Proloage – 06 Aprilie – Întru această zi, cuvânt despre călugării cei împăcați de un ucenic

Era un sihastru, cu mare socotință, și voia să petreacă într-o chilie, dar nu a aflat atunci chilie. Iar alt bătrân, înștiințându-se despre sihastru și având acolo o chilie goală, a rugat pe acela să stea în acea chilie, până ce va afla alta. Și acela, mergând, a stat într-însa. Iar unii din cei ce stăteau în locul acela, veneau la dânsul ca la un străin, aducându-i ceea ce putea fiecare, și el, luându-le, îi primea pe dânșii.

Iar bătrânul, cel ce îi dăduse chilia, a început a-l asupri și a-l grăi de rău și a zice: “Eu mulți ani am aici, cu~multă nevoință, și nimeni nu vine la mine, iar acesta puține zile are, și iată câți vin la dânsul!”. Și a zis, ucenicului său: “Mergi și zi-i lui: “Du-te de aici, că îmi trebuie chilia”. Iar ucenicul, venind la el, a zis: “Întreabă părintele meu, cum te afli?”. Iar el a zis: “Să se roage pentru mine, că m-am îmbolnăvit de stomac”.

Și, întorcându-se la cel ce îl trimisese, a zis: “Bătrânul a spus că, iată, își caută altă chilie și se va duce”. Iar, după două zile, a zis iarăși ucenicului: “Du-te și spune-i lui că, de nu se va duce, vin eu și-l scot pe el cu toiagul”. Iar fratele, mergând, iară a zis către sihastru: “A auzit părintele meu că ești~bolnav și iarăși se mâhnește și m-a trimis să te cercetez”. Răspunsu-i-a, lui, acela: “Spune-i lui că sunt sănătos”. Deci, a venit la bătrânul său și i-a zis: “A spus că, până Duminică, iese, cu voia lui Dumnezeu”.

Iar, după ce a trecut Duminica și n-a ieșit sihastrul, bătrânul, luând un toiag, s-a dus să-l gonească. Și, mergând el, ucenicul i-a zis: “Să merg eu mai înainte, ca nu cumva să se afle acolo cineva și să se smintească”. Iar acela i-a dat voie. Și fratele pornind mai înainte, a zis către sihastru: “Părintele meu vine să te mângâie și să te ia la chilie. Iar acela, cum a auzit de dragostea bătrânului, a ieșit întru~întâmpinarea lui și i-a pus lui metanie de departe, zicând: “Eu vin la sfinția ta, și nu te supăra, părinte”.

Iar Dumnezeu, văzând lucrarea ucenicului, a umilit pe bătrânul lui și acesta, aruncând toiagul, a alergat spre închinăciunea celuilalt și s-a închinat lui și l-a dus la chilia sa, ca pe unul ce nu ar fi auzit nimic din cele ce spusese el, și a zis către ucenic: “Nimic nu i-ai spus lui, din cele ce ți-am zis ție?”. Iar el, a răspuns: “Așa, nimic”. Și aceasta auzind bătrânul, mult s-a bucurat și a cunoscut că fusese lucrarea vrăjmașului. Și atunci s-a liniștit bătrânul și, căzând la ucenicul lui, i-a zis: “Tu să-mi fii, mie, părinte, și~eu, ție, ucenic, că prin lucrarea ta s-au mântuit sufletele noastre”.