Proloage – 07 Octombrie – Întru această zi, cuvânt despre argintarul care cu rugăciune, a făcut a se mişca muntele şi a se arunca în apa Nilului

In Alexandria Egiptului era un argintar slăvit foarte în toată cetatea aceea, pentru meşteşugul mâinilor lui. La acesta a venit o femeie, rugându-l pe el să-i facă o podoabă pe cap, spre înfrumuseţarea trupului ei. Şi, făcându-se între dânşii întrebare şi vorbă, a început femeia a grăi cele necuviincioase, spre desfrânare, şi tulbura pe argintar cu gânduri asupra ei. Şi, întrucât s-a făcut dracească robie spre păcat, şi-a~adus aminte argintarul de cuvântul Evangheliei, mai înainte de a se porni spre păcat, la acel loc ce zice: “De te sminteşte pe tine mâna ta cea dreaptă, tai-o pe ea, sau ochiul, scoate-l pe el. Că mai bine îţi este ţie cu un mădular ciung să intri întru Împărăţia Cerului decât, întregi mădulare având, să fii aruncat in iazul cel de foc”. Şi, căutând spre femeie, i-a zis: “Îndepărtează-te puţin de mine, că vreau să fac cele poruncite nouă”. Şi scoţându-şi cuţitul, s-a lovit pe sine în ochiul drept şi a zis: “Vezi, Doamne, că păzitor poruncii Tale sunt. Ca, dacă îmi va trebui cândva ajutor de la Tine, să nu te depărtezi de la robul tău”. Şi, văzând femeia~fapta făurarului, a fugit de frică şi s-a dus la casa sa, prin rana făurarului mântuindu-se de păcat.

Deci, cel ce stăpânea Alexandria atunci, era un prigonitor cumplit asupra creştinilor. Căci, cu îngăduirea lui Dumnezeu, turcii stăpâneau Egiptul şi în tot chipul chinuiau pe creştini, poruncindu-le lor să se lepede de Hristos şi să primească credinţa lor. Deci, aşa a socotit acel rău stăpânitor: a chemat pe episcopul care era învăţătorul creştinilor, şi i-a zis lui: “Ascultă, o, episcope, între cuvintele Hristosului tău, s-au zis şi acestea: De aveţi dreaptă credinţă în voi şi în Mine, veţi zice muntelui acestuia ridică-te, de te aruncă în~mare; şi va fi vouă. Iată, dar, este aici muntele, cel de toţi văzut lângă cetatea aceasta, al cărui nume este Adar. Deci, acum, de este Dumnezeu acel Hristos, Căruia voi Îi slujiţi, şi, credinţa pe care voi o ţineţi, o socotiţi a fi mai bună decât toate, ieşiţi la Muntele Adar şi ziceţi cuvântul Domnului Dumnezeului vostru; şi de vă va asculta pe voi şi se va arunca în râul Nilului, atunci, în slobozenie veţi fi şi veţi sluji lui Hristos al vostru şi, afară de aceasta, încă şi noi vom crede, iar de nu, apoi toată bogăţia creştinească se va lua la visteria împărătească, iar voi toţi veţi curăţi gunoaiele din cetatea aceasta”.

Atunci, episcopul, a răspuns:~”Cuvântul pe care l-ai grăit covârşeşte cu totul neputinţa noastră. Însă nu pentru noi, că toţi suntem nevrednici de un lucru ca acesta, ci pentru hulirile tale, pe care le grăieşti asupra Domnului nostru Iisus Hristos, lasă-ne nouă opt zile, ca să ne rugăm Domnului, şi credem că nu ne va trece cu vederea, pentru rugăciunile robilor Săi.

Că scris este, că voia celor ce se tem de El o va face şi rugăciunea lor o va auzi şi-i va mântui pe dânşii (Psalmi 144, 19), că au nădăjduit spre Dânsul”. Acestea auzindu-le, barbarul cel fără lege a râs, zicând: “Eu am socotit că veţi arăta tulburare şi o parte din averea~voastră o veţi da la vistieria împărătească, dar voi îndrăzniţi lucrul acesta, pe care nici Mahomed al nostru nu-l poate face, el care este solul lui Dumnezeu şi în care cred toţi arabii şi i se închină”. Şi i-a slobozit pe ei cu mânie, scriind zilele cele hotărâte, pe care le-au cerut.

Iar episcopul, adunând pe toţi creştinii din cetăţi şi din toate hotarele, până la trei mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii, le-a vestit lor încercarea cea cu rău meşteşug a stăpânitorului prigonitor, precum că nu numai că averea a poftit-o, ci şi viaţa tuturor creştinilor voieşte să o risipească.

Şi, spunându-le lor şi cele despre~munte, degrabă le-a poruncit să se întristeze şi toţi, împreună, să se roage şi privegheri de toată noaptea să facă înaintea lui Dumnezeu.

Deci, s-a apropiat de episcop femeia aceea şi i-a spus lui de făurarul cel mai sus zis, mărturisindu-şi lui cea mai înainte pomenită a ei ispitire şi credinţa cea tare în Hristos a aceluia, că, adică, nu s-a lăsat înşelat de cuvintele ei cele desfrânate şi înşelătoare şi nu s-a cruţat pe sine, ci ochiul său cel drept şi-a scos. Acestea auzindu-le, episcopul s-a minunat şi nu l-a aflat pe el cu cei ce veniseră la sobor, şi a trimis dupa dânsul, la casa în care trăia. Deci, venind el, i-a zis lui episcopul: Frate, o ispită mare a~venit asupra noastră, de la cei ce ne urăsc pe noi”. Şi i-a spus lui, pe rând, toată încercarea prigonitorului. Iar el a zis: “Stăpâne, noi datori suntem să ne rugăm, că la oameni aceasta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă”.

Deci, a treia zi, s-au suit la Muntele Adar şi l-au înconjurat pe el de trei ori, purtând cruci. Şi, stând ei în preajma muntelui, a chemat episcopul pe acel mai înainte zis făurar şi i-a spus lui: “O, fiule, acum ţi se cade ţie să arăţi puterea credinţei tale, ca să se ruşineze prigonitorul cel ce se laudă cu idolii săi, ca să întărească stâlpii Bisericii lui Hristos şi să se potolească~tânguirea creştinilor. Atunci, plecându-se făurarul înaintea episcopului, s-a apropiat de munte şi s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: “Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, ascultă rugăciunea robilor Tăi, şi nu da pierzării turma Ta, în mâinile vrăjmaşilor Tăi, care ne urăsc pe noi zicând: Unde este Dumnezeul vostru?

Tu eşti Dumnezeul nostru, Care ai poruncit Apostolilor Tăi, zicând: De aveţi credinţă cât un grăunte de muştar, nu vă îndoiţi a zice muntelui acestuia: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi va fi vouă. Şi, acum, nu pentru noi, Doamne, nici nouă, ci numelui Tau celui sfânt~dă-i slavă”. Şi acestea zicând el, s-a cutremurat locul şi s-a mişcat muntele şi au căzut cu faţa la pământ toţi oamenii şi s-a făcut mult ţipăt în cetate, că se sfărâmau palatele şi cădeau zidurile.

Şi au ieşit oamenii şi au văzut minunea cea înfricoşătoare, cum muntele se ducea de la locul său, în râul Nilului, şi toţi, căzând, se rugau creştinilor să potolească muntele din mersul său, ca sa nu se strice palatele şi cealaltă parte a cetăţii. Şi răspunzând episcopul, a zis: “Nu, fraţilor, nu s-ar cuveni. Că nu este lucrul nostru, ci a voastră voire, ca să ne îngreuiaţi pe noi cu certările voastre. Dar, în încercarea noastră, ne-a cercetat pe noi~Domnul. Şi, iată, se apropie muntele de râul Nilului”. Şi atunci au făgăduit toţi că se vor boteza. Deci, s-a rugat episcopul, lui Dumnezeu, şi a stătut muntele şi a încetat cutremurul pământului.

Şi mulţi barbari au crezut în Preasfânta Treime şi s-au botezat. Iar cei necredincioşi au dat legământ în scris ca, de atunci şi până în veac, să nu facă prigoană creştinilor, ca ei să poată trăi în credinţa lui Hristos.

Şi s-au scris acestea, spre folosul creştinilor, precum că celui ce crede, i se dau de la Dumnezeu toate cererile, dând har credincioşilor, întru slava Lui, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului~Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.