Proloage – 04 Februarie – Întru această zi, învăţături de la Sfântul Isidor

Ca un mare râvnitor pentru dreapta credinţă şi puternic luptător împotriva ereticilor, ce era, fiind gata a pătimi şi a muri pentru credinţa cea dreaptă, Sfântul Isidor scria, către hulitorul Tarasie: “Te întreb pe tine, cela ce ne ocărăşti pe noi şi te arăţi aspru judecător: ‘De te-ar pune împăratul asupra cetăţii, să o aperi, iar tu ai vedea zidul săpându-se şi sfărâmându-se de vrăjmaş, ca să se facă mai lesnicioasă intrarea în cetate, au n-ai sta împotrivă cu toate uneltele şi armele, oprind spargerea zidului şi~nelăsând intrarea vrăjmaşilor? Acestea ai face; că şi cetatea, şi pe tine să te poţi apăra de vrăjmaşi, şi să arăţi a ta credinţă şi supunere către împărat. Dar, nouă, pe care Dumnezeu ne-a pus dascăli Sfintei Sale Biserici, nu ni se cade să stăm cu tărie împotriva unuia ca Arie, care, nu numai că a ridicat război asupra dreptcredincioasei turme a lui Hristos, ci şi pe mulţi i-a pierdut? Eu, pentru această pricină, nu ţin seama de nicio primejdie, ci, mai bine, doresc ca toate primejdiile să le pătimesc pentru credinţă’.

Dar, şi celelalte fapte bune ale lui se cunosc din scrisorile sale. Fecioria, al cărei păzitor era, cu deadinsul, o~lăuda, mai mult decât pe alte fapte bune, numind-o împărăteasă. Însă el nu defăima nici însoţirea cea legitimă – legiuită – că zice, în epistola sa către Antonie Scolasticul: “Se cuvine să asemănăm, cu soarele, pe cei ce păzesc fecioria, iar, cu luna, pe cei ce vieţuiesc în văduvia cea neprihănită, şi, cu stelele, pe cei ce locuiesc în însoţire cinstită, urmând în aceasta Sfântului Pavel, care zice: “Alta este slava soarelui, alta slava lunii şi alta este slava stelelor”.

Încă mai sfătuieşte Cuviosul şi pe iubitorii de înţelepciune, ca mai mult să se deprindă la viaţa cea îmbunătăţită, decât la frumoasa~grăire. Că zice, într-o scrisoare, către Pătrim monahul: “Cu bună minte şi cu darul firii eşti împodobit, încât cu sârguinţă te nevoiesti să grăieşti frumos. Însă, calea vieţii duhovniceşti, prin faptele cele bune, să o urmezi, mai mult decât frumoasa grăire. Drept aceea, dacă doreşti să câştigi răsplătirile cele fără de moarte, de frumoasa grăire îngrijeşte-te puţin, iar a face fapte bune sileşte-te, cu mai multă râvnă, ca, prin viaţa ta şi prin bunele obiceiuri, să luminezi pe cei ce sunt întru întuneric”.

Tot Sfântul Isidor mai învăţa că omul cel îmbunătăţit se cade să nu se mândrească pentru lucrurile cele bune, ci gând smerit să aibă despre~sine: “Cela ce lucrează fapte bune are cunună luminată. Iar cela ce săvârşeşte multe fapte bune, însă i se pare că puţin bine a făcut, acela, prin această smerită părere despre sine, mai luminoasă cunună va avea. Dar, este mai drept să zic: ‘De este în cineva gând smerit, faptele aceluia se fac mai luminoase. Iar de nu este în el gând smerit, apoi și faptele bune cele luminoase se întunecă și cele mari se micșorează’. Drept aceea, de voiește cineva să-și arate faptele sale cele bune, să nu le socotească că sunt mari, că, atunci, mari se vor afla. Gândul smerit, însoțit de fapta bună, sunt ca o pereche de boi care trag jugul cel bun a lui Hristos”.

~Întreaga înțelepciune a Sfântului Isidor este arătată, însă, în Epistola lui către Paladie, Episcopul Elinopolei, prin care îl învăța, cu tot dinadinsul să se ferească de vorba cu partea femeiască, căci, deși Scriptura zice: “Vorbele cele rele strică obiceiurile cele bune”, apoi, vorba cu femeile, chiar și bună de ar fi, este însă în stare a strica pe omul cel dinlăuntru, în taină, prin gânduri necurate; că, deși fiind curat cu trupul, însă pe suflet îl face necurat. Deci, Cuviosul Isidor pe episcopul acela, care adeseori vorbea cele de folos cu partea femeiască, şi care se lăuda că nu simte patimă, sfătuindu-l, îi zicea: “De vorbele cu partea~femeiască, pe cât poţi, să fugi, bunule bărbat, că cei ce au treapta preoţiei, mai sfinţi şi mai curaţi se cade să fie decât aceia care s-au dus în munţi şi în pustie; pentru că aceştia au grijă de sine şi de popor, iar aceia, care s-au dus în pustie, au grijă numai de ei înşişi. Acestora, care sunt puşi la înălţimea aceasta a vredniciei preoţeşti, toţi le cercetează şi le privesc viaţa, iar cei ce stau prin peşteri, aceia rănile lor le tămăduiesc, adică singuri îşi pregătesc cununi. Deci, de vei avea de făcut vreo slujbă la o parte femeiască, apoi să-ţi stăpâneşti ochii şi, pe cele la care ai mers, să le înveţi să privească cu curăţie deplină. Şi, după ce vei grăi~cuvintele care pot să le întărească şi să le lumineze sufletele, îndată să fugi, ca nu cumva vorba cea lungă să înmoaie a ta putere şi să o slăbească. Iar, de vei voi să fii cinstit de femei – şi, aceasta, mai ales duhovnicescului bărbat se cade – apoi, să nu ai cu dânsele prieteşug nicidecum, şi atunci de dânsele cinstit vei fi. Căci, dacă doar vorbeşti cu dânsele, zic unii, nu primeşti nicio vătămare. Eu, însă zic ţie, pentru ca toţi să se încredinţeze de aceasta, că şi pietrele se sparg de picăturile de ploaie care cad totdeauna pe ele. Ia aminte la ceea ce grăiesc; că, ce este mai tare decât piatra şi ce este mai moale decât apa şi mai ales, decât~picăturile de apă? Însă, desimea picăturilor ce stăruie biruieşte totdeauna şi firea. Deci, dacă firea cea nemişcată se schimbă, apoi, cum nu va fi biruită şi răsturnată voia omenească, cea atât de schimbătoare?”

Astfel, sfătuind Cuviosul Isidor pe Episcopul Paladie, ne povăţuieşte şi pe noi toţi la viaţa cea cu întreagă înţelepciune, ca nu numai să ne păzim de căderea trupească, dar şi sufletul să-l ferim întreg de gândurile ce-l strică. Şi multe fapte bune, de tot felul, învăţa Cuviosul, pe toţi, prin scris şi prin viu grai şi, ajungând la adânci bătrâneţi şi plăcând lui Dumnezeu, s-a sfârşit în pace.