Proloage – 09 Februarie – Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre faptul că nu se cuvine a cere de la toţi aceeaşi nevoinţă, ci după viaţa dusă mai înainte şi după puterea trupului

Era un călugăr ce vieţuia în Schit, aproape de biserică, şi care fusese om mare în palatele împărăteşti şi avea şi o slugă, venită după el, de-i slujea lui. Iar preotul bisericii, văzând smerenia lui, se minuna, cum dintr-o odihnă mare ca aceea, întru atâta sărăcie s-a smerit pe sine. Şi din cele ce se aduceau la biserică îi trimitea şi lui. Deci, a petrecut douăzeci şi cinci de ani în Schit şi s-a făcut înainte-văzător şi~vestit.

Iar, auzind de dânsul, un călugăr din cei mai mari, egiptean, a venit ca să-l vadă pe el, neaşteptând să vadă la el vreo uşurare trupească. Şi, intrând, i s-a închinat lui şi, făcând rugăciune, s-a aşezat. Deci, egipteanul văzându-l pe el că poartă haine moi şi că avea aşternut şi o piele sub dânsul şi puţin căpătâi şi picioarele curate şi în papuci, acestea văzându-le, s-a smintit, pentru că la acel loc nu era acest fel de petrecere, ci, dimpotrivă, aspră vieţuire. Şi, mai înainte văzătorul stareţ, cunoscând că egipteanul s-a smintit, a zis ucenicul său: “Să ne faci nouă masă pentru părintele, astăzi, fierbând~puţine verdeţuri”.

Şi, la vreme, au mâncat. Tot aşa, stareţul mai avea şi puţin vin, pentru a sa neputinţă, din care au băut. Iar, după ce s-a înserat, au cântat cei doisprezece psalmi şi s-au culcat. Şi, iarăşi, mai înainte de Utrenie sculându-se, s-au rugat până la ziuă. Şi dimineaţă făcându-se, egipteanul a zis: “Roagă-te pentru mine” şi, făcându-i metanie, a ieşit, fără niciun folos. Iar după ce s-a depărtat puţin, vrând să-i fie de folos, stareţul, trimiţând, l-a chemat pe el. Şi, dacă a venit, iarăşi l-a primit pe el cu bucurie. Şi l-a întrebat pe el, stareţul, zicând: “Din ce loc eşti părinte?”. Iar el a zis: “Din Egipt”. “Şi din care~cetate?”. Răspunzând, a zis: “Eu sunt din cutare cetate”. Şi i-a zis: “Dar ce lucru ai avut în sat?”. Iar el a zis: “Pădurar, de păzit pădurea, am fost”. Grăit-a stareţul: “Unde dormeai şi ce fel de aşternut aveai?”. A răspuns: “Am dormit pe pământ, iar aşternut nu am avut”. Şi i-a zis lui: “Oare, avut-ai ceva avere în sat, sau ceva vin băut-ai?”. Răspuns-a iarăşi: “Au doară în buruieni puteam găsi bucate sau vin?”. “Apoi, cum trăiai?”, îi zise. Şi a răspuns acesta: “Mâncam pâine uscată sau, de aflam, puţină pastramă şi beam apă”. Şi, răspunzând, stareţul a zis: “Mare osteneală. Dar oare aveau baie în satul acela, să te speli?”. Iar acela a~zis: “Ba nu, numai în pârâu, când voiam, mă spălam”.

Şi după ce toate cele pentru dânsul le-a întrebat stareţul, vrând să-i fie lui de folos, a început a-i spune lui viaţa sa, zicând: “Iată eu, nevrednicul, precum mă vezi, sunt din cetatea cea mare a Romei şi întâiul sfetnic al împăratului am fost”. Şi egipteanul, auzind începutul acesta al cuvintelor, s-a umilit şi asculta cele ce se grăiau către dânsul. Iar acela povestea mai departe: “Am lăsat lumea şi bogăţia şi slava împărătească şi am venit în pustiul acesta. Încă, am avut palate mari şi multe averi şi n-am băgat seamă de dânsele, ci mi-am ales această chiliuţă săracă. Şi~aveam pat de aur şi aşternuturi de mare preţ. Iar în locul acelora, mi-a dat mie Domnul patul şi pielea aceasta. Aveam atunci, iarăşi, haine scumpe, iar, în locul acelora, acum port această haină proastă. Tot aşa şi la masa mea, multe feluri de bucate se mâncau şi vin scump se bea. Iar în locul tuturor acelora, aceste proaste verdeţuri le mănânc şi acest mic pahar de vin îl beau. Încă aveam multe slugi care-mi slujeau, mie, iar acum, în locul acelora, a îndemnat Dumnezeu pe bătrânul acesta de-mi slujeşte, mie. Şi în loc de baie, cu puţină apă îmi stropesc picioarele mele, iar papucii îi port pentru neputinţa mea. Iar în loc de cântări armonioase din~alăute, îmi cânt cei doisprezece psalmi. Asemenea, şi noaptea mă ostenesc, pentru păcatele pe care le-am făcut, slujind puţin lui Dumnezeu. Deci, mă rog ţie, părinte, să nu te miri de neputinţa mea”.

Şi, suspinând de cele ce a auzit, egipteanul a zis: “O, amar mie, că eu din strâmtoare şi din necazul vieţii mele celei dintâi, acum am venit la odihnă; că cele ce n-am avut atunci, acum le am. Iar tu, din cea multă odihnă, ai venit la necaz, şi din cea mai mare slavă şi bogăţie, întru smerenie şi sărăcie ai venit”. Şi, mult folos primind, a plecat şi s-a făcut lui prieten, şi venea la dânsul pentru folos. Că stareţul era~bărbat cu dreaptă socoteală şi plin de buna mireasmă a Sfântului Duh.