Proloage – 07 Martie – Întru această zi, povestire despre un monah, căruia i-a descoperit Dumnezeu, ce se întâmplă cu cei ce iau milostenii

Un oarecare monah era slăvit într-o mânăstire, având viață cinstită din tinerețe, că, lepădând toate dulcețile și zăvorându-se pe sine într-o chilie strâmtă, slujea lui Dumnezeu, omorându-și trupul său, cu postul și cu veghea cea de toată noaptea, aducând Stăpânului a toate, rugăciuni pentru sine și pentru toată lumea și îndeletnicindu-se, cu tot cugetul, întru gândirea la Dumnezeu. Și primea, la vremea cea obișnuită,~puțină hrană din mâinile chelarului. Iar, din cele ce trimitea Dumnezeu, prin creștini, la mânăstire, fraților, aur și argint, hrană și vin, din acelea nimic niciodată nu primea. Și i s-a făcut lui o arătare, despre cei ce iau milostenie.

Într-una din zile, mai marele cetății a intrat în mânăstirea aceea, ca să facă milostenie și le dădea tuturor câte un ban de argint. Și a mers și la cel închis, dându-i un galben, și ruga pe stăpânul bătrân să primească galbenul. Iar bătrânul, rușinându-se de acel cinstit bărbat, a luat galbenul și l-a pus în buzunarul său. După aceea, săvârșindu-și rânduiala sa cea~obișnuită noaptea, bătrânul s-a culcat pe rogojina sa, vrând să doarmă puțin. Și s-a făcut, în vis, că se vedea pe sine stând împreună cu ceilalți frați ai mânăstirii aceleia, într-un câmp larg și tot câmpul acela era plin de spini și, venind un oarecare tânăr înfricoșător (iar acela era îngerul Domnului), silea pe toți monahii acelei mânăstiri, zicându-le: “Secerați acești spini”. Apoi, a mers și la bătrân și i-a zis: “Încinge-te și seceră la spini”. Iar acela, nevrând și lepădându-se, i-a zis lui îngerul: “Nu ai niciun cuvânt să te împotrivești, că ai fost plătit ieri, împreună cu monahii ceilalți, care au luat de la acel om iubitor de Dumnezeu câte un ban de argint,~iar tu un galben ai luat, deci și mai mult ești dator să te ostenești secerând spini, mai mult decât alții, ca unul care ai luat mai multă plată. Iar spinii aceștia, pe care îi vezi, sunt faptele rele ale omului aceluia, de la care ați luat milostenia. Deci, apropie-te și seceră împreună cu ceilalți”.

Iar după ce s-a deșteptat din somn postitorul acela, înțelegând acea vedenie, s-a mâhnit și, trimițând, a chemat pe acela care îi dăduse lui milostenia și-l ruga să-și ia galbenul său. Iar acel iubitor de Hristos nu voia să-l ia, ci zicea către pustnic: “Ține-l la tine, părinte, sau dă-l cui vei voi”. Atunci, a zis bătrânul: “Nu vreau să secer spinii păcatelor~străine, cu care nu pot dezrădăcina mulțimea de spini a păcatelor mele”.

Și, aruncând galbenul acela afară de chilia sa, a închis ferestruica. Iar bărbatul acela, înștiințându-se din care pricină i-a lepădat bătrânul milostenia lui, a început a-și îndrepta viața sa și a face mai multă milostenie la săraci și la lipsiți, aducându-și aminte de Scriptura care zice că milostenia și credința curățesc păcatele.