Proloage – 08 Octombrie – Întru această zi, cuvânt al Sfântului Andrei, despre Rafail diaconul

Era un tânăr şi a venit la fericitul Epifanie, zicându-i: “Stăpâne, prietenul tău Rafail este bolnav şi te cheamă ca, venind, să-l cercetezi pe el grabnic, iar de nu, nu-l vei afla viu”. Deci, îndată ce a auzit aceasta, cel blând cu duhul a lăcrimat şi a mers îndată după tânăr. Şi, venind, a şezut aproape de el şi a cunoscut că, iată, i se apropiase sfârşitul. Şi a început a plânge pentru dânsul multă vreme, că mult îl iubea pe el. Apoi, după ce a mai încetat puţin din plâns, a început cel ce zăcea pe pat a se~mâhni şi a plânge, încat nu numai Epifanie, ci şi toţi cei din casă se temeau.

Deci, a început Epifanie a-l întreba pe el: “Ce-ţi este ţie, de te-ai tulburat aşa?”. Iar el, venindu-şi puţin în fire, a văzut pe Epifanie şi i-a zis: “Amar mie, milostivul meu frate, că toate faptele mele cele duhovniceşti le-au apucat demonii, încât sunt afundat în foc. Am văzut pe îngerii lui Dumnezeu şi pe viclenii demoni, că au început a cântări în cumpene faptele mele şi au tras mai mult cele rele, decât cele bune. Deci, să ştii că mie nu mi se cuvine a mă sălăşlui în fericitele locaşuri ale drepţilor, ci mă voi duce în focul cel veşnic. Că am~văzut cum, cu scârbă, s-au dus îngerii de la mine. Iar unul dintre dânşii, când ieşea, mi-a zis mie: “Amar ţie, lipsitule de minte, că rău ai trăit în viaţa ta”. Iar, daca i-a spus lui Epifanie acestea, s-a mâniat asupra lui diavolul, şi, intrând într-însul, mare frământare şi tulburare făcea, că zăcând, se sugruma şi se tulbura şi cuvinte necuvioase grăia. Iar lui Epifanie îi era foarte milă de sufletul lui şi a început, în taină a face rugăciune pentru dânsul, cu lacrimi, către Dumnezeu, ca macar sălbaticia aceea să nu se mai facă peste dânsul. Că satana, făcătorul de rele, zburând cu demonii lui acolo, dacă a simţit pe Epifanie că se~roagă lui Dumnezeu pentru cel bolnav, înfricoşată mânie avea, că cel ce bolea îi era lui vinovat. Până şi scaunul pe care şedea Epifanie, voia să-l răstoarne jos.

Dar Epifanie, simţind cu duhul, degrabă s-a sculat şi nu i s-a împlinit lui gândul. Iar, pentru că nu şi-a îndeplinit gândul, rău-făcătorul a început a face răutăţi cu nenorocitul acela, încât îndată bolnavul, zăcând, a început a-şi smulge barba sa şi, dupa aceasta, a început a zbiera şi a scoate limba, negrâind bine. Şi întrebau pe Epifanie, de unde a luat diavolul o putere ca aceea asupra omului, ca să-i facă lui aşa? Iar el a zis către dânşii: “Eu, fraţilor, de aceasta nu~ştiu nimic. Socotesc, însă că mare păcat a făcut el, că batjocura aceasta nici puţin nu se depărtează de la dânsul, pentru că încă nu s-a mărturisit, nici nu s-a pocăit, şi, pentru aceasta, că nu s-a pocăit, îl stăpâneşte pe el diavolul. Drept aceea, şi viaţa sa şi-a sfârşit întru această nevoie fiind”.