Proloage – 05 Iulie – Despre cei răzvrătiţi şi nemulţumitori (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Vreti, oare, să va arăt voua, din Scripturi, de cate bunatati s-a indulcit poporul ales, de la Dumnezeu? Oare, nu toata faptura cea văzută era pregătită pentru primirea acestor bunatati? Că minunat era si felul vietii lor; nici la târg nu umblau, nici nu cumparau si din toate se indulceau, că nici cu plugul nu arau pamantul, nici seminţe nu semanau, nici de ploi nu aveau trebuinţă, nici la arie nu vânturau grâu, nici la moarâ nu mâcinau, nici cuptoare nu zideau,~nici foc, nici lemne nu duceau in casele lor, nici pâine nu coceau, nici haine nu ţeseau, ci, toate, se faceau lor, prin cuvantul lui Dumnezeu si aveau masa indestulată, fara de nicio osteneala, pentru ca asa ii hranea pe ei Dumnezeu, cu mană şi nu le cerea lor nicio osteneala.

Iar hainele şi incaltamintea nu li se învecheau, nici nu se rupeau, nici firea cea trupească nu ştia de boală. Si picioarele lor nu se vătămau, măcar că atât de lungă vreme au umblat. Iar de doctori şi de buruieni nu se pomenea, fiindcă orice boală se luase de la ei. “Si i-a scos pe ei”, zice Psalmistul, “cu argint şi cu aur, şi nu era, în~seminţiile lor, bolnav” (Psalmi 104, 36). Fiindca, dupa ce au plecat din Egipt, nu au simtit osteneala, nici zaduful soarelui nu a ars capetele lor, pentru că norii apărau tot poporul. Iar noaptea, nu aveau trebuinţă de lumânare, ci aveau stâlpul de foc, care vărsa lumină fără de măsură, şi le arata lor calea şi, ca un povăţuitor iscusit, îi ducea pe ei prin pustia cea mare. Şi a umblat poporul, nu numai pe pământ, ci şi pe mare, ca pe uscat, şi ca pe o piatră tare a umblat.

Iar, când au intrat vrăjmaşii lor în mare, ceea ce ştia să facă apa, aceea a făcut: poporului ales i-a fost marea ca o cale curată, iar vrajmasilor, mormânt. Pe aceia i-a~trecut bine, iar pe egipteni, rău i-a înecat.

Că apa, fiind fără de pricepere, a împlinit porunca, ca un om cuminte. Unora, ca un străjer, iar, altora ca un pierzător, le-a fost; în acea zi, două lucruri potrivnice a împlinit. Şi ce ar putea sa mai zica cineva? Că piatra, râuri de apă slobozea, şi pasarile, ca nişte nori, acopereau pamantul, pentru ei.

Si, iarăşi, ce să zică, apoi, de minunile din Egipt, şi de faptele cele preaslavite din pustie? Că, fără de sânge, ca şi cum s-ar fi jucat, biruiau potrivnicul, cu puterea Dumnezeului lor, supunandu-l fără~de arme. Si, iarasi, trâmbiţând şi cântând, au invins pe împăraţii vrăjmaşi. Că aveau învăţătură, iar nu arme. Şi, era pentru ei doar ca o dănţuire, mai mult decat război, cele ce făceau. Că toate aceste minuni nu le făcea Dumnezeu numai pentru trebuinţa lor şi, prin aceasta, numai să se laude, ci le făcea, mai ales, pentru ca ceea ce îi învăţa Moise, să se împlinească. Si, toată faptura, de pretutindeni, le era lor ajutătoare, fiindcă, iată, şi marea striga, pe unii, adică, trecându-i ca pe uscat, iar pe alţii înecându-i cu apă. Şi apele Nilului, acelasi glas îl slobozeau, prefacandu-le pe toate în sange, în multime de broaşte, în lăcuste,~omizi si pucioasă. Si toate aceste proslăvite minuni, ale lui Dumnezeu, tineau loc de cărţi, care niciodată nu se şterg, ci, în toate zilele, înnoită aducere aminte erau.

Si, după atâtea daruri şi după atât de mari minuni, si dupa mila cea negraita si dupa atatea invataturi date lui Moise, si dupa acele mari biruinte, dupa masa cea mare si dupa indestulata bautura de vin si dupa negraita slava pe care au avut-o mai presus decat toti oamenii – deci, dupa toate acestea – fiindca erau nesupusi si neascultatori, si-au facut un vitel si s-au inchinat capului de bou, dorind sa-si faca lor dumnezei~si voiau sa aiba lege noua, uitand toate binefacerile de la Dumnezeu. Si la nimic nu le-a folosit lor invatatura lui Moise, fiind ei insisi necredinciosi.

Drept aceea, va rog, pe voi, fiilor, sa nu fim slabi in credinta, pentru ca, rătăcind de la calea cea dreaptă, sa nu cadem in rautate. Dumnezeului nostru, slava!