Proloage – 09 Februarie – Întru această zi, învăţătură a Sfântului Ioan Gură de Aur, despre lipsa milei, despre clevetire şi altele asemenea

Două războaie sunt: unul este când dezbraci pe cel sărac, iar altul este când nu îmbraci pe cel sărac, măcar că ai bogăţie – şi aceasta este adevărata tâlhărie. Deci, să-ţi scrii în mintea ta, totdeauna, a doua venire a Domnului şi taina aceea înfricoşătoare, când Judecătorul Cel înfricoşător pe scaun va sta şi cărţile se vor deschide, faptele cele ascunse, desfrânările, furtişagurile, jefuirile, lăcomiile, defăimările, clevetirile, certurile, războaiele,~necinstirile se vor arăta. Pe acestea toate să le gândeşti, iar pe lângă acestea, ia aminte şi la focul cel nestins, care clocoteşte, apoi şi la întunecimile de diavoli stând împrejurul scaunului, precum şi la cercetarea neamului omenesc, dând răspuns fiecare după faptele ce a făcut.

Gândeşte-te, asemenea, şi la despărţirea păcătoşilor de cei drepţi, când dintr-o dată, toate ale păcătoşilor vor lua sfârşit. Apoi, priveşte cum blândeţea, dreptatea, înţelepciunea, milostenia şi liniştea, răbdarea cea în primejdii şi celelalte fapte bune, pe cei ce le au, îi vor duce în Cereasca Împărăţie.

Iar rădăcina tuturor bunătăţilor~este postul, precum şi calea tuturor răutăţilor este îmbuibarea. Că nu se cade a grăi de rău pe cel drept, pentru că cei ce clevetesc şi urăsc pe robii lui Dumnezeu, lui Hristos greşesc. Pentru că sufletul cel ce vrea să placă oamenilor, şi slava lor o doreşte, nu va vedea Împărăţia lui Dumnezeu, măcar de ar face toate bunătăţile. În trei chipuri se poate lipi, de Dumnezeu, orice suflet cuvântător: ori prin credinţa cea fierbinte, ori prin frica lui Dumnezeu, ori prin învăţătura şi certarea de la Domnul.

Iar smerenia este vârf, fiindcă rabdă cu bucurie clevetirile cele mincinoase şi cuvintele cele năpraznice. Că cel ce este smerit cu~adevărat, asuprit fiind, nu se tulbură, nici nu zice ceva, jelindu-se, că a fost asuprit. Ci, primeşte asupra sa clevetirea, ca un adevăr, şi nu se mai îngrijeşte, certându-se cu oamenii care l-au clevetit, ci iertăciune îţi cere. Ba încă, unii şi nume de defăimare şi-au făcut, măcar că nu erau vrednici de defăimare.

Ştiut lucru este că într-altfel se tămăduieşte desfrânatul, într-alt chip ucigaşul, într-altul fermecătorul şi într-altul lacomul. Într-alt chip se tămăduiesc hoţii, într-alt fel beţivii. Pentru aceasta, de mult meşteşug are trebuinţă cel ce cârmuieşte oile cele cuvântătoare, ca să ştie a lega la~răni doctoriile cele potrivite şi de folos. Dumnezeului nostru, slavă!