Proloage – 06 Noiembrie – Întru această zi, cuvânt despre vedenia Sfântului Ioan Gură de Aur

În Antiohia Siriei era o mânăstire, întru care se călugărise Sfântul Ioan Gură de Aur.

Acolo a fost un călugăr sirian de neam, anume Isihie, bătrân fiind cu trupul, care făcuse mulţi ani în mânăstire, înfrânându-se şi foarte aspru vieţuind şi care avea proorocie, prin dumnezeiasca arătare. Acestuia îi urmă fericitul Ioan, cu obiceiul, cu chipul şi cu înfrânarea. Deci, într-o noapte, bătrânul, priveghind şi rugându-se lui Dumnezeu, a văzut intrând la~Ioan, unde-şi făcea el rugăciunile sale, doi bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe şi curate, foarte frumoşi şi luminaţi cu slavă cerească nespusă. Pe unul îl vedea ţinând în mainile sale o carte scrisă, iar pe altul ţinând nişte chei. Pe aceştia văzându-i, Ioan s-a înfricoşat şi, cu îndrăznire sârguindu-se, s-a închinat lor până la pământ. Iar ei amândoi, luându-l pe el de mână, l-au sculat, zicându-i: “Nădăjduieşte şi nu te teme”. Iar Ioan le-a zis lor: “Cine sunteţi, stăpânii mei, care n-aţi pregetat a veni la mine, robul vostru, fiind voi întru această mare dregătorie? Că n-am văzut niciodată pe nimenea să fie într-o slavă ca aceasta, precum vă văd pe~voi amândoi”.

Iar ei, iarăşi, au răspuns şi i-au zis lui: “Nu te teme, bărbatule al doririlor, că întru tine a voit Duhul Sfânt să locuiască, pentru curăţia vieţii tale, că trimişi suntem la tine de Învăţătorul cel mare şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca să-ţi spunem o bucurie mare, care va fi la toate bisericile lui Dumnezeu”. Deci, cel dintâi, întinzând mâna sa, i-a dat lui cartea cea scrisă pe care o ţinea, zicându-i: “Primeşte cartea aceasta din mâna mea. Că eu sunt Ioan, cel ce am căzut la pieptul Domnului în vremea Cinei cea de Taină, şi scoţând de acolo dumnezeieştile picături, am grăit: La început era~Cuvântul şi Cuvântul era Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Aşa şi ţie îţi va da Domnul cunoaşterea Adevărului, ca să hrăneşti, prin buzele tale, pe toţi oamenii, cu mâncare nestricăcioasă, din viaţa cea veşnică, şi să astupi gurile ereticilor care spun fărădelegi asupra Domnului nostru Iisus Hristos”.

Iar, celălalt, tinzându-şi mâna sa, i-a dat lui cheile pe care le ţinea în mâinile sale, zicându-i: “Primeşte acestea, căci eu sunt Petru cel fierbinte la credinţă, care am mărturisit pe Domnul Hristos, că Dumnezeu viu este şi pentru aceasta am luat de la Domnul cheile Împărăţiei Cerurilor. Asemenea şi~ţie, Domnul îţi dă cheile sfintelor lui biserici şi ori pe cine vei lega, va fi legat, şi pe oricine vei dezlega, va fi dezlegat”.

Deci, iarăşi, plecându-şi genunchii săi, fericitul Ioan s-a smerit înaintea lor, zicând: “Cine sunt eu, robul cel păcătos al Domnului meu, cel mai nepriceput decât toţi oamenii, ca să fiu bun de slujba de care mi-aţi vorbit? Nu sunt destoinic să primesc o slujire atât de mare şi înfricoşătoare. Nu pot eu, adică, să-i fiu de folos ei”.

Iar aceştia, luându-l iarăşi de mâna dreaptă, l-au sculat, zicându-i: “Stai pe picioarele tale, împuterniceşte-te şi te întăreşte şi fă toate cele ce ţi-am poruncit şi să~nu tăinuieşti darul cel dat ţie de la Dumnezeu spre a grăi, spre a sfinţi şi a întări poporul Său cu învăţătura ta, popor pentru care sângele Său Şi-a vărsat, ca să-l mântuiască din înşelăciunile cele multe. Şi să grăieşti Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Adu-ţi aminte de Domnul, Cel Ce a zis: Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia (Luca, 12,32). Şi tu, dar, nu te teme, că a voit Hristos, Dumnezeul nostru, a sfinţi multe suflete, prin tine, şi la cunoştinţa Sa a le aduce. Îţi vei petrece zilele însă în întristări şi în necazuri multe, pentru dreptatea sufletului tău. Dar tu să rabzi, ca unul tare şi treaz, că~prin aceasta vei primi Împărăţia”.

Deci, cei doi, aceastea zicându-le şi însemnându-i fruntea şi toate mădularele lui şi apoi dându-i lui sărutarea cea întru Domnul, s-au dus. Iar Ioan, făcând întru sine lăcaş Duhului Sfânt, a început a învăţa credinţa lui Dumnezeu. Aceluia slava se cuvine, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.