Publicat pe 01.12.2021

Proloage – 08 Decembrie – Întru această zi, cuvânt despre un oarecare preot, care a fost vorbit de rău la episcopul său şi, fiind închis în temniţă, a fost eliberat de înger

Ca la opt stadii de la cetatea Samiei, era un sat ce avea o biserică, al cărui preot a fost vorbit de rău la episcopul său. Deci, necercetând cele despre dânsul, episcopul, trimiţând, l-a adus pe el din sat şi l-a dat la temniţă, unde era obiceiul a se închide clericii care greşeau. Şi, fiind el în temniţă, a sosit şi sfânta Duminică. Iar în noaptea aceea, i s-a arătat lui un tânăr foarte frumos la chip şi i-a zis: “Scoală, preotule şi te du la~biserica din satul tău şi să slujeşti acolo Liturghia”. Şi a zis. către dânsul. preotul: “Nu pot, de vreme ce sunt închis”. Iar cel ce i s-a arătat i-a zis: “Eu îţi voi deschide ţie temniţa şi să vii după mine”. Şi, deschizându-i uşa, l-a scos el afară şi a mers înaintea lui, până la o stadie, spre satul preotului. Iar după ce s-a făcut ziuă, cel ce era mai mare peste temniţă a intrat să caute pe preot şi, neaflându-l, îndată s-a dus la episcop şi i-a spus: “A fugit preotul din temniţă, cheia fiind la mine”. Iar episcopul, socotind că a fugit cu adevărat, a trimis pe o slugă a sa, zicându-i: “Mergi şi vezi dacă preotul este în satul lui; şi să nu-i zici lui nimic”.~Deci, mergând, sluga l-a aflat pe el în biserică, slujind Sfânta Liturghie şi, întorcându-se, a spus episcopului cum că acolo este şi l-a aflat pe el slujind Liturghia. Iar episcopul şi mai mult s-a mâniat asupra lui şi s-a jurat că, dimineaţa ce urma, cu multă necinste îl va aduce pe el. Dar noaptea, i s-a arătat, preotului, tânărul care mai înainte îl scosese din temniţă, zicându-i: “Să mergi, să te duc acolo unde te-a pus episcopul cetăţii”. Şi, luându-l, l-a dus pe el şi l-a pus în temniţă, neştiind străjerul temniţei.

A doua zi însă, acesta, înştiinţându-se, a mers şi a spus episcopului, cum că preotul se află în temniţă. Şi, episcopul, înspăimântându-se şi~chemând pe preot, l-a întrebat pe el, zicându-i: “Cum ai ieşit din temniţă şi cum, iarăşi, ai intrat, neştiind temnicerul?”. Şi a zis, preotul: “O slugă cu chipul foarte frumos, venind la mine, stăpâne, mi-a poruncit să merg la biserica din sat şi mi-a deschis mie temniţa şi m-a scos şi înaintea mea mergea, până la o stadie spre satul meu. Apoi, iarăşi, într-altă noapte, acelaşi tânăr, luându-mă pe mine, m-a băgat înapoi în temniţă”. Deci, a adus înainte, episcopul, pe toate slugile sale, şi nici pe unul dintr-înşii n-a cunoscut preotul. Şi îndată a cunoscut episcopul cum că îngerul lui Dumnezeu a fost acela ce a făcut această minune, ca să nu se~ascundă viaţa cea bună a preotului, ci să ştie toţi că Dumnezeu proslăveşte pe robii Săi. Şi episcopul, folos primind, a slobozit pe preot, cu pace. Iar pe cel care-l vorbise de rău l-a pedepsit, mult certându-l, ca nu şi alţii, pe nedrept, să vorbească de rău pe preoţi.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.