Proloage – 05 Noiembrie – Întru această zi, cuvânt al Preacuviosului Părintelui nostru Efrem Sirul, despre rugăciune

Fericit lucru, cu adevărat, este a nu păcătui, iar dacă vreunii vor păcătui, să nu deznădăjduiască, ci să plângă pentru cele în care au păcătuit, ca prin plâns, iarăşi, să dobândească fericirea. Deci, bun lucru este totdeauna a ne ruga şi a nu ne îngreuna şi, rugându-ne a nu slăbi, după cum a zis Domnul şi apoi Apostolul: “Neîncetat rugaţi-vă, adică noaptea şi ziua şi în tot ceasul”. Şi nu numai când intri în biserică, iar în celelalte ceasuri să fii fără de grijă, ci ori de lucrezi, ori~de dormi, ori de călătoreşti, ori de mănânci, ori de bei, ori de zaci, să nu-ţi curmi rugăciunea ta, că nu ştii când va veni Cel Ce va cere sufletul tău de la tine. Să nu aştepti Duminica sau sărbătoarea sau un anume loc, ci, precum a zis Proorocul David: “În tot locul stăpânirii Lui”. Deci, ori în biserică de eşti, ori în casa ta, ori la ţarină, ori vite de paşti, ori clădiri de faci, ori la ospeţe de te afli, de rugăciune să nu te depărtezi. Iar când poţi, pleacă-ţi şi genunchii, iar când nu poţi, roagă-te cu mintea, şi seara şi dimineaţa şi în amiază-zi. Dacă rugăciunea ta va merge înaintea muncii şi, sculându-te din pat, mişcările tale cele dintâi prin~rugaciune se vor face, atunci şi păcatul nu află intrarea în sufletul tău.

Rugăciunea este păzitoare a întregii înţelepciuni, a mâniei pedepsire, a îngâmfării umilire, a pomenirii de rău curăţire, a invidiei surpare, a păgânătăţii îndreptare. Rugăciunea este putere a trupurilor, ocârmuire a casei, bună aşezare a cetăţii, tărie a împărăţiei, biruinţă în războaie, întemeierea păcii. Rugăciunea este pecete a fecioriei, credinţă a nunţii, armă a călătorilor, a celor ce dorm păzitoare, a celor ce priveghează îndrăzneală, a plugarilor bună aducere de roade, a corăbierilor mântuire.

Rugăciunea este ajutătoarea celor~ce se judecă, slăbire a celor legaţi, inima bună a celor întristaţi, dulceaţă a celor ce se bucură, mângâiere a celor ce plâng, praznic al celor ce nasc, cunună a celor căsătoriţi, îngropare a celor ce mor. Rugăciunea este vorbirea cu Dumnezeu, întocmai cinstire cu îngerii, a bunătăţilor sporire, abatere de la răutăţi, îndreptare păcatelor. Rugăciunea lui Iona i-a facut casă în pântecele chitului, iar pe Ezechia din porţile morţii, la viaţă l-a întors. Tinerilor din Babilon, văpaia cuptorului în stropi de rouă a prefăcut-o, iar Ilie, prin rugăciune, a legat cerul să nu plouă trei ani şi şase luni.

Vedeţi, fraţilor, câte poate~rugăciunea. În toată viaţa oamenilor nu este altă avere mai cinstită decât rugăciunea. De aceasta niciodată să nu vă depărtaţi. Ci, să ne rugăm, ca nu deşartă să se facă osteneala noastră, precum a zis Domnul: “Cand staţi, rugaţi-vă, lăsaţi orice aveţi asupra cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel Ceresc să vă lase greşelile voastre”. Vedeţi, fraţilor, că în zadar ne ostenim, rugându-ne, dacă avem vrajbă cu cineva.

Şi iarăşi, Domnul zice: “Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi aduci aminte că are cineva ceva asupra ta, lasă-ţi darul tău înaintea altarului şi, ducându-te, împacă-te întâi cu fratele tău şi, atunci,~venind, adu-ţi darul tău”. Aşadar, arătat este că, dacă nu vei face aceasta mai întâi, toate câte aduci sunt neprimite. Iar dacă vei face porunca Stăpânului, atunci cu îndrăzneală roagă-te Domnului, zicând: “Lasă-mi, Stăpâne, datoriile mele, precum şi eu am lăsat fratelui meu, împlinind porunca Ta”. Şi-ţi va răspunde Iubitorul de oameni: “Dacă ai lăsat, îţi las şi eu. Dacă ai iertat, îţi iert şi eu ale tale, că stăpânire am pe pământ să iert păcatele.

Lăsaţi, şi vi se va lăsa vouă”.

Vedeţi iubirea de oameni a lui Dumnezeu cea neasemănată, vedeţi bunătatea lui Dumnezeu cea nemăsurată. Aţi auzit, în scurt,~mântuirea sufletelor voastre. Dumnezeului nostru, slavă!