Proloage – 08 Aprilie – Întru această zi, cuvânt despre minunile Maicii Domnului

Pe vremea împăraților Onoriu și Arcadie, după mutarea fericitului Alexie, omul lui Dumnezeu (+411), s-au îndemnat mulți în Roma, bărbați și femei după pilda acestuia, de au păzit fecioria și curăția. Deci, între altele, era și o fecioară cu un chip și de preabun neam, frumoasă la trup, iar la suflet și mai frumoasă. Pe aceasta au măritat-o părinții, fără de voia ei, și a luat-o un bărbat de bun neam și dregător mare. Și, sfârșind nunta după rânduiala lumii, cu instrumente muzicale, cu cântări și cu dansuri, mireasa nu~avea mintea ei la cele pământești, ci, mai mult la cele cerești se gândea.
Deci, seara, când i-au dus pe ei la cămara cea de mire și au rămas amândoi singuri, a căzut fecioara la rugăciune înaintea unei icoane, rugându-se în liniște, cu lacrimi, la Pururea Fecioara Maria, să-i ajute să păzească fecioria ei nestricată. Deci, s-a rugat două ceasuri, udând pământul, de atâtea lacrimi câte a vărsat. Iar mirele se minuna și a întrebat-o pe dânsa de pricina acestui plâns. Iar aceea i-a spus lui: “Plâng, fratele meu preaiubit, că am făcut făgăduință Pururea Fecioarei Născătoare de Dumnezeu, să nu cunosc mire vremelnic, afară de Stăpânul Cel Ceresc, pe Fiul ei și~Mântuitorul meu. Și acum, m-au măritat părinții mei cu sila, fără de voia mea, și se vor mânia Domnul și Stăpâna și ne vor pierde din lume și ne vor osândi chiar și sufletele noastre, veșnic”. Iar tânărul se străduia să-i schimbe gândul și i-a adus mărturii multe că și nunta cinstită este și primită înaintea Domnului și mulți dintre cei însurați au bineplăcut Lui și s-au sfințit. Însă, fecioara, cea cu gând viteaz, iarăși s-a împotrivit, lăudând fecioria, cu pilde și mai vrednice de crezare și, mai ales, cu pilda Stăpânului Hristos, Care pentru lauda fecioriei, S-a născut din Pururea Fecioară Maria. Pe scurt, a zis atâtea cuvinte lăudând fecioria,~încât, ajutându-i dumnezeiescul dar, a biruit pe tânărul, care a primit să petreacă în păzirea fecioriei, neîntinați, sub chipul însoțirii.
Și așa au petrecut, întru această dragoste frățească și unire nestricată, mulți ani, făcând milostenii, posturi și alte fapte bune, ca niște prieteni iubiți ai lui Hristos. Și atât au bineplăcut lui Dumnezeu, încât toți locuitorii din cetate îi cinsteau, văzând minunata petrecere a lor, că niciodată ei nu au lipsit de la vreo priveghere și slujire duhovnicească.
Mai târziu, Stăpânul Hristos a chemat pe mireasa Lui fără de prihană, la cetatea cea cerească, ca să-și dobândească răsplata~ostenelilor ei. Deci, când îi cântau preoții slujba cea de îngropare, după rânduiala morților, bărbatul ei apropiindu-se, cu lacrimi, a sărutat-o pe dânsa și, ridicându-și ochii și mâinile la Cer, a zis acestea, în auzul tuturor: “Mulțumesc Ție, Doamne Iisuse Hristoase, pentru preaiubitoarea de feciorie pe care mi-ai dat-o ca soție, mireasa cea neîntinată și comoara cea nefurată, pe care ți-o dau astăzi, fără prihană și cu totul curată, așa cum pe dânsa mi-ai dat-o”.
Deci, după puține zile, a murit și bărbatul ei și l-au îngropat rudeniile lui în mormântul lor, care era la altă biserică, departe de mormântul fecioarei. Deci, fapta aceasta~îmbunătățită, a vieții lor împreună în feciorie, s-a răspândit în toată Roma. Că, într-adevăr, mare faptă bună au săvârșit fericiții, biruind în acest fel și călcând dulcețile trupului și, în locul acestora stricăcioase, luând acum frumusețile Raiului, cele nestricăcioase pe care le-au moștenit de-a pururea. Și se bucură întru însoțirea cea nestricată, veselindu-se întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia I Se cuvin slava și stăpânirea în veci. Amin.