Proloage – 06 Decembrie – Una din minunile Sfântului Nicolae: cum a izbăvit de la înec un dreptcredincios

Un om oarecare din Constantinopol, cu frică de Dumnezeu şi credincios în Hristos, care iubea pe Sfântul acesta şi era iubit şi el de dânsul, vrând oarecând să facă o călătorie în alţă ţară, grăbindu-l treaba ce avea, s-a dus la Biserica Sfântului, de şi-a făcut rugăciunea după obicei şi, luându-şi ziua bună de la rude şi de la prieteni, a intrat în corabie. Iar când a fost la 9 ceasuri din noapte, s-au sculat corăbierii să întoarcă şi să întindă pânzele, începând alt~vânt. Deci, întru acea vreme, s-a sculat şi acest smerit om, să meargă după apă şi, având toţi de lucru cu întinsul pânzelor, s-a întâmplat că s-a împiedicat şi a căzut în mare.

Şi, fiind întuneric şi vântul pornind corabia înainte, n-au putut corăbierii să-l ajute cu nimic, ci plângeau de amara moarte a acelui om. Iar el, căzând în mare, cum era îmbrăcat, şi aflându-se acum în largul mării, a zis: “Sfinte Nicolae, ajută-mi!”. Şi, strigând câtva timp acest cuvânt, o, minune! S-a aflat omul în mijlocul casei sale, părându-i-se că este în adâncul mării. Iar vecinii, auzindu-i glasul, s-au sculat, la fel şi cei din casă, aprinseră lumina şi, strângându-se~şi vecinii de afară, l-au văzut cu toţii stând în mijlocul casei şi strigând; şi apă de mare curgea din hainele lui. Deci, încremenind au rămas muţi de groază, iar el a zis: “O, fraţilor, ce este aceasta ce văd?”. Că ştiu bine că ieri, la nouă ceasuri, când mi-am luat ziua bună de la voi, de la toţi, intrând în corabie, am purces la drum, că având vânt bun, am mers câtva timp, iar când a fost la a doua şi a treia strajă din noapte, adică la nouă ceasuri, m-am dus pentru apă şi m-am împiedicat de corăbieri şi am căzut în mare. Şi chemam pe Sfântul Nicolae întru ajutor, iar acum nu ştiu unde mă aflu, ci spuneţi-mi voi, că eu mi-am ieşit~din fire şi sunt uimit”. Iar aceia, luând seama la cuvintele lui şi văzând apa mării, care curgea de pe dânsul, strigau: “Doamne, miluieşte!”.

Deci, dezbrăcându-se şi luându-şi alte haine, s-a dus la Biserica Sfântului Nicolae. Şi acolo a petrecut cealaltă parte de noapte, căzând cu lacrimi şi cu rugăciuni, la icoana Sfântului. Şi, venind vremea Utreniei şi strângându-se poporul, s-a făcut cunoscută la toţi minunea şi s-au uimit toţi şi s-au minunat de acele dulci aromate ce le adusese acel om, spre multă mulţămită, Sfântului Nicolae, văzând şi biserica plină de lumânări aprinse, slăvind pe~Dumnezeu şi lăudând pe Sfântul, vestindu-se această mare şi peste fire minune prin tot Constantinopolul. Şi a ajuns şi la urechile împăratului celui de atunci şi ale Patriarhului, care, făcând sfat, au zis să cheme pe acel om. Şi, mergând el şi istorisind înaintea multora cele pentru dânsul, toţi au strigat: “Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi niciun cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale”. Şi aşa, făcând Litii şi Privegheri la care se strângea mult popor, mergea el la Biserica Sfântului, slăvind şi binecuvântând pe Dumnezeu şi dând mulţumită Sfântului Nicolae.