Proloage – 10 Iulie – Despre Sfânta Jertfă (Sfântul Grigorie Dialogul)

Am auzit – zicea Sfântul Grigorie – despre cineva care a fost robit de niste ostaşi şi a fost legat cu lanţuri şi că, la zile însemnate, soţia lui obişnuia să aducă jertfă la Sfântul Altar, pentru el. Iar, dupa cativa ani, acela s-a intors din robie, la sotia sa. Si i-a arătat ei, spunandu-i ca, în unele zile, nevăzut, i se dezlegau lanţurile lui. Iar ea i-a spus că chiar acelea sunt zilele în care ea aducea Jertfa la Biserică, pentru el.

Tot asemenea şi dintr-o altă faptă,~putem cunoaste că acestea sunt adevarate. Astfel, s-a intamplat, mai inainte cu sapte ani, precum mi-au spus mie credinciosii si multi oameni îmbunătăţiţi, că cel ce, intru fericita pomenire, a fost episcop, inaintea mea, dăduse o poruncă, să vie la Roma Agaton, episcopul cetăţii Palermo. Acesta, călătorind pe mare, a fost întâmpinat de o foarte cumplită primejdie, încât deznadajduise ca se va mai izbavi din acele valuri mari. Un corabier oarecare, din cei ce calatoreau impreuna cu el, anume Varac, care acum este slujitor la aceeasi biserică, plutea in urma corabiei, intr-o luntre. Si, rupandu-si funia, a fost luat cu~luntrea, de valuri, si nu s-a mai văzut. Iar corabia in care era episcopul a sosit, cu greutate, aproape sfaramata, de furia valurilor, la insula ce se cheamă Ustica. Iar, dupa ce au trecut trei zile, si nevazand luntrea cea rupta de corabie, in nicio parte a marii, foarte mult s-a intristat episcopul, socotind că însoţitorul său s-a înecat. Apoi, împlinind rânduiala ce se face la mort, a poruncit să se aducă Atotputernicului Dumnezeu, mântuitoarea Jertfă, pentru odihna sufletului celui mort.

Iar, după ce a făcut aceasta, dregându-se corabia, a mers in Italia. Si, ajungand la cetatea ce se~cheamă Tupori, acolo, a aflat pe corabierul despre care credea că a murit. Deci, de această neaşteptată vedere bucurându-se, episcopul a inceput a-l intreba pe el cum, petrecand atatea zile intr-o primejdie ca aceea a marii, a putut sa rămână viu? Iar acela, raspunzand, le-a spus lor cum corabia se umpluse, în timpul viforului aceluia, de valuri, însă el o cârmuia şi, ţinând-o pe ea, plutea. Şi, de cate ori se răsturna, plutea totuşi, cu cârma în sus. Deci, câteva zile şi nopţi, neîncetat pătimind acestea, puterea lui slăbise de osteneală şi de foame. Iar, in ce chip l-a pazit pe el iubirea de oameni a lui Dumnezeu – lucru pe care si~acum il marturiseste, mi l-a arătat zicând ca, în valuri ostenindu-se, deodată i s-a ingreunat mintea, nici în somn nefiind afundată, dar nici trează.

Şi, în mijlocul mării aflându-se el, i s-a arătat lui cineva, aducându-i pâine, spre mâncare. Apoi, mâncând şi săturându-se, s-a întărit. Iar, pătimind mult, a scăpat corăbioara din primejdia aceea şi din urgia valurilor şi a ajuns la uscat. Deci, episcopul, aceasta auzind-o cercetand zilele, a aflat că aceea era ziua întru care preotul din insula ce se cheama Ustica a adus, pentru dânsul, Jertfa Sfinţită, Atotputernicului Dumnezeu,~Căruia I se cuvine slava în veci! Amin.