Tuturor le este de trebuinţă să se nevoiască a-şi înfrâna pântecele, dar mai vârtos, cei ce voiesc să slujească lui Dumnezeu este bine să mănânce cu tocmită măsură, că, de nu se vor înfrâna de mâncare, asemenea sunt corăbiilor prea încărcate. Că trupul de hrană are nevoie, şi nu de răsfăţ, de săturare, iar nu de lăcomie. Pentru că înfrânarea este, la fel, spre întărire şi sufletului şi trupului, iar neînfrânarea şi pe unul şi pe altul le vatămă, stricând nu numai sănătatea, ci născând şi boli de~sminteală. Căci, celui ce se nevoieşte, puţină hrană îi trebuie, şi cel ce-şi înfrânează pântecele îşi depărtează gândul de la păcate. Iar celui ce se lăcomeşte, îi cresc poftele cele rele.
Şi, precum lemnele cele multe fac focul mare, aşa şi mulţimea bucatelor naşte gânduri rele. Mâncarea bună numai cât veseleşte gâtul, iar mai pe urmă hrăneşte viermii cei neadormiţi. Şi precum pământul cel pustiit naşte spini, aşa şi mintea celui mâncăcios creşte gândurile rele. Omul lacom face deseori pomenirea sfinţilor, ca să placă pântecului, iar cel ce se înfrânează se aseamănă. prin viaţa sa, cu Sfinţii. Măncăciosul cu nimic~nu se laudă mai mult fără numai cu mâncarea. Iar Duhul din omul nesăţios se scârbeşte şi se duce de la dânsul. Că, precum fumul goneşte albinele, aşa şi mult-mâncăciosul goneşte darul Duhului Sfânt.
Deci, mai bine este a lepăda bucatele alese, şi cu mâncarea cea obişnuită, a ne plini trupeasca trebuinţă, ca să nu ne asemănăm cu norodul cel ce a slujit pântecelui în pustie: că a şezut – zice – norodul să mănânce şi să bea, şi s-a sculat să joace, atunci a uitat poruncile lui Dumnezeu şi la idoleasca îndrăcire s-a abătut. Deci, bine scrie Pavel despre moştenitorii lor: “Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care~au în gând cele pământeşti” (Filipeni 3, 19). Şi iarăşi: “Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celălalt” (ICorinteni 6, 13). Şi iarăşi: “Dacă pentru bucate se sminteşte fratele tău, iată că nu umbli după porunca dragostei”. Şi mai zice: “Unii ca aceştia nu slujesc lui Dumnezeu, ci pântecelui lor, şi prin bune cuvântări amăgesc inimile celor fără de răutate”. Şi iarăşi: “Înţelepciunea trupească, nebunie este la Dumnezeu. Iar înţelepciunea duhovnicească este viaţă şi pace. Bine este cu dar a întări inima, iar nu cu mâncări”. Şi iarăşi: “Nu este Împărăţia lui Dumnezeu mâncare~şi băutură, ci dreptatea şi pacea şi bucurie întru Duhul Sfant, iar nu lăcomia şi beţia”. Precum şi Iacob, osândind pe robii pântecului, zice: “Veselitu-v-aţi pe pământ şi v-aţi desfătat şi v-aţi hrănit inimile voastre, ca pe o oaie în ziua de junghiere”. Iar necredincioşilor evrei, Domnul le-a zis: “Adevăr grăiesc vouă, Mă căutati pe Mine, nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat pâine şi v-aţi săturat”. Şi le-a mai zis: “Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne în viaţa veşnică, pe care Fiul Omului o va da vouă”. Căruia se cuvin slava, cinstea şi închinăciunea, în vecii vecilor Amin.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
