Publicat pe 31.10.2021

Proloage – 08 Noiembrie – Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre ce se cuvine omului a gândi

A zis ava Evagrie: “Şezând în chilia ta, adună-ţi gândul tău, adu-ţi aminte de ziua morţii, vezi atunci moartea trupului, ia în gând primejdia şi durerea, cunoaşte deşertăciunea lumii acesteia, rânduiala şi sârguinţa, ca să poţi petrece dea pururea cu mintea ta luminată şi ca să nu slăbeşti. Încă mai adu-ţi aminte de lucrurile iadului, gândeşte-te cum sunt acolo sufletele, în cel fel de amărăciune a osândei, sau în ce fel de amară suspinare, sau în câtă frică şi întristare. Sau în ce stare vor~aştepta neîncetata chinuire sufletească şi lacrimile cele nesfârşite. Ci încă şi ziua Invierii şi starea cea dinaintea lui Dumnezeu să o pomeneşti, gândind la înfricoşătoarea şi groaznica osârdie.

Pune la mijloc ruşinea care merge înaintea celor ce greşesc, ruşine care este înaintea lui Dumnezeu şi a Hristosului Său, a Îngerilor, a Arhanghelilor, a Stăpâniilor şi a tuturor oamenilor. Pune la mijloc încă toate chinurile: focul cel veşnic, viermele cel neadormit, groaza, întunericul, scrâşnirea dinţilor, care este peste toate acestea şi peste celelalte chinuri.

Adu-ţi aminte, iarăşi, şi de~bunătăţile cele rânduite drepţilor şi de îndrăzneala cea spre Dumnezeu Tatăl şi spre Hristosul Lui, a Îngerilor şi a Arhanghelilor, a Stăpâniilor şi a tot norodul, adu-ţi aminte de împărăţie şi de darurile ei, de bucurie şi de desfătare. Pe amândouă aceste pomeniri să le aduci întru tine, adică şi cu păcătoşii să gândeşti la plângere şi la tânguire, şi să nu le uiţi pe acestea, ca nu cumva şi tu întru ele să ajungi, dar şi de bunătăţile cele păstrate drepţilor te bucură şi te veseleşte. Şi întru acestea, adică, a te desfăta să te sârguieşti, iar de acelea să te depărtezi.

Vezi, dar, de acestea să nu uiţi niciodată, ori înlăuntrul chiliei tale,~ori aiurea altundeva, şi de la pomenirea acestora să nu-ţi depărtezi mintea, ca, măcar pentru acestea, să scapi de gândurile cele spurcate şi necurate.

Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor!” Amin.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.