Proloage – 09 Decembrie – Întru această zi, cuvânt despre un călugăr leneş

Un egumen oarecare avea sub povăţuirea sa douăzeci de călugări, din care unul foarte leneş, neîngrijindu-se de mântuirea sa: fără de vreme mânca şi bea fără de înfrânare şi limba nicidecum nu-şi ţinea. Pe acesta, stareţul de multe ori îl învăţa şi îl ruga pe el, zicându-i: “Frate, îngrijeşte de sufletul tău, că ai să mori şi în munci grele vei merge”. Iar fratele niciodată nu asculta pe stareţ, neprimind cele grăite de dânsul.

Deci, aşa vieţuind, s-a întâmplat că a murit fratele acela. Iar egumenul~mult se mâhnea pentru dânsul, ştiind că întru multă lenevire şi nepurtare de grijă a ieşit din lumea aceasta. Însă, a început egumenul a se ruga lui Dumnezeu, zicând: “Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru Cel Adevărat, arată-mi mie pentru sufletul fratelui”. Şi, într-acest fel, de multe ori a făcut.

Iar odată a căzut peste dânsul o spaimă şi a văzut râul cel de foc şi mulţime de oameni într-însul, arzând în foc şi văitându-se, iar la mijloc a văzut şi pe călugărul său, stând până la grumaji în văpaie; şi a început a grăi egumenul: “Oare, nu pentru muncile acestea te rugam eu pe tine, ca să fi avut grijă de~sufletul tău, fiule şi frate?”. Iar fratele, răspunzând, a zis către dânsul: “Mulţumită lui Dumnezeu, părinte, că, pentru rugăciunile tale, măcar capul meu are uşurare; aşa, cu adevărat îţi spun”.

Şi această întâmplare spunându-o, pe mulţi îi aducea la mântuire. Dumnezeului nostru, slavă!