Publicat pe 01.01.2022

Proloage – 07 Ianuarie – Întru aceastã zi, istorisire a Sfântului Teodor, Episcopul Edesei, despre un stâlpnic minunat din acea cetate

A fost în Edesa un oarecare stâlpnic şi acesta a venit la Sfântul Teodor, episcopul din aceeaşi cetate, şi l-a întrebat pe el, zicându-i: “Duhovnicescule părinte, câţi ani ai de când vieţuieşti pe acest stâlp? Şi, care este lucrul pustnicirii tale să nu ascunzi de mine, pentru Domnul!”. Iar bătrânul, suspinând din adâncul inimii şi de lacrimi cuprinzându-se, i-a răspuns: “Pentru certarea Domnului, îţi voi libera ţie, însă tu să nu spui~nimănui, până ce Domnul mă va slobozi pe mine din viaţa aceasta. Eu, în zilele tinereţelor mele, lepădându-mă de lume, împreună cu fratele meu cel mai mare, slujind în mânăstire ca la trei ani, am dorit să fim la linişte. Şi, cu sfatul duhovnicescului nostru părinte, am ieşit la pustietate şi am aflat peşteri, nu departe unul de altul, şi acolo pustniceam, numai cu verdeţuri hrănindu-ne, iar sâmbăta şi duminica, împreună ne rugam şi, din verdeţuri, la un loc gustam, şi iarăşi ne despărţeam. Însă, îngerii lui Dumnezeu, ne mângâiau pe noi.

Iar într-o zi, umblând prin pustie osebiţi unul de altul, şi adunându-ne verdeţuri, am văzut pe fratele~meu stând în uimire şi, cu semnul crucii însemnându-se pe sine, apoi sărind locul acela, fugind şi intrând în peştera sa. Iar eu, mirându-mă de săritura şi fuga lui cea iute, m-am dus la acel loc să cunosc ce rău a văzut fratele meu, de a fugit. Şi am văzut o grămadă de aur vărsată şi, făcând rugăciune şi dezbrăcându-mi mantia, am luat aurul şi abia l-am dus pe el în peştera mea, dar fratelui meu nu i-am spus.

Apoi, m-am dus în cetate şi am cumpărat o casă bună şi am zidit biserică şi am făcut mânăstire şi am adunat patruzeci de călugări şi casă de îngrijire a bolnavilor am făcut. După aceea, aflând un bun~gospodar, l-am pus pe el egumen şi am dat toate în mâinile lui, şi ca la o mie de galbeni, iar o mie am împărţit-o săracilor şi nu mi-am lăsat mie niciun galben. Deci, lăsând pace egumenului şi sărutând pe fraţi, m-am dus în pustie să caut pe fratele meu. Dar mi-a venit mie un gând de mândrie că, adică, fratele meu n-a putut să gospodărească bine bogăţia ce o aflase, iar eu lucru bine primit la Dumnezeu am făcut.

Şi văzând peştera fratelui meu, mă tulburam cu gândurile mândriei, socotindu-mă pe mine mai bun decât dânsul. Şi iată a venit la mine îngerul cel ce umbla împreună cu mine de la început şi, căutând la~mine cu ochi mânios, mi-a zis: “Pentru ce te mândreşti? Îţi spun ţie, că toată osteneala ta, de atâta vreme, la zidirea bisericii şi a mănăstirii şi la toate cele câte le-ai făcut, nu se aseamănă cu săritura fratelui tău, când a sărit pe deasupra grămezii celei de aur pe care o aflase. Că nu peste aur a sărit, ci peste prăpastia bogatului din Evanghelie a sărit (Luca 16,26), că şi Lazăr cel sărac a venit uşor la locul unde stă Avraam. El s-a sârguit să placă lui Dumnezeu, iar tu oamenilor. Drept aceea, fără de asemănare, mai înalt decât tine este, iar tu nicidecum nu vei ajunge la locul lui, măcar că te crezi adevărat pustnic. Ci, iată, nu vei~vedea faţa lui în toată viaţa ta, nici împreună-petrecerea cu mine nu o vei dobândi, până ce vei îmblânzi pe Dumnezeu cu multe lacrimi şi cu sfărâmare de inimă, şi atunci mă vei vedea pe mine şi te vei mângâia”.

Acestea zicându-mi, s-a făcut nevăzut de la ochii mei. Iar eu, sârguindu-mă, am ajuns la peştera fratelui meu, însă n-am putut să-l văd pe el, şi am strigat, tânguindu-mă şi smerindu-mă, până ce n-am mai putut plânge. Deci, şapte săptămâni am plâns în pustia aceea, rugând pe sfântul înger să se milostivească spre suspinarea şi plânsul meu. Iar întru a şaptea zi a săptămânii a şaptea, mi-a venit un~glas, zicându-mi: “Se cade ţie să mergi în cetatea Edesei şi să te sui pe stâlpul cel aproape de Biserica Sfântului Gheorghe, şi acolo să te pocăieşti, până ce se va milostivi spre tine Domnul”.

Şi plângând, am venit patruzeci de zile până aici, şi pe acest stâlp suindu-mă, m-am liniştit. Şi timp de patruzeci şi nouă de ani stând aici, cu multe gânduri m-am luptat, iar în anul al cincizecilea, spre seară târziu, într-o sâmbătă, o lumină dulce mi-a strălucit în inima mea şi mi-a gonit întunericul cel pătimaş, apoi toată noaptea cu lacrimi am privegheat.

Iar în ceasul al treilea din zi, Duminică fiind, s-a făcut glas către~mine de la înger: “Pace ţie şi mântuire!”. Iar eu, mângâiat cu inima, am căzut cu lacrimi, zicând: “Pentru ce m-ai lepădat de la faţa ta, şi de fratele meu m-ai despărţit? Şi iată zac, de multe ispite fiind cuprins”. Iar îngerul, apucându-mă de mână, m-a ridicat pe mine şi mi-a zis: “Pentru gândul tău, m-am depărtat de la ochii tăi, de vreme ce ai defăimat pe fratele tău, dar nu te-am părăsit, păzindu-te pe tine, precum mi-a poruncit mie Dumnezeu. Iar, acum, că te-ai smerit, şi-a adus aminte de tine Dumnezeu şi mi-a poruncit mie, să fiu cu tine şi în veacul acesta şi în cel viitor. Încă, iată, ţi-a dăruit ţie Dumnezeu un dar, ca să vezi pe cei~drepţi şi pe cei păcătoşi. Viu este şi fratele tău, dar numai în veacul cel de acolo te vei vedea cu dânsul”.

Deci, din ziua aceea, părinte, văd îngerii şi gonesc duhurile cele viclene. Iar, dacă văd pe vreun om drept, apoi îngeri luminaţi sunt de amândouă părţile lui, iar dracii stau departe, neîndrăznind să se apropie de el. Dacă este sărac, apoi mare este darul lui Dumnezeu spre dânsul. Iar dacă vreun bogat şi păcătos trece pe lângă mine, văd câte o turmă de draci pe lângă el, iar sfântul lui înger stând departe se mâhneşte de pierzarea lui; dar când voiesc dracii să piardă sufletul omului aceluia, nu-i lasă pe ei îngerul, ci sabie goală având, îi~goneşte pe ei.

Deci, văzându-le eu, de cei drepţi mă bucur, iar de cei păcătoşi mă mâhnesc şi Îl rog pe Dumnezeu să se întoarcă ei de la păcate şi să se facă mai buni prin pocăinţă. Pentru că aşteaptă Bunul Dumnezeu întoarcerea şi pocăinţa păcătosului şi-i dăruieşte lui adăugire de viaţă, până ce fiecăruia i se sfârşeşte vremea hotărâtă a vieţii lui”.

Deci, aceste cuvinte de suflet folositoare au vorbit, toată noaptea, sfântul episcop împreună cu cuviosul stâlpnic, şi s-a dus episcopul de la bătrân, bucurându-se că s-a învrednicit să afle pe un bărbat ca acela. Dumnezeului nostru, slavă, acum şi pururea şi în~vecii vecilor! Amin.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.