Publicat pe 28.11.2021

Proloage – 05 Decembrie – Întru această zi, cuvânt despre primirea de străini, care mai mare este înaintea lui Dumnezeu, decât viaţa pustnicului din pustie

A fost un oarecare stareţ în Siria, care petrecea aproape de cale, vieţuind nu departe de pustie. Şi acesta îi era lucrul lui: adică, în ceasul în care vedea vreun călugăr sărac venind din pustie, îl primea pe el cu bucurie şi-i făcea lui odihnă, ospătându-l şi adăpându-l. Deci, a venit la el, odată, un sihastru şi i-a pus acestuia înainte bucate, iar acela nu vrea să mănânce, zicând că posteşte.

Iar stareţul s-a mâhnit, însă i-a zis:~”Să nu treci pe la mine nemâncând bucate rogu-mă ţie. Sau dacă nu voieşti, apoi vino să ne rugăm şi, iată un copac este aici. Iată dar, care din noi, închinându-se, de se va închina cu dânsul împreună şi copacul, apoi acestuia să-i urmăm şi să-l ascultăm amândoi”.

Deci, şi-a plecat, adică, genunchii sihastrul, la rugăciune; şi nu s-a făcut nimic; după aceea s-a plecat la rugăciune şi primitorul de străini; şi îndată s-a închinat copacul împreună cu dânsul. Şi, luând adeverire şi încredinţându-se, au lăudat pe Dumnezeu, Cel Ce face unele minuni ca acestea, prin plăcuţii Săi.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.