Publicat pe 03.02.2022

Proloage – 10 Februarie – Întru această zi, cuvânt despre ava Macarie, care a văzut pe cel rău cu tigve

Ava Macarie petrecea singur în pustia cea mare, şi era o mânăstire mai jos, într-o altă pustie, având monahi mulţi. Deci, stareţul, şezând lângă cale, a văzut oarecând pe diavolul mergând în chip de om, purtând o haină miţoasă, şi de fiecare fir de lână spânzurând câte o tigvă omenească. Şi i-a zis lui bătrânul: “Unde mergi, răule?”. Iar acela i-a răspuns: “Merg să tulbur pe fraţi”. Şi l-a întrebat, pe el, bătrânul: “Şi ce sunt tigvele acestea, pe care le porţi?”.~Răspuns-a diavolul: “Gustări duc fraţilor”. Zis-a bătrânul: “În toate acestea, sunt de-ale mâncării?”. Iar el a răspuns: “Aşa, pentru că, de nu-i va fi plăcută cuiva una, îi dau alta, şi pe toate de-a rândul, ca măcar să-şi ia fiecare câte una”. Aceasta zicând, s-a dus mai departe. Iar bătrânul a rămas, păzind calea, până se va întoarce.

Şi, văzându-l pe el întorcându-se, i-a zis lui: “Ai umblat bine?”. Iar el a răspuns: “Rău, chiar şi unde-mi era bine mie”. Zis-a bătrânul: “Pentru ce?”. Răspuns-a acela: “Pentru că toţi monahii mi s-au făcut mie răi şi potrivnici, şi nimeni nu m-a primit pe mine”. Zis-a bătrânul: “Dar nici unul dintre~dânşii nu ţi-e prieten?”. Răspuns-a diavolul: “Numai pe un monah am, care mă ascultă şi, când vin la dânsul, se învârteşte ca vârtelniţa înaintea mea”. Întrebatu-l-a bătrânul: “Care-i numele monahului aceluia?”. Zis-a diavolul: “Teopempt”. Şi, zicând aceasta, s-a dus.

Şi, sculându-se, ava Macarie s-a dus întru cea mai de jos pustie, la mânăstirea aceea şi, auzind, fraţii i-au ieşit cu ramuri întru întâmpinarea lui, şi fiecare dintr-înşii îşi gătea chilia sa, socotind că la dânsul va să sălăşuiască bătrânul. Iar el a întrebat: “Cine este Teopempt?”. Şi, văzându-l pe el, a intrat la dânsul în chilie, iar el~l-a primit pe părintele, bucurându-se. Şi când au început a vorbi în taină, i-a zis, lui, bătrânul: “Cum petreci, frate?”. Răspuns-a acela: “Bine, cu rugăciunile tale”. Zis-a bătrânul: “Nu te supără pe tine vreun gând rău?”. Răspuns-a fratele: “Acum îmi este bine”, că se ruşina să-şi mărturisească gândurile sale cele păcătoase. Atunci, i-a zis bătrânul: “Iată, de atâţia ani petrec postind şi nevoindu-mă şi toţi mă cinstesc pe mine, ci încă şi la aceşti ani bătrâni mă supără necuratul duh al desfrânării”. La aceasta, a zis Teopempt: “Cu adevărat, părinte, eu sunt foarte stârnit de duhul desfrânării”.

~Deci, bătrânul căuta şi celelalte gânduri pierzătoare de suflet, până ce fratele pe toate i le-a spus lui. După aceasta, Cuviosul a întrebat pe fratele: “Cum posteşti?”. Răspuns-a: “Până la al nouălea ceas”. Grăit-a Sfântul: “Să posteşti până seara şi să flămânzeşti şi să înveţi pe de rost din Evanghelie şi din cărţi sfinte, ca să te îndeletniceşti totdeauna cu gândirea la Dumnezeu. Şi de-ţi va veni ţie gând rău, să nu-l primeşti pe el, şi niciodată să nu te pogori cu mintea jos la cele rele, ci, totdeauna, să iei aminte sus, la cele bune, şi-ţi va ajuta ţie Dumnezeu”.

Aşa, întărind pe acel frate, bătrânul s-a dus la pustia sa. Şi când străjuia~calea, a văzut iarăşi pe acel diavol mergând, şi i-a zis lui: “Unde mergi?”. Răspuns-a diavolul: “Mă duc să tulbur pe fraţi”. Şi aceasta zicând, a trecut mai departe. Iar când, iarăşi, s-a întors, i-a zis lui Sfântul: “Cum sunt fraţii?”. Răspuns-a diavolul: “Toţi mi s-au făcut răi, şi acela pe care îl aveam mai înainte prieten şi care mă asculta, şi acela nu ştiu de către cine s-a răzvrătit împotriva mea şi nicidecum nu mă mai ascultă. Ci, mai amar decât toţi mi s-a făcut, şi m-am jurat, să nu mai merg acolo, decât după o lungă vreme”. Aceasta zicând, s-a dus, iar Sfântul s-a întors la chilia sa. Şi aşa a mântuit pe fratele Teopempt, dând~pe faţă meşteşugul cel rău al diavolului.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.