Proloage – 05 Octombrie – Întru această zi, cuvânt al Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, despre furul de morminte

În Constantinopol a murit fiica unui dregător, care îşi petrecuse viaţa sa în feciorie curată.

Iar când murea, a rugat pe tatăl său să o îngroape pe ea înaintea cetăţii, la casa de săraci ce era în via lor. Şi dacă a adormit, luând-o, au dus-o la acel loc şi au îngropat-o după obiceiul creştinesc. Şi, într-acea parte era un fur de morminte care, dezgropând pe morţi, dezbrăca hainele de pe dânşii. Acela, stând pe drum, pândea unde vor îngropa pe acea fecioară.

~Şi, cunoscând mormântul ei, a gândit că, ducându-se noaptea, să o dezgroape şi să ia de pe dânsa îmbrăcămintea.

Deci, s-a întâmplat că mergea într-acolo Sfântul Andrei, făcând el, pentru Hristos, obişnuitul său mare zel. Şi, cum l-a văzut pe acel fur de morminte, a cunoscut cu duhul gândul lui cel rău, şi, vrând să-l abata pe el de la acel lucru, căutând spre dânsul cu chip sălbatic, ca şi cum s-ar fi mâniat, i-a zis: “Aşa grăieşte duhul judecăţii, către cel ce răpeşte hainele celor ce zac în morminte: De acum, tu nu vei mai vedea soarele, de acum tu nu vei mai vedea ziua, nici faţă omenească, pentru că se vor închide~uşile casei tale şi mai mult nu se vor deschide, se va întuneca ţie ziua şi nu se va lumina în veci!”.

Iar el, auzind aceasta, n-a înţeles ce grăieşte Sfântul şi, neluând în seamă cele zise, s-a dus. Dar Sfântul a zis către el: “Deci pleci? Nu fura, că mă jur pe Hristos, că de vei face aceasta, nu vei mai vedea soarele”. Iar el, cunoscând ce i-a zis, a început a se mira, cum de îi ştie gândurile lui şi, întorcându-se către cel “nebun” pentru Hristos, a început a-i zice: “Cu adevărat eşti bolnav, îndrăcitule, şi grăieşti cele neştiute şi ascunse, din turburarea demonului. Dar eu mă voi duce acolo, să văd ce este adevărat din cuvintele tale”. Iar Sfântul, sărind,~a trecut alăturea. Apoi, ticălosul acela, făcându-se seară, a aflat vreme prielnică, şi, ducându-se, a prăvălit piatra de pe mormânt şi a intrat într-însul şi mai întâi a luat haina cea mai de deasupra şi toată podoaba, că de mult preţ era; şi, dupa ce a luat toate, a vrut să plece. Apoi, i-a zis lui gândul: “Foarte bună este şi cămaşa; să o iei pe ea!”. Şi, luând cămaşa de pe fecioară, i-a lăsat trupul gol şi vrea să iasă. Iar fecioara, moartă fiind, din porunca lui Dumnezeu şi-a ridicat mâna sa cea dreaptă şi l-a lovit pe el peste obraz şi îndată au orbit ochii lui. Şi, înspăimântându-se, ticălosul a început a tremura, încât, de frica aceea începuseră a i~se mura fălcile şi dinţii, genunchii şi toate oasele. Şi, deschinzându-şi gura sa, fecioara cea moartă a grait către dânsul aşa: “Ticălosule, nu te-ai temut de Dumnezeu? Nici n-ai gândit că şi tu eşti om? Se cădea ţie să te ruşinezi de goliciunea feciorească şi destul îţi era ce mai întai ai luat, iar cămaşa să o fi lăsat pe trupul meu gol. Dar nu m-ai miluit şi cumplit om te-ai arătat mie şi ai gândit să mă faci de râs la a doua venire a Domnului, tuturor sfintelor fecioare. Deci, acum, eu te voi face să nu mai furi niciodată, ca să ştii că viu este Dumnezeul Iisus Hristos, că dupa moarte este judecată, răsplătire şi pedeapsă”. Şi, aceasta zicându-i, fecioara s-a~sculat şi, luându-şi cămaşa, s-a îmbracat şi, punându-şi pe sine toate podoabele şi hainele, s-a culcat şi a zis: “Tu, Doamne, pe mine una spre nădejde m-ai sălăşluit”. Şi aşa, cu pace, a adormit.

Iar ticălosul acela abia a putut ieşi din mormânt şi, aflând gardul viei, a ieşit la calea ce era aproape şi aşa, cercând cu mâinile pe gard, a mers la poarta cetăţii. Iar celor ce-l întrebau pricina orbirii lui, el altfel de cum fusese le spunea toate. Dar, mai pe urmă, le-a spus toate, pe rând, unui prieten al său. Şi de atunci a început a cere milostenie şi aşa se hrănea. Iar odată, şezând singur, îşi zicea lui însuşi:~”Blestemat să fii, gâtule, că pentru tine am luat orbirea aceasta”. Şi iarăşi zicea: “Cel ce-şi hrăneşte pântecele său să muncească şi nu să fure ca să-l hrănească”.

Şi îşi aducea aminte de Sfântul Andrei şi se mira că a văzut dinainte şi i-a poruncit toate cele ce aveau să i se întâmple lui. Şi multi din vremea aceea, auzind această minune, s-au lepădat de lucrul satanei şi s-au făcut mai buni cu fapte şi cu obiceiul, pentru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia se cuvine slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.