Ne-a spus nouă ava Serapion, zicând: “Petrecând eu în pustia Egiptului, am mers la ava Ioan, starețul cel mare, și binecuvântându-mă el, am voit să mă odihnesc de cale. Și, ațipind puțin, m-am aflat într-un vis și am văzut pe doi sihaștri vorbind cu starețul Ioan despre mine: “Acesta este ava Serapion, care, măcar că mult se ostenește în pustie, la ava Marcu, cel ce viețuiește în muntele Fracesc, n-a mers; că acela petrece~de nouăzeci și cinci de ani acolo și niciun om din cei ce viețuiesc pe pământ n-a văzut”.
Acestea grăindu-le ei, m-am deșteptat și am spus visul meu părintelui Ioan, care mi-a zis: “Acesta este un vis dumnezeiesc”. Și, aprinzându-se întru mine râvna și dorința să mă duc la acel munte, am luat binecuvântare de la stareț și am pornit spre Alexandria, cale de douăsprezece zile, care până acolo am făcut-o în cinci zile. Și intrând în Alexandria, am întrebat pe un neguțător, câtă cale este până la Muntele Fracesc. Și mi-a spus că este cale de treizeci de zile. Deci, luându-mi apa într-o ploscă și puține finice și punându-mi~nădejdea în Dumnezeu, am pornit și am mers douăzeci de zile, prin pustia aceea. Și n-am văzut nici fiară, nici pasăre, nici n-am putut găsi ceva de mâncare, și în acele douăzeci de zile mi s-au sfârșit apa și finicele. Și am slăbit mult și eram ca un mort. Şi iată, mi s-au arătat cei doi sihaștri pe care îi văzusem în vis, și mi-au zis: “Scoală-te și mergi cu noi”. Și, mergând eu, s-a aplecat unul spre pământ și, luând o buruiană, mi-a dat-o să o mănânc și, mâncând-o, m-am întărit și m-am răcorit și, arătându-mi calea, au plecat de la mine. Și, mai mergând câteva zile, am ajuns la Muntele Fracesc, care este lângă mare, și atât de înalt este, încât șapte zile am~urcat pe el. Și nu are pe el nimic, în afară de țărână și pietre. Și, spre a opta zi, noaptea, am văzut pe Îngerul lui Dumnezeu din cer, pogorându-se spre Sfântul Marcu și zicând: “Fericit ești, ava Marcu, că, iată, am adus la tine pe ava Serapion, pe care a dorit sufletul tău să-l vadă”. Iar eu, acestea auzindu-le, am rămas fără de frică și mergeam după Îngerul acela, până ce am ajuns la peștera în care viețuia Sfântul. Iar când m-am apropiat de ușa peșterii, am auzit pe Sfântul grăind aceste stihuri din Psalm: “O mie de ani, înaintea ochilor Tăi, sunt ca ziua de ieri” (Psalmi 89, 4) și cealaltă parte a acestui Psalm.
~După aceea, din mare bucurie duhovnicească și dulceață, a început a grăi către sine și a se ferici sufletește și trupește, zicând: “Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul și toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul și nu uita toate binefacerile Lui” (Psalmi 1O2, 1-2). Pentru ce te mâhnești suflete, nu te teme, nu te vei opri în temnițele iadului, dracii nicidecum nu vor putea să te clevetească pe tine, pentru că nu este întru tine, cu darul lui Dumnezeu, prihana păcatului. Veni-va îngerul Domnului, alături de cei ce se tem de Domnul, și-i va izbăvi pe ei Domnul. Fericită este sluga~care a făcut voia Domnului său. Acestea și altele multe cântând din Dumnezeiasca Scriptură, spre mângâierea sufletului său, a ieșit pe ușa peșterii și, văzându-mă, a strigat de bucurie, zicând: “O, câtă este osteneala iubitului meu fiu Serapion, care s-a trudit a-mi vedea petrecerea mea”. Și, binecuvântându-mă, m-a îmbrățișat, m-a sărutat, și a zis: “Iată, sunt nouăzeci și cinci de ani de când petrec în pustia aceasta și n-am văzut altă față de om, în afară de a ta, pe care am dorit să o văd, că nu te-ai lenevit, fiul meu, a suferi atâta osteneală și a veni la mine”. Acestea zicându-le, Cuviosul Marcu mi-a poruncit să stau.
~Deci, așezându-mă, am început a-l întreba despre venirea și petrecerea lui în acea pustie. Iar el, cu bucurie mi-a răspuns, zicând: “Nouăzeci și cinci de ani am, precum am zis, de când petrec în această peșteră, și n-am văzut nu numai om, ci nici fiară, nici pâine omenească n-am mâncat, nici cu îmbrăcăminte nu m-am îmbrăcat, ci treizeci de ani am pătimit nevoi mari și necazuri: de foame, de sete, de goliciune, iar mai ales de năvălirile dracilor”. Și, în acei ani, silit fiind de foame, am mâncat pământ, și setea îmi potoleam cu apa din mare. Și dracii s-au jurat între ei, ca de o mie de ori să mă înece în mare și, apucându-mă, mă trăgeau spre părțile cele de~jos ale muntelui, dar eu, după ce mă lăsau, sculându-mă, mă suiam iarăși în vârful muntelui. Ci ei, apucându-mă, mă trăgeau iarăși jos, până ce pe trupul meu n-a mai rămas nici piele. Și, când mă trăgeau și mă băteau, ziceau: “Ieși din locul nostru, că, de la începutul lumii, niciun om n-a venit aici; dar tu, cum ai îndrăznit să vii?”. După o pătimire ca aceasta, și foame și sete și goliciune și război drăcesc, ca la treizeci de ani, m-au cercetat darul și milostivirea lui Dumnezeu și a crescut păr pe trupul meu, din cap până în picioare, și ca și cum ar fi fost firesc, m-am făcut mai presus de fire, cât și hrană a început, nevăzut, a mi se aduce, și a fi~adeseori cercetat de îngerii lui Dumnezeu, și adesea eram răpit și vedeam locul Împărăției Cerului și lăcașurile Sfintei Sfinților și fericirea cea gătită celor ce fac cele bune și Raiul lui Dumnezeu și petrecerea lui Enoh și a lui Ilie, într-însul. Și nimic nu este din cele ce am dorit, pe care să nu mi le arate Domnul.
Iar eu l-am întrebat, din nou, zicând: “Spune-mi mie, părinte, cum ți-a fost venirea ta aici?”. Iar el a început a spune, așa: “Eu sunt născut în Atena și am trecut prin învățătura filozofiei. Iar, după moartea părinților mei, am zis întru mine: “Voi muri și eu, ca și părinții mei. Deci, sculându-mă, mă voi lepăda de lume, mai înainte de a fi~răpit eu de ea”. Și, mergând la malul mării, m-am dezbrăcat de hainele mele și, așezându-mă pe o scândură, m-am aruncat în mare și, purtat de valuri, cu darul lui Dumnezeu, am sosit la muntele acesta. Deci, așa vorbind noi toată noaptea, a sosit ziua și, luminându-se, m-am speriat, tremurând, văzând trupul lui ca de fiară, că așa era crescut părul pe dânsul, că nu puteai vedea deloc înfățișare omenească, și după nimic nu se putea cunoaște că este om, în afară de cuvintele ce ieșeau din gura sa. Iar el, văzându-mă pe mine înspăimântat, mi-a zis: “Nu te teme de vederea trupului meu, că este trup stricăcios și făcut din pământ~stricăcios”. Și a început a mă întreba, zicând: “Oare păzește, acum, lumea, Legea lui Hristos? Oare, mai este slujire idolească și prigonire a creștinilor?”. I-am răspuns, lui: “Cu ajutorul sfintelor voastre rugăciuni și cu darul lui Hristos, credința s-a întins, iar slujirea idolească și prigoana asupra creștinilor s-au curmat”. Și, aceasta auzind, bătrânul s-a bucurat, cu bucurie mare. Și, iarăși, a întrebat: “Oare se află oameni sfinți în lume, ca să facă minuni și puteri, precum a zis Domnul în Sfânta Evanghelie: “De veți avea credință ca un grăunte de muștar și veți zice muntelui acestuia, mută-te de aici și te aruncă în mare, așa va fi vouă””?~Acestea zicând Sfântul, deodată, s-a ridicat muntele și, pornindu-se din locul său, ca la cinci mii de coți, s-a dus în mare. Și Sfântul Marcu, văzând muntele ducându-se, a făcut cu mâna semn, zicând: “Ce faci tu, munte? Eu nu ți-am zis ție să pornești, ci vorbesc cu fratele, dar tu stai la locul tău”. Acestea zicând, a stat muntele la locul său. Iar eu văzând această minune, de frică am căzut cu fața la pământ. Dar el, întinzându-și mâna sa, m-a ridicat și mi-a zis: “Au n-ai văzut niște minuni ca acestea în zilele tale?”. Iar eu am zis: “Nu, părinte”.
Și a început el a se văita cu amar și a zice: “Amar pământului, că are pe el creștini care numai cu numele~se numesc, iar cu faptele sunt departe”. Și iarăși a zis: “Bine este cuvântat Dumnezeu, Cela Ce nu ne lasă să pierim”. Și așa, vorbind noi vorbe duhovnicești, a trecut ziua aceea și am ajuns spre seară, începând cântarea Psalmilor și rugăciunile. Și, după rugăciune, mi-a zis mie Cuviosul: “Frate Serapion, oare nu este vremea ca, după rugăciune, cu dragoste și cu mulțumire, să gustăm noi la masă?”. Atunci i-am răspuns, lui: “Cum voiești, Sfinte părinte”. Și, îndată, ridicându-și mâinile spre cer, a început a citi Psalmul acesta: “Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi (Psalmi 22,1)”. Și, sfârșind Psalmul, s-a întors spre peșteră și a~strigat, grăind: “Pune, frate, masa”. Iar eu m-am minunat în mine, pentru că toată ziua pe nimeni și nimic n-am văzut în peșteră, în afară de Sfântul singur, iar el vorbea către cineva nevăzut și îi poruncea să pună masa. Și, intrând noi în peșteră, am aflat masa și două scaune, și pe masă două pâini albe și moi, și poame cu bună cuviință și doi pești fripți și verdețuri curate și măsline și finice și sare și un vas cu apă mai dulce decât mierea. Și,șezând noi, a zis Sfântul Marcu: “Binecuvîntează, fiule Serapion”. Iar eu am zis: “Iartă-mă părinte”. Și a zis Sfântul: “Doamne, binecuvântează”. Și am văzut îndată o mână din cer, întinsă~aproape de masă, și însemnând cu cruce cele puse înainte. Iar, după ce am mâncat, a zis: “Ia, frate, acestea de aici”. Și eu mult mă minunam că îngerul Domnului, ca o slugă, slujea Cuviosului. Și așa fel de pâine și hrană dulce și apă, n-am gustat în toate zilele vieții mele. Atunci, mi-a grăit, mie, Sfântul: “Văzut-ai, frate, câte bunătăți trimite Dumnezeu robilor săi? Pentru că, în toate zilele, câte o pâine și câte un peşte mi se trimiteau mie de la Dumnezeu, iar astăzi îndoit ne-a trimis nouă. Și cu o masă ca aceasta, în toate zilele mă hrănește Dumnezeu. Că, precum ți-am spus, treizeci de ani petrecând la locul acesta, nicio rădăcină de buruiană nu aflam să mă hrănesc.~Iar foamea și setea neputând a le suferi, mâncam țărână și beam apă din mare și umblam gol și desculț, încât mi-au căzut degetele de la picioare și, de cumplitele stihii ale nopții și ale milei, îmi degera trupul, noaptea de ger, iar ziua de arșița soarelui, și zăceam la pământ ca un mort, iar dracii mă împilau ca pe un părăsit de Dumnezeu.
Și, după ce s-au isprăvit acei treizeci de ani, cu porunca lui Dumnezeu, mi-a crescut mie părul acesta, care mi-a acoperit, ca la o fiară, tot trupul meu. Și, de atunci și până astăzi, n-au mai putut dracii să se apropie de mine, și nici foamea și setea, gerul și arșița nu mă mai stăpânesc pe mine. Și, iată, acum, a~sosit sfârșitul vieții mele, pentru care te-a trimis Domnul, ca sfintele tale mâini să-mi îngroape smeritul meu trup”. Și mi-a zis, iarăși: “Frate Serapion, să petreci noaptea aceasta fără somn, pentru despărțirea mea”. Și am stat îndată la rugăciune, cântând Psalmii lui David.
După aceea, mi-a grăit Sfântul: “Frate Serapion, după ducerea mea, să-mi pui trupul în peștera aceasta, și ușa peșterii să o astupi cu pietre, iar tu aici să nu petreci, ci să te duci la locul tău”. Și eu am început a-l ruga, cu lacrimi, zicând: “Roagă-te părinte, lui Dumnezeu, ca să mă iei și pe mine împreună cu tine”. Iar Sfântul a zis: “În ziua~veseliei mele, nu plânge, ci te veselește; și ți se cade ție a te întoarce la locul tău. Iar Domnul, Cela Ce te-a adus pe tine aici, să-ți dăruiască ție mântuire, pentru osteneala cea plăcută Lui. Și să știi că nu pe aceeași cărare pe care ai venit aici va fi întoarcerea ta, ci pe alta neobișnuită vei ajunge la locul tău”.
Și mi-a grăit, iarăși Cuviosul, zicând: “Frate Serapion, mare este pentru mine ziua aceasta, mai mult decât toate zilele mele, pentru că astăzi se desparte sufletul meu de trup și merge, după darul lui Dumnezeu, a se odihni în lăcașurile cerești; astăzi, o să se odihnească trupul meu de cele multe osteneli”.~Acestea zicând, s-a umplut peștera de o lumină mai strălucitoare decât soarele și s-a umplut muntele de bună mireasmă. Și, apucându-mă pe mine de mână, Cuviosul a început a grăi așa: “Rămâi, peșteră întru care am petrecut cu trupul meu, slujind lui Dumnezeu și, iarăși, voi petrece întru tine până la Învierea cea de obște. Iar Tu, Doamne, desparte sufletul meu de trup, îmbracă-mă pe mine, Doamne, cu haina slavei, în înfricoșata zi a venirii Tale. Că eu mă duc din viața aceasta vremelnică, iar tuturor celor ce rămân pe pământ, le doresc să se mântuiască”. Apoi, după ce a grăit acestea, Cuviosul Marcu,~întorcându-se către mine, m-a sărutat, zicându-mi: “Mântuiește-te și tu, frate Serapion. Hristos, pentru care ai suferit această osteneală, Acela să-ți dea ție plată în ziua venirii Lui”. Și iarăși a zis: “Frate Serapion, te jur pe tine cu Domnul nostru Iisus Hristos, să nu iei ceva din smeritul meu trup, nici măcar un fir de păr ci, așa cum l-a îmbrăcat Domnul cu păr, așa să-l îngropi; și tu aici să nu petreci”.
Acestea Sfântul zicându-le și eu tânguindu-mă, s-a auzit un glas din cer, grăind: “Aduceți-Mi Mie pe vasul cel ales din pustie, aduceți-Mi pe lucrătorul dreptății, vino Marcu, vino de te odihnește în lumina bucuriei”. Și a zis, către mine,~Sfântul: “Să plecăm genunchii, frate”. Și am îngenunchiat. Și, îndată, am auzit un glas îngeresc către Cuviosul, grăind: “Întindeți mâinile tale”. Și acest glas auzindu-l eu, m-am sculat îndată și, privind, am văzut sufletul Sfântului, dezlegându-se din legăturile trupului și cu haină luminoasă, albă, acoperindu-se, și la cer înălțându-se. Încă, am văzut și calea văzduhului către cer și acoperământul cerului deschizându-se. Am văzut și cetele dracilor, stând gata lângă cale, și a fost oprit sufletul Sfântului, ca la un ceas în văzduh, până ce a venit un glas, zicând către îngeri: “Luați și aduceți aici pe cel ce a rușinat pe~draci”. Și, ducându-se sufletul Cuviosului spre cer, am văzut o mână întinsă din cer și primindu-l. După aceea, s-a ascuns vederea de la ochii mei.
Și era ca la al șaselea ceas din noapte și am îngrijit și am așezat trupul Sfântului și am petrecut toată noaptea rugându-mă. Iar după ce s-a făcut ziuă, am făcut obișnuita cântare asupra trupului și, sărutându-l cu lacrimi, l-am pus în peșteră și am astupat gura peșterii, cu pietre, și, după multe rugăciuni, m-am pogorât din munte, rugându-mă lui Dumnezeu și chemând pe Sfântul, să-mi fie mie de ajutor la întoarcere. Iar, după apusul soarelui, șezând eu să mă~odihnesc, iată acei doi sihaștri, care mai înainte mi se arătaseră mie, mi-au stat înainte, zicându-mi: “Cu adevărat, frate Serapion, ai îngropat astăzi trupul unui fericit părinte care s-a învrednicit, mai presus de toată lumea. Deci, sculându-te, călătorește noaptea, când văzduhul este răcoros, că ziua, pentru arșița cea mare, nu este cu putință a umbla”.
Iar eu, sculându-mă, le-am urmat lor, călătorind cu dânșii până dimineață. Iar, când începea să răsară ziua, mi-au zis mie: “Frate Serapion, mergi cu pace la ale tale”. Și, despărțindu-mă de dânșii, mi-am ridicat ochii, căutând înaintea mea, și m-am văzut sosind la ușile~bisericii din Mânăstirea părintelui Ioan, starețul. Și, mult minunându-mă, am proslăvit pe Dumnezeu și mi-am adus aminte de cuvintele Cuviosului Marcu, care îmi spusese că nu pe aceeași cale îmi va fi mie întoarcerea de la dânsul. Și, auzindu-mi glasul, ava Ioan a ieșit degrabă și a zis: “Ava Serapion s-a întors la noi, cu Dumnezeu, în pace”. Și am intrat în biserică și am spus starețului și ucenicilor lui toate cele ce se făcuseră și, cu toții am proslăvit pe Dumnezeu. Și a zis, către mine, starețul: “Cu adevărat, frate, acela a fost desăvârșit întru toate. Fie ca Iubitorul de oameni și Milostivul Dumnezeu, Cela Ce a primit pe Sfântul Marcu, Acela să~ne primească și pe noi smeriţii robii Săi, pentru ale lui sfinte rugăciuni. Ca, împreună cu ava Marcu, marele părinte, să înălțăm slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh”. Amin!
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
