Proloage – 07 August – Despre faptul, că ispitele sunt de folos (Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur)

Acest lucru este de mirare, că noua ni se fac folositoare, nu numai cele ce ni se par noua de folos, ci si cele potrivnice noua. Si, ca sa te incredintezi, ia seama la aceasta: Faraon a poruncit sa fie aruncati pruncii in rau.

Or, de nu s-ar fi aruncat pruncii evreilor si de n-ar fi fost porunca lui Faraon, n-ar fi fost crutat Moise, fiind hranit in palatele imparatesti.

Că, pe cand el era pazit de ai sai, nu~era in cinste, iar, cand a fost lepadat, atunci a fost in cinste. Insa aceasta o facea Dumnezeu din covarsitoarea Lui putere, aratand cu câtă înlesnire se fac lucrarile Sale. Asa, si cand evreul acela, il inspaimanta pe Moise, zicand: “Oare, tu vrei sa ma ucizi si pe mine?”. Si acesta i-a fost de folos lui. Si vezi cum s-a facut aceasta, dupa purtarea de grija a lui Dumnezeu, până avea să se faca arătarea din pustie, pâna cand avea sa se implineasca vremea cea cuviincioasă, până ce avea să cugete el in pustie si avea sa traiasca mai cu intemeiere. Incat, mai pe urma, in toate supararile ce au venit peste el, de la evrei, facea la fel: adica,~atunci se lămurea mai curat, cand ei se ridicau impotriva lui mai tare. Precum s-au ridicat evreii si impotriva lui Aaraon, dar l-au facut pe el si mai luminat, pentru că, din pricina aceasta i s-au facut lui vesminte preotesti, in multe culori, si mitra i s-a pus si toate celelalte podoabe ale vesmintelor, dupa randuiala, incat, fara de nicio indoiala, a fost hirotonit, ca unul ce i s-au incredintat pana si tablitele cele de aramă. Dar, stiti cu totii istoria aceasta, pentru aceea o voi trece cu vederea.

Deci, de voiti, sa ne intoarcem la cele mai dinainte de acestea. Cain, a ucis pe fratele sau, dar, cu acest~chip, mai mult l-a folosit, căci asculta ce zice: “Glasul sangelui fratelui tau striga catre Mine”. Si, iarasi zice, că sangele graieste mai bine decat Abel, de aceea si plata i-a crescut. Că ce strambatate i s-a facut lui, că s-a sfarsit mai degrabă? Niciun fel de strambatate. Pentru că nu a trăi ani multi, sau putini, este fericirea, ci a folosi bine cele din viaţă.

Cei trei tineri au fost aruncati in cuptor, dar, prin aceasta, mai curati s-au facut. Iar Daniil, in groapa fiind aruncat, a iesit de acolo mult mai stralucit. Si, pretutindenea vezi ispite mari, care nasc bunatati, chiar si in lumea de aici, nu numai~dincolo.

Ne arată, astfel, Dumnezeu, că rautatea se poate face pricină a lămuririi faptelor bune, când cineva îndură ispita, cu rabdare.

Caci multi pier si fara ispitele diavolului; că nu pe toate acestea le face diavolul; ci multe, chiar numai din ticalosia noastra, se fac. Iar daca undeva si el ar fi pricinuitor, noi îi dam inceperea. Că, spune-mi mie, cand a intrat diavolul in Iuda? Că scris este: “A intrat în el satana”. Dar, ascultă pricina lui, că era fur şi, cele ce se puneau in pungă, purta. El i-a dat satanei loc desfătat de a intra. Drept aceea, nu~diavolul face în noi începătura, că noi il primim pe el şi il chemăm.

Cel neputincios, chiar si fara diavol, tot se vatămă. Să nu ne înşelăm – ispitele diavolului ne deşteaptă pe noi si ne ridică din lene, asa cum si grijile si intristarile sunt deprinderi si invataturi, care duc la adevarata cugetare si la apropierea de invataturile cele alese.

Dar, să iei seama si în altfel. Sa fie crescut cineva in curtile imparatesti, fără întristare, fara griji, nici pricină de mânie, incat sa faca ori ce-ar pofti si pe toti sa-i aiba ascultatori, n-ar fi, oare, unul ca aceasta, mai necuvantator decat~orice animal? Iar acum, precum este un catâr, incarcat cu sarcina sa, asa suntem si noi impovarati de grijile si de necazurile care ne frământă. Pentru aceasta, de multe ori, săracii sunt mai intelepti decat cei bogati. Că trupul care nu se mişcă este bolnavicios si netrebnic, iar cel ce se osteneste este mai frumos si mai sanatos. Asemenea si sufletul. Că fierul, stând, rugineşte, iar lucrând, străluceşte. Iar miscarea sufletului vine si din suparari, caci sufletul, atunci se misca, cand nu toate se fac drepte; el se misca datorita celor potrivnice. De asemenea, daca toate ar fi fost dupa gândul nostru, n-ar fi aflat sufletul de ce să se mişte. Nu~vezi că şi doicilor li se porunceste sa nu poarte totdeauna pe prunci in braţe? Ca să nu le faca lor obiceiul aşa, şi să se imbolnavească, fiindca, crutarea fara masura, le strica sanatatea copiilor.

Bună este şi întristarea, cand e măsurată, bună-i şi grija, bună este şi lipsa, ce ne fac tari pe noi. Bune sunt si cele potrivnice, dar, cand intrec măsura, ne pagubesc.

Nu vezi că şi pe ucenicii Săi, Hristos asa îi povăţuieşte? Si, daca ei aveau trebuinta de aceasta, cu cat mai mult, noi. Sa ne bucuram, deci, in necazuri, ca ele sunt tamaduiri potrivnice, pentru ranile noastre.~Că asa sunt leacurile, unele dulci, altele amare. Drept aceea, să multumim lui Dumnezeu pentru toate acestea. Ca nu ni le dă Dumnezeu, aşa, fără rost, ci spre folosul sufletelor noastre.

Deci, arătându-I multumirea noastră, să-L slavim si sa ne ţinem cu vitejie, socotindu-le trecătoare. Si să ne intindem gandul spre cele viitoare, ca, si pe cele de aici, sa le suferim cu vitejie, dar, si pe cele viitoare să ne invrednicim a le câştiga, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia sunt Slava şi Stăpânirea in veci! Amin.