Şezând oarecând ava Arsenie în Canop, a venit de la Roma o fecioară de la curtea împărătească, foarte bogată fiind şi temătoare de Dumnezeu, vrând să-l vadă pe el. Şi a primit-o pe ea Teofil Arhiepiscopul Alexandriei şi l-a rugat pe el, să-l înduplece pe stareţ să o primească pe ea. Apoi, ducându-se, arhiepiscopul a rugat pe stareţ, grăind: “A venit o fecioară din Roma, spunând că este de neam de la curte şi voieşte să te vadă”. Iar stareţul n-a voit s-o primească pe ea. Iar, după ce i-a spus ei aceasta, îndată a poruncit să~pună şaua pe asină, zicând: “Cred lui Dumnezeu că-l voi vedea pe el, că sunt şi în cetatea noastră destui oameni, dar eu prooroc am venit să văd”.
Iar după ce a venit aproape de chilia stareţului, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, acela era în afara chiliei şi, văzându-l, acea fecioară a căzut la picioarele lui. Iar el a ridicat-o cu mânie, zicându-i: “Dacă voieşti să-mi vezi faţa, vezi-o acum”. Iar ea, de ruşine, n-a căutat la faţa lui. Şi i-a zis ei, stareţul: “Au n-ai auzit de faptele mele, încă mai voieşti să le şi vezi pe acestea? Şi cum ai îndrăznit să faci atâta cale pe mare? Au nu ştii că femeie eşti? Şi nu ţi se cade a ieşi~singură? Sau, încă, după ce te vei duce la Roma, vei spune şi la altele că ai văzut pe Arsenie, drum de femei făcând pe mare, ca să vină la mine?”.
Iar ea a zis: “De va voi Dumnezeu să mă duc, nu voi îndrepta pe nimeni să vie aici, ci te roagă pentru mine”. Apoi el, răspunzând, i-a zis: “Mă voi ruga lui Dumnezeu, să piară şi pomenirea ta din inima mea”. Deci, auzind aceasta a ieşit scârbită şi tulburată cu mintea. Iar, după ce a mers ea în cetate, îndată, de mare supărare, a căzut bolnavă. Şi i-a spus Arhiepiscopului că-i bolnavă. Deci el, venind la dânsa, o ruga să-i spună care este boala ei. Iar ea i-a zis lui: “Bine era de n-aş~mai fi venit eu aici. Că am zis stareţului: ‘Pomeneşte-mă, părinte’. Iar el mi-a zis mie: “Mă voi ruga lui Dumnezeu, să piară şi pomenirea ta din inima mea’, şi iată eu mor de supărare”.
Deci, i-a zis ei, Arhiepiscopul: “Au nu ştii că femeie eşti, iar vrăjmaşul prin femei face război sfinţilor? Pentru aceasta, într-acest chip ţi-a grăit ţie stareţul, însă, pentru suflelul tău se roagă pururea”. Apoi aşa i s-au mângâiat gândurile sale şi s-a dus cu mare bucurie la casa ei.