a cazut la picioarele lor, zicand: “Rogu-va, stapanii mei, de vreme ce Dumnezeu, pentru pacatele mele, a vrut sa ma chinuiesc cu aceasta boala grea de moarte, pentru aceasta, voiesc eu, ticaloasa si nevrednica, sa primesc Sfantul Chip al Domnului nostru, in săraca mea căsuţă, 40 de zile, ca, prin rugaciunile voastre, să faca Domnul milă cu mine”.

Şi ei, ştiindu-i viata si duhovniceasca ei aşezare, i-au adus Sfânta Icoană si, deschizand Sfânta~Raclă, indata, căzând, femeia s-a inchinat si a sarutat-o si, luand o pânză de bumbac, pe măsura Sfintei Icoane, a pus-o deasupra ei. Deci, punând-o intr-o raclă curată, a inchis-o şi, asezand-o in paraclisul casei sale, ii facea stralucită lumină de făclii aprinse, slujind Liturghie 40 de zile.

Şi, daca s-au plinit cele 40 de zile, au inceput a se întări durerile femeii, fiind atât de nesuferite, incat, nici din pat nu putea să se ridice.

Deci, strigând o slujnică, pe care o stia că este mai curată, i-a zis: “Să aduci racla Sfintei Icoane, ca să mă~închin, doar aş găsi puţină odihnă de la durerile care m-au cuprins”. Si aceea, mergand în paraclis, a văzut o minune mare si infricosata si preaslavita, căci o vapaie de foc, mare, iesea din sfanta raclă şi se suia până la podul casei. Si cuprinzand tot altarul, se pogora până la faţa pamantului, iar slujnica, minunandu-se, a căzut la pamant.

Deci, alergand, altă slujnică a spus stapanei sale, care, si ea, infricosandu-se foarte, s-a pogorat din pat si, mergand, cu mare greutate in paraclis si vazand vapaia cea de foc, a strigat: “Doamne, miluieşte!”. Deci, a~trimis si a adus degraba pe slujitorii Sfintei Icoane, care, urmaţi de popor mult, s-au mirat, vazand toti minunea, că se suia si se pogora vapaia, ca o pânză de corabie, ce se umfla de vânt tare. Si toti au strigat: “Doamne, miluieşte!”.

Şi, facandu-se rugăciune preoţească, s-a potolit văpaia. Si, deschizand racla, au aflat icoana, cea nefăcută de mână, neatinsă de foc. Deci, luând panza cea de bumbac, pe care o pusese patriciana deasupra icoanei, mare minune, au aflat pe ea alt chip al Stăpânului, tot nefacut de mână, asemenea Chipului Celui dintâi.~Pentru care lucru, au slavit toti pe Dumnezeu si, sarutand Chipul, l-au pus deasupra femeii si, indata, au lasat-o durerile si boala, si s-a tamaduit femeia. Si, facandu-se desavarsit sanatoasa, s-a ridicat si a slavit pe Dumnezeu, impreuna cu toti câţi au mers, acolo, cu preoţii.

Apoi, peste cativa ani, acea cinstita femeie s-a gandit să daruiasca Sfântul Chip, la mânăstire de monahi, care se afla la Militina Armeniei, la Mânăstirea Sfintei Înălţări a Domnului.

Deci, aflandu-se femeia cu acest gand, ca si cand s-ar fi dat veste, iată a sosit acolo, la Constantinopol,~Dometian, Arhiepiscopul Melitinei, vărul Împăratului Mauriciu, impreuna cu cei mai de cinste ai cetatii si, intelegand acest semn, Patricia a dat Sfântul Chip în mâna Arhiepiscopului, spunandu-i gandul ei, si asa a fost trimis in Melitina.

Dar nu se cade sa trecem sub tacere si a doua minune, care s-a facut cu această icoană. Că, navalind perşii, in zilele imparatului Heraclius (610-641), călugăriţele mânăstirii, temându-se ca nu cumva să le robeasca şi pe ele, au luat Cinstitul Chip si s-au dus la Constantinopol, unde au primit o mânăstire, de la Serghie, Patriarhul.

~Si, afland de aceasta Sfântă şi Nefăcută de Mână Icoană, Patriarhul a luat-o, fără voia călugăriţelor. Insa, intr-acele zile, i-au venit multe necazuri de la imparat, asupra lui, si multe tulburari pentru Biserică. Deci, mirandu-se mult de aceasta, a vazut, noaptea, în vis, un om infricosator, care sta deasupra lui şi-i zicea: “Întoarce, cât mai de grabă, mânăstirii, ceea ce ai luat pe nedrept”. Si, daca s-a sculat, sta si se gandea si, chemand pe slujitorii lui, i-a intrebat: “Ce sunt aceste necazuri, şi pentru care pricină pătimesc eu acestea? Si ce este acest vis? Că eu nu stiu să fi luat cuiva, ceva?”. Iar ei i-au zis: “Nu băga în~seamă unele ca acestea, stăpâne, că n-ai năpăstuit, niciodată, pe nimeni, iar necazurile şi nălucirile acestea sunt din lucrare drăcească”.

Deci, cand s-a facut noapte, iarasi, i s-a aratat acel infricosator om, care i-a zis: “Intoarce, cât mai curând, ceea ce ai luat călugăriţelor, de la Mânăstirea Înălţării. Oare, nu ştii că ele sunt străine şi fără de mângâiere, că au venit din altă parte?”. Deci, deşteptandu-se, a zis către eclesiarhul lui: “Frate, când ai luat Chipul Stăpânului, de la călugăriţe, cum li s-a părut lor aceasta?”. Iar el a zis: “Le-a fost foarte greu, Părinte, şi, de ar fi putut, ne-ar fi certat”. Atunci, a~priceput Patriarhul şi s-a umilit pe sine si, degrabă, cu multă cinste, a trimis Sfântul Chip, la mânăstirea călugăriţelor, în ziua de 29 a lui decembrie. Si s-au potolit bântuielile si necazurile Patriarhului. Şi, dacă au luat Sfântul Chip, s-au bucurat şi călugăriţele.