Proloage – 09 Ianuarie – Întru aceastã zi, cuvânt despre un cãlugăr înşelat de diavol, care s-a mântuit

Un oarecare călugăr, temător de Dumnezeu, anume Grigore, ne spunea: “Mi-a venit mie un gând să mă duc la Ierusalim, să mă închin Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos şi la toate Sfintele Locuri care sunt acolo. Şi, când am ajuns la un anume loc, am aflat un mal mare şi înalt şi într-însul o peşteră, şi sub malul acela era o mânăstire. Şi-mi spuneau mie călugării din mănăstirea aceea că, mai înainte de această vreme, un frate dintre ei avea dorirea să~locuiască în peştera care era mai sus, şi-l ruga pentru aceasta pe egumen. Iar acesta, fiind cu dreaptă socoteală, i-a zis lui: “Fiule, cum vei petrece singur în peşteră, fiindcă n-ai biruit nicidecum încă patimile gândurilor trupeşti şi sufleteşti? Pentru că celui ce voieşte să se liniştească, i se cade să fie lângă învăţători, iar nu singur să se chivernisească. Iar tu nicidecum n-ai ajuns la o măsură ca aceasta, şi ceri de la mine să-ţi dau învoire să petreci singur în peşteră. Eu socotesc că n-ai cunoscut încă cursele cele de multe feluri ale diavolului. Şi mult mai de folos îţi este ţie să slujeşti părinţilor, şi cu rugăciunile acestora să primeşti~ajutor de la Dumnezeu, şi împreună cu dânşii, în vremile cele orânduite, să slăveşti şi să lauzi pe Stăpânul tuturor, decât să te lupţi singur cu gândurile cele necurate. Au doar n-ai auzit pe grăitorul de Dumnezeu, Părintele Ioan Scărarul, scriitorul Scării, grăind: “Vai de cel ce petrece singur, că de va cădea în lene, nu este cine să-l ridice pe el?”. Iar “unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”, zice Domnul”.

Acestea grăind egumenul către dânsul, n-a putut să-l întoarcă pe el de la nişte gânduri ca acelea, stricătoare de suflet. Ci, văzându-i dorirea lui cea neschimbată cu care se ruga să petreacă în peşteră, l-a~slobozit pe el egumenul. Iar, după ce, cu rugăciunea egumenului a intrat în peşteră, apoi, la vremea de prânz îi ducea lui mâncare un frate, iar el, având o coşniţă legată cu frânghie, o slobozea şi lua mâncarea. Iar diavolul, cel ce de-a pururea se luptă cu cei ce voiesc a vieţui cu plăcere dumnezeiască, nu înceta a-l tulbura pe acesta, ziua şi noaptea, cu gânduri rele.

Apoi, după puţine zile, închipuindu-se în îngerul luminii, diavolul i s-a arătat lui, zicându-i: “Să ştii că pentru curăţia ta şi pentru viaţa ta cea cu bune obiceiuri, m-a trimis Domnul să slujesc sfinţiei tale”. Iar călugărul i-a răspuns: “Dar ce bine am făcut~eu, ca să-mi slujească mie îngerii?”. Iar el a zis: “Toate câte le-ai făcut mari şi înalte sunt. Că toate cele frumoase le-ai lăsat, şi te-ai făcut călugăr. Apoi, cu postul, cu rugăciunea şi cu privegherea te osteneşti. Încă, iarăşi, lăsând şi mânăstirea, te-ai sălăşuit aici. Apoi, cum să nu-ţi slujească sfinţiei tale îngerii?”.

Cu aceste bârfeli l-a îngâmfat pe el şarpele cel pierzător de suflete şi l-a adus la mândrie, şi totdeauna i se arăta lui. Iar, într-o zi, un om fusese călcat de tâlhari, şi omul a mers la acest călugăr. Şi necuratul drac, care în chip de îngeri i se arăta lui, i-a zis: “Acest om este prădat de tâlhari, iar cele furate sunt în~cutare loc ascunse, deci spune-i lui ca, mergând acolo, să şi le ia”. Şi, venind, omul s-a închinat la peşteră, iar călugărul, de sus, i-a zis lui: “Bine ai venit, frate, ştiu că ai un necaz, că tâlharii au venit şi ţi-au furat cutare şi cutare lucru. Nu te necăji peste măsură, că sunt puse toate în cutare loc, iar tu, mergând acolo, le vei afla toate, şi te roagă şi pentru mine”. Deci, omul, auzind aceasta, s-a mirat şi, ducându-se, şi-a aflat cele furate şi l-a proslăvit pe el în toată ziua aceea, zicând: “Călugărul ce a intrat în peşteră este prooroc”.

Şi se aduna la el mulţime de oameni şi-l ascultau pe dânsul şi se minunau de diavoleasca învăţătură~a lui. Că îi spunea fiecăruia cele ce vor să fie şi se împlineau întocmai. Şi aşa s-a înşelat ticălosul acela de călugăr, câtăva vreme. Iar a doua zi din săptămâna a doua după Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos, i s-a arătat lui spurcatul drac şi i-a zis: “Să ştii, părinte, că pentru viaţa ta cea fără de prihană şi asemenea îngerilor, vor să-ţi vie ţie şi alţi îngeri, şi aşa, cu trup, cu totul, te vor lua la ceruri şi vei vedea negrăita frumuseţe a Stăpânului, împreună cu toţi îngerii”. Acestea zicându-le, dracul s-a făcut nevăzut. Iar Iubitorul de oameni şi Milostivul Dumnezeu, Cel Ce nu voieşte să piară cineva, i-a pus în inima lui să vestească şi pe~egumen. Deci, venind, după obicei fratele care îi aducea lui hrană, ivindu-se el de sus, i-a zis: “Frate, mergi de spune egumenului să vină aici”. Iar fratele, ducându-se, a spus egumenului, şi acesta sculându-se degrabă a venit, şi cu o scară s-a suit la dânsul şi i-a zis lui: “Pentru ce, fiule, mi-ai poruncit să viu aici?”. Iar acela i-a răspuns lui: “Ce-ţi voi răsplăti, părinte sfinte, de toate câte ai făcut nevredniciei mele?”. Iar egumenul i-a zis: “Ce bine ţi-am făcut ţie?”. “Aşa, părinte” – a zis el – “de multe şi mari bunătăţi m-am învrednicit prin tine. Că, prin tine, m-am învrednicit a mă îmbrăca în chipul îngeresc şi, prin tine, văd îngerii şi~cu dânşii a vorbi m-am învrednicit şi, prin tine, darul proorocirii am luat”. Iar egumenul, auzind acestea, s-a mirat şi a zis: “Ticălosule, dar tu vezi pe îngeri? Sau te-ai învrednicit tu de darul proorociei? Vai de tine, lipsitule de minte. Nu ţi-am spus eu, ţie, să nu mergi în peşteră, ca să nu te înşeli de draci?”.

Şi acestea grăindu-le egumenul, i-a zis, fratele: “Să nu zici de acestea, cinstite părinte, că eu, pentru sfintele tale rugăciuni, văd îngeri. Iar mâine dimineaţă am să fiu înălţat de îngeri la Ceruri, cu trupul meu, şi să ştii, sfinţia ta, că după ce mă voi sui eu, vreau să cer şi aceasta de la Domnul Dumnezeul~nostru, ca şi pe tine să te ia îngerii, ca împreună cu mine să fii întru slava aceea”.

Deci, acestea auzindu-le, egumenul l-a lovit peste obraz şi i-a zis: “Te-ai îndrăcit, ticălosule. Dar de vreme ce am venit aici, nu mă voi duce, ci aici voi şedea, până ce voi vedea ce se va întâmpla ţie. Că îngerii, spurcaţii aceia draci de care vorbeşti, eu nu-i voi vedea pe dânşii, iar tu de-i vei vedea venind, îndată să-mi spui mie”. După aceea a poruncit să ia scara, şi a rămas în peşteră, postind cu cel înşelat, şi cânta psaltirea neîncetat. Şi, după ce a venit ceasul, întru care nădăjduia cel înşelat că se va înălţa la Ceruri, a văzut pe dracii cei ce~veniseră şi a spus: “Au venit, părinte”. Atunci egumenul, cuprinzându-l pe el, a strigat, zicând: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută robului tău acesta ce s-a înşelat, şi nu-l lăsa pe el să fie stăpânit de dracii cei necuraţi”.

Acestea zicându-le el, dracii trăgeau de cel înşelat, vrând să-l răpească de la stareţ, iar acesta îi certa pe dânşii. Şi, luând dracii mantia celui înşelat, au pierit nevăzuţi. Dar se vedea mantia înălţându-se către înălţimea văzduhului, până ce nu s-a mai văzut, iar după vreme destulă, iată a căzut jos mantia, zburând spre pământ. Atunci, stareţul a zis celui~înşelat: “Oare, vezi, lipsitule de minte, ce au făcut dracii, mantiei tale? Aşa era să-ţi facă şi ţie. Că, precum lui Simon vrăjitorul, aşa te-ar fi înălţat în văzduh şi, slobozindu-te jos, te-ar fi sfărâmat, şi aşa ţi-ai fi dat ticălosul tău suflet”.

Atunci, a strigat egumenul pe fraţi şi le-a poruncit să aducă scara, şi a pogorât pe cel înşelat. Şi i-a poruncit lui să slujească la bucătărie, la pitărie şi la celelalte slujbe ale fraţilor, ca, adică, să-şi smerească gândurile lui. Şi, aşa, a izbăvit pe fratele acela. Deci, să luăm aminte la noi înşine şi cu toată grija să ne păzim inima şi să nu primim gândurile pe care dracii le~vâră întru noi. Ci, mai mult, să ne gândim la moarte şi la veşnicele munci, iar gândurile să le omorâm cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunea, rugându-ne lui Dumnezeu, cu smerită inimă, să ne păzească pe noi de toate cursele vrăjmaşilor celor ce ne vânează pe noi. Dumnezeului nostru slavă!