Acest cuvios Andronic a fost din Antiohia cea mare, cu meşteşugul lucrător de argint, foarte cucernic, plin de fapte bune şi bogat. Şi şi-a luat femeie, pe Atanasia, care şi ea era curată şi iubitoare de Dumnezeu, vieţuind ei cu cinste, după plăcerea Domnului, înfrumuseţându-se cu toate bunătăţile. Iar bogăţia lor, în care erau îndestulaţi, o împărţeau în trei părţi: o parte cheltuind-o la săraci, alta la împodobirea bisericilor, iar~a treia la trebuinţa casei lor. Şi au născut un fiu şi o fiică, iar după naşterea celor doi copii, n-au mai voit a se cunoaşte trupeşte, ci se nevoiau amândoi pururea in curăţie, la rugăciune, la a face bine săracilor şi la a căuta pe bolnavi.
Şi, vieţuind doisprezece ani împreună, fiii lor erau la o vârstă ca aceea, că aduceau multă bucurie părinţilor.
Dar într-o zi, copiii îmbolnăvindu-se, au şi murit. Iar fericitul Andronic nu se arăta prea mâhnit de acea întâmplare, ba încă a şi strigat acel fericit cuvant al lui Iov, zicând: “Gol am ieşit din pântecele maicii mele, şi gol mă voi întoarce în pământ. Domnul a dat, Domnul~a luat, fie numele Domnului binecuvântat! (Iov 1, 21). Şi altele ca acestea zicea fericitul. Iar femeia lui, Atanasia, avea jale nemângâiată. Zdrobindu-se cu atâta plâns, de mare mâhnire, atât a slăbit, de era să moară; că zicea: “Să mor şi eu cu copiii mei”. Deci, la îngroparea fiilor lor, s-au adunat toţi cetăţenii şi însuşi Patriarhul cu tot clerul său, şi-i îngropară la Biserica Sfântului Iulian. Dar după îngropare, Atanasia nu voia să meargă la casa ei, ci şedea lângă mormântul fiilor săi, plângând. Dar, la miezul nopţii, i s-a arătat ei Sfântul Mucenic Iulian, în chip de călugăr, zicându-i: “Pentru ce nu laşi pe cei ce sunt aici să se~odihnească, o, femeie?”. Iar ea a zis: “Nu te mânia pe mine, doamne, de vreme ce mâhnită sunt, că doi fii am avut şi pe aceştia i-am îngropat împreună astăzi”. Iar el i-a zis ei: “Dar pentru ce plângi pentru dânşii? Că îţi spun ţie în ce chip caută firea omenească mâncare, şi nu se poate a nu-i da ei, aşa şi copiii tăi se hrănesc cu cereştile bunătăţi de la Hristos, pe Care roagă-L tu, zicând: “Dreptule Judecător, ne-ai lipsit pe noi de la cele pământeşti, drept aceea nu ne lipsi pe noi de cele cereşti”. Iar ea, auzind acestea, s-a umilit şi şi-a schimbat mâhnirea, în bucurie, zicând: “Dacă fiii mei vieţuiesc în Cer, pentru ce să plâng?”. Şi şi-a întors~faţa, ca mai mult să vorbească cu cel ce i se arătase ei, dar nu l-a mai văzut pe el. L-a căutat, apoi, prin toată biserica, şi n-a aflat pe nimeni. Şi a zis, portarului: “Unde este părintele acela, care acum a vorbit cu mine?”. Răspuns-a portarul: “Oare nu vezi că porţile sunt încuiate şi n-a intrat aici nimeni, apoi, cum zici că a vorbit cineva cu tine?”.
Atunci, Atanasia a cunoscut că a avut o vedenie şi s-a înspăimântat şi, mergând la casa ei, a spus bărbatului ceea ce a văzut şi a auzit, şi s-au mângâiat de întristare.
Şi, nu după multă vreme, a zis Atanasia către Andronic: “Slobozeşte-mă la o mânăstire, ca~să-mi plâng păcatele mele”. Şi, primind cuvântul cu bucurie, că aceea dorea şi el, au început a împărţi cea mai mare parte din avuţia lor, la săraci, au eliberat robii cei cumpăraţi, iar cealaltă avuţie au dat-o socrului său, să facă bolniţă pentru săraci şi casă de găzduire străinilor, şi, luându-şi ei puţină avere, cât să le fie pe cale, au ieşit noaptea din cetate, numai amândoi singuri. Iar fericita Atanasia, întorcându-se, a văzut de departe casa ei şi, căutând spre cer, a zis: “Dumnezeule, Cel Ce ai zis lui Avraam şi Sarei: Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta ţie Eu. (Facere 12,1).~Tu, caută şi spre noi şi ne du, pe noi, pe calea Ta. Iată, pentru numele Tău am lăsat casa deschisă, să nu ne închizi nouă uşile Împărăţiei Tale”.
“Şi, plângând amândoi, au mers în calea lor. Şi, ajungând la Ierusalim, s-au închinat la Sfintele Locuri şi, vorbind cu mulţi Părinţi, au luat binecuvântare de la dânşii. Şi, auzind de Părintele Daniil, au mers la dânsul şi i s-au închinat lui, iar el, vorbind cu dânşii cuvânt de mântuire, mult le-a folosit lor. Şi le-a scris lor o carte şi i-a binecuvântat şi i-a îndrumat spre Mânăstirea Tabenisioţilor (în Egipt). Deci, mergând acolo, a lăsat fericitul Andronic pe sfânta lui~soţie Atanasia, în mânăstirea de femei, iar el, întorcându-se la Părintele Daniil, a primit îngerescul chip şi a petrecut fericitul, lângă acest Părinte, doisprezece ani, nevoindu-se.
După aceasta, a rugat pe părintele, să-l învoiască pe el, la Ierusalim, să se închine Sfintelor Locuri. Şi, făcând rugăciune, Părintele Daniil l-a slobozit pe el, cu binecuvântare. A mers, apoi, Părintele Andronic în părţile Egiptului şi a şezut să se odihnească puţin sub un copac şi, iată, după rânduiala lui Dumnezeu, a văzut pe fericita Atanasia, femeia sa, care mergea îmbrăcată în chip bărbătesc şi s-au închinat unul altuia. Deci, a cunoscut Atanasia pe~bărbatul ei, dar el nu a cunoscut-o pe ea, că faţa ei se veştejise de înfrânare şi era neagră ca un arap şi afară de aceasta, încă şi rânduiala ei o schimbase, îmbrăcăminte bărbătească purtând. Deci, a întrebat ea pe Andronic, zicând: “Oare nu esti tu Andronic, ucenicul Părintelui Daniil?”. Iar el a zis: “Eu sunt”. Şi iarăşi l-a întrebat: “Deci, unde mergi, ava Andronic?”. Raspuns-a Andronic: “Merg la Sfintele Locuri, să mă închin. Dar tu unde mergi şi cum îţi este numele?”. Iar ea a zis: “Mă duc şi eu la Sfintele Locuri şi numele îmi este Atanasie” (că aşa îşi schimbase numele său; în loc de Atanasia, s-a numit~Atanasie). Şi a zis, Andronic: “Deci, să mergem împreună”. Iar Atanasie a zis: “De voieşti să mergi împreună cu mine, apoi să pui pază gurii tale, ca în tăcere să călătorim”. Iar el a zis: “Bine, să fie aşa cum voieşti!”. Grait-a Atanasie: “Să mergem dar, şi rugăciunile sfântului tău stareţ să călătorească cu noi”.
Şi ajungând la sfânta cetate a Ierusalimului şi închinându-se la Sfintele Locuri, s-au întors în tăcere la Alexandria. Şi a zis Atanasie, către Părintele Andronic: “Voieşti, părinte, să petrecem amândoi într-o chilie?”. Răspuns-a Andronic: “Să petrecem, însă mai întâi, voi întreba de ne va porunci nouă stareţul să~petrecem împreună”. Şi a zis Atanasie: “Deci mergi şi întreabă, iar eu te voi aştepta pe tine în schitul ce se cheamă Optsprezecinul. Şi, de-ţi va porunci părintele, să vii la mine, şi precum am umblat cu tăcere, aşa, în tăcere, şi în chilie să petrecem. Iar de nu vei putea să petreci cu tăcere, să nu vii la mine. Că chiar de ar şi porunci părintele, nu vreau să vieţuiesc acolo unde nu ar fi tăcere”.
Şi, mergând Andronic la ava Daniil, i-a spus lui toate despre împreună-călătorul său Atanasie.
Şi a zis Daniil, lui Andronic: “Mergând, să iubiţi tăcerea şi să petreci cu Atanasie, că desăvârşit~călugăr eşti”. Deci, a luat Andronic pe Atanasie şi l-a dus pe el la chilia sa şi au petrecut în frica lui Dumnezeu, cu tăcere, alţi doisprezece ani, şi n-a ştiut Andronic că Atanasie este soţia lui. Că, se ruga aceea lui Dumnezeu cu deadinsul, să nu fie cunoscută de bărbatul său. Iar ava Daniil adeseori venea la dânşii şi-i învăţa pe ei.
Deci, după ce a fost la dânşii, mult grăindu-le de folosul sufletului, pe când se întorcea la chilia sa, l-a ajuns pe el fericitul Andronic, zicându-i: “Părinte Daniil, părintele Atanasie se duce către Domnul”. Şi, întorcându-se, stareţul l-a aflat pe el cuprins de~mare înfocare. Şi a început Atanasie a plânge. Şi i-a zis lui, stareţul: “Se cade ţie a te bucura, iar nu a plânge, de vreme ce mergi să întâmpini pe Hristos”. Răspuns-a Atanasie: “Nu pentru mine, ci pentru părintele Andronic plâng. Ci să ai bunăvoirea, părinte, şi, după îngroparea mea, aflând o scrisoare sub căpătâiul meu şi citind-o pe ea, să o dai părintelui Andronic”. Şi, făcând rugăciunea, s-a împărtăşit Atanasie cu dumnezeieştile Taine şi s-a dus către Domnul.
Şi au venit fraţii, ca să îngroape trupul lui, şi aflară că Atanasie era femeie cu firea. Iar ava Daniil a aflat, sub căpătâiul ei scrisoarea şi,~citind-o pe ea, a dat-o lui Andronic. Atunci, a cunoscut Andronic, că Atanasie era femeia lui, şi toţi au proslăvit pe Dumnezeu.
Şi s-a auzit aceasta, în toate lavrele Alexandriei şi la schitenii cei ce purtau haine albe (că asa era obiceiul schitenilor acelora, că umblau în haine albe) şi îngropară cu cinste sfântul trup al fericitei Atanasia, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce i-a dat ei o asemenea răbdare. Iar, după îngroparea ei, a petrecut stareţul Daniil, cu Andronic, până la a şaptea zi, iar în ziua a şaptea, făcând pomenirea celei ce se mutase, a voit să ia pe părintele Andronic în chilia sa. Iar Andronic îl ruga pe el, zicând:~”Lasă-mă aici părinte, ca şi eu să mă îngrop cu doamna mea, Atanasia”. Şi stareţul lăsându-l pe el, s-a dus. Şi, încă înainte de a sosi el la chilie, l-a ajuns alt călugăr, zicându-i: “Părintele Andronic se duce către Domnul”. Şi a trimis, stareţul, în urma părintilor celor ce se duseseră, zicând: “Întoarceţi-vă cu mine la părintele Andronic”. Iar ei, întorcându-se, l-au aflat pe el abia viu şi au fost blagosloviţi de el. Şi sfârşindu-se cu pace părintele Andronic, s-a făcut dezbinare mare între schiteni şi cei din Schitul Optsprezecinul, că petrecerea cuviosului Andronic şi a fericitei Atanasia era între două schituri. Că ziceau, cei cu haine albe:~”Este fratele nostru şi-l vom lua pe el în schitul nostru, ca să ne ajute nouă rugăciunile lui”. Asemenea şi părinţii din Schitul Optsprezecinul ziceau: “Al nostru este fratele şi cu sora lui, fericita Atanasia; la noi să se aşeze”. Şi, abia potolindu-se, au îngropat pe cuviosul Andronic împreună cu fericita Atanasia, lăudând pe Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinţii Săi, Căruia se cuvine slava în vecii vecilor! Amin.
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
