Proloage – 09 Martie – Întru această zi, cuvânt despre Pafnutie monahul şi despre descoperirea bunătăţilor unui mai mare dintr-un sat

Sfântul Pafnutie pustnicul se ruga oarecând lui Dumnezeu, să-i arate lui cu care dintre oamenii sfinţi este asemenea. Şi i-a venit lui un glas dumnezeiesc, zicându-i: “Asemenea eşti cu mai marele din satul din apropiere”. Deci, el degrabă alergând la dânsul şi bătând la poarta lui, îndată a ieşit acela, precum îi era lui obiceiul de primea pe cei străini. Şi, primindu-l, i-a spălat lui picioarele şi, punându-i masa, l-a poftit pe el să mănânce.~Însă Pafnutie îl întreba de faptele lui şi zicea: “O, omule, spune-mi te rog viaţa ta, pentru că pe mulţi călugări, precum mi-a arătat mie Dumnezeu, îi întreci”. Iar el se numea pe sine păcătos şi netrebnic şi pustiu de tot lucrul bun.

Deci, după ce l-a mai întrebat pe el cu dinadinsul, i-a răspuns lui omul, zicând: “Eu n-aş fi voit, nici silit, să-ţi spun faptele mele, dar, de vreme ce-mi spui mie că de la Dumnezeu ai venit, iată, cele despre mine ţi le voi spune. Eu acum am treizeci de ani de când trăiesc şi m-am despărţit de bună voie de soţie, fiindcă, numai trei ani am trăit cu dânsa şi trei fii am avut cu ea, care îmi slujesc mie la treburi.

~Şi neîncetat am iubit pe străini, până în ziua de astăzi, şi nu se va putea lăuda cineva de aici că mai înainte de noi ar fi primit străini. Şi n-a ieşit săracul, nici străinul din casa mea, cu mâinile goale. Nici pe un sărac sau scăpătat nu l-am trecut cu vederea, ci i-am dat lui mângâiere cu îndestulare. Nu m-am lăudat către fiul meu, nici n-au intrat, în casa mea, roduri străine. N-a fost sfadă pe care să n-o fi împăcat, nici n-a vorbit cineva de rău faptele mele. Iar fiii mei nu s-au atins de roduri străine, nici nu au semănat mai întâi ţarinile mele, ci am dat ajutor, mai întâi, celor ce aveau trebuinţă de semănat, iar, mai pe urmă, mi-am semănat şi pe~ale mele. Şi n-am lăsat pe cel tare să asuprească pe cel sărac, nici am supărat pe cineva, în viaţa mea, nici n-au fost strâmbătăţi, pe care eu să le fi pus pe seama altcuiva. Acestea, Dumnezeu ajutându-mi, ştiu că le-am făcut”.

Deci Pafnutie auzind faptele bune ale acestuia, l-a sărutat pe creştet, zicându-i: “Blagoslovi-te-va Domnul Dumnezeu din Sion şi vei vedea bunătăţile Ierusalimului, dar faptele cele bune nu ţi-au ajuns până la aceea, care este capul bunătaţilor, adică, la înţeleapta înţelegere cea întru Dumnezeu, pe care nu o vei putea câştiga fără de osteneală, măcar că nu puţină grijă de Dumnezeu a fost în viaţa ta.~Nu-ţi asupri, dar, sufletul tău, pentru că Dumnezeu mi-a descoperit mie despre tine că, luându-ţi crucea ta, vei merge în urma Mântuitorului”.

Iar El, cum a auzit acestea, îndată, nici la ai săi spunându-le, a mers în urma lui Pafnutie. Apoi, mergând ei la un râu, n-au văzut nicio corabie. Deci, Pafnutie i-a poruncit lui să treacă râul, pe care nu-l trecea nimeni din cei care erau din locurile acelea, pentru adâncimea lui. Iar când treceau ei râul, numai până la brâu le ajungea lor apa.

Deci, l-a aşezat pe el la un oarecare loc, unde, mai înainte, se săvârşiseră alţi doi. După aceea, Pafnutie s-a despărţit de dânsul şi~se ruga lui Dumnezeu, să-i arate lui despre el. Şi, nu după multă vreme, a văzut sufletul lui înălţându-se de îngeri care lăudau pe Dumnezeu şi ziceau: “Fericit este cel pe care l-ai ales şi l-ai primit să se sălăşluiască în curţile Tale”, iar Drepţii, răspunzând, ziceau: “Pace multă este celor ce iubesc numele Tău”. Şi a cunoscut Pafnutie că bărbatul acela s-a mutat la Dumnezeu. A Căruia este slava acum şi în veci! Amin.