Iubiţilor, astăzi începătura şi pârga mântuirii noastre se fac şi pântecele dreptei Ana rodeşte, după vestirea Arhanghelului, pe nepoata dreptului Iesei, din seminţia lui David. Că printr-însa legăturile lui Adam încep să se dezlege şi printr-însa lumea din înşelăciune începe să se slobozească. Pentru ea s-au bucurat Proorocii, aşteptând ca din ea să se nască Domnul nostru Iisus Hristos. Deci, să stiţi, iubiţilor, că astăzi prăznuim zămislirea Doamnei noastre, Stăpânei~Născătoarei de Dumnezeu celei Preacurate. Drept aceea, cu bucurie să alergăm la Biserica ei, la rugăciune cu frică să stăm şi Uşile cereştii cămări să le deschidem: cu priveghere, cu rugăciuni, cu milostenie şi cu post să ne împodobim. Şi aşa, să petrecem cu cinste, prăznuind cu bucurie cinstita zi de astăzi, Zămislirea Preacuratei, pentru că ea neîncetat roagă pentru noi pe Fiul ei şi Dumnezeul Nostru.
Să prăznuim, nu numai noi singuri îndestulându-ne, ci şi pe săraci miluind, pe flămânzi hrănind, pe însetaţi adăpând, pe cei goi îmbrăcând, precum Domnul a zis: “Fiţi milostivi, precum Domnul a~zis: “Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru Cel Ceresc milostiv este”. Să urmăm, deci, fecioarelor celor înţelepte, cărora le-a zis Domnul: “Intraţi în cămara cea cerească, pentru că, străin văzându-Mă, M-aţi miluit şi flămând fiind, M-aţi hrănit şi, însetat fiind, M-aţi adăpat”.
Au doar, fraţilor, pe Însuşi Hristos L-au hrănit, sau L-au adăpat? Ba nu, ci pe cei ce umblă în lumea aceasta şi cer întru numele Domnului; drept aceea şi de Împărăţia Cerurilor s-au învrednicit. Rogu-vă, dar, pe voi, să fugim şi de gheena şi de Judecata cea fără de veste. Pentru că nu ştim în care ceas sufletul se va despărţi~de trup, noi aflându-ne ori mâncând, ori bând, ori umblând ori şezând. Drept aceea, să avem în tot ceasul pocăinţă, milostenie, blândeţe, înfrânare şi aşa să rugăm pe Stăpânul Hristos, Care poate să ne miluiască pe noi.
Încă să ne aducem aminte de marele păstor, cel cu gura de aur, care a zis: “O, fraţilor, acestea, pentru noi sunt făcute, iar nu noi pentru dânsele”. Să nu vă întoarceţi şi să nu vă fie urât de Biserică, nici să vă învăţaţi la deşertăciuni, ca să nu se umple cu noi gheena, împreună cu cei ce au căzut din slava Domnului. Drept aceea iubiţilor fraţi, să ne nevoim la rugăciune totdeauna, cu curăţie, la~biserică să mergem la toate praznicele Domnului nostru Iisus Hristos şi la ale Preacuratei Maicii Sale, ca, la sfârşit, să ne învrednicim a auzi glasul Lui cel prea dorit şi prea dulce: “Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia cea gătită vouă”, Căruia Se cuvine slava în veci! Amin.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
