Să aveţi ştire, fraţilor, că astăzi este postul cel dinaintea Botezului Domnului, să vă adunaţi, drept aceea, în Biserică, pentru slavoslovia ceasurilor împărăteşti, ca o intrare în lumina praznicului. Cunoscut vă este, fraţilor, că la vârsta de 30 de ani de viaţă tăinuită, sfinţită prin munca mâinilor sale şi prin ascultare, Domnul Iisus vine şi Se descoperă lumii la Iordan, primind Botezul Sfântului Ioan Proorocul. Şi sunt două darurile pe care ni le face Domnul, oamenilor şi lumii, la~Botezul Său: pe de o parte, un dar de curăţire, de spălare, de ispăşire, de pocăinţă pentru toate păcatele lumii; iar, pe de altă parte, un dar de împărtăşire din Lumina şi din sfinţenia Duhului Sfânt. În scurt, un dar de smerenie şi de ispăşire, pe de o parte, şi un dar de preamărire şi de ridicare a firii noastre la lumină şi la sfinţenie, pe de altă parte.
Şi, într-adevăr, pe de o parte, Hristos Domnul Se smereşte la Iordan, ca să ia asupra Lui păcatele lumii întregi şi ale fiecăruia din noi în parte, şi le ispăşeşte prin însuşi faptul că Se smereşte şi primeşte botezul păcătoşilor, El Care este fără de păcate. Dar, pe de altă~parte, Hristos Domnul e preaslăvit la Iordan, pentru că, atunci când se deschid Cerurile, descoperim că Domnul Hristos e Dumnezeu-Fiul, Cel venit în trup omenesc, plin de har şi de adevăr, că El necontenit împarte har şi adevăr celor ce cred într-Însul şi că, astfel, El înnoieşte, preamăreşte şi ridică necontenit firea noastră la lumina şi la sfinţenia ei cea dintâi.
Cu adevărat, praznic al mântuirii noastre este praznicul de astăzi. E ca o chemare a Duhului Sfânt să ne curăţim de păcate şi, totodată, o chemare, să ne ridicăm şi să slujim pe Dumnezeu şi pe oameni în credinţă, şi pe urmele Domnului nostru Iisus Hristos să mergem.
~Înlăuntrul nostru s-a născut, ca o lumină, dorinţa şi căutarea de a crede şi de a urma pe Domnul nostru Iisus Hristos. Drept aceea şi noi, fraţilor, având un Stăpân Milostiv ca Acesta, să nu ne lenevim, ci în toate zilele să ne rugăm Lui, pentru toate păcatele cele ce le-am făcut, unele cu beţii şi cu minciuni, altele cu lăcomii şi cu hoţii, că pentru toate acestea avem a răspunde înaintea lui Dumnezeu, la Înfricoşata Judecată a lui Hristos; şi robul şi cel slobod şi bogatul şi săracul, că acolo nu este judecată după mită, nici după faţă. Nimeni nu poate să ajute altuia, nici tatăl pe fiu, nici maica pe fiică, nici frate pe frate, nici sluga pe~stăpân. Ci, pe fiecare, faptele sale ori îl vor îndreptăţi, sau îl vor osândi.
Drept aceea, fraţilor, să nu tăinuim păcatele noastre, ci, mărturisindu-ne duhovniceştilor părinţi, să ne pocăim de ele prin curata mărturisire. Că de le vom tăinui pe ele aici, apoi bucurie mare facem vrăjmaşului, iar de le vom mărturisi, apoi plâns facem vrăjmaşului, iar lui Dumnezeu bucurie. “Că mai multă bucurie se face în Ceruri”, zice Domnul, “pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care n-au nevoie de pocăinţă”.
De ce, dar, fraţilor, nu voim noi să~ne pocăim când vreodată cădem în vreun păcat, ci şi până la moarte petrecem într-însul, ba şi alte păcate încă mai adăugăm? Dar noi, dimpotrivă, să lepădăm păcatele şi să ne curăţim de ele, mărturisindu-le, strigând lui Dumnezeu şi zicând: “Stăpâne, greşit-am la cer şi înaintea Ta şi nu suntem vrednici a ne numi fii ai Tăi, ci să ne faci pe noi ca pe unul din argaţii Tăi, şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm pe cei ce ne-au greşit nouă”.
Şi să nu se îndoiască nimeni din noi, de adevărul că ne vom scula din morţi şi vom răspunde pentru faptele noastre, de vreme ce, ne vom scula toţi, fraţilor, şi vom~răspunde pentru fapte, pentru gânduri şi cuvinte.
Că pentru aceasta a venit la noi Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile neprietenului divol şi ne-a arătat nouă calea mântuirii prin pocăinţă şi a stricat moartea cu a Sa moarte şi pururea ne cheamă pe noi, prin Sfintele Scripturi, întru Împărăţia Sa.
Să nu ne lepădăm, dar, de El, pentru puţină poftă, pentru că va veni iarăşi din cer, întru slava Sa, ca să judece viii şi morţii şi să răsplătească fiecăruia după faptele sale. Să credem, dar, că nu târziu va veni. Că despre ziua aceea Domnul Dumnezeu a hotărât, zicând: “Nimeni nu-L ştie pe El~când va veni, nici îngerii din cer, ci numai Tatăl singur”. Drept aceea, a zis: “Totdeauna lucrând binele, gata să fiţi spre răspunsul şi întâmpinarea Lui, ca să puteţi scăpa în ziua cea rea şi să staţi înaintea Fiului lui Dumnezeu, neruşinaţi, slăvind pe Preasfânta Treime, pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
