Proloage – 04 Decembrie – Întru această zi, povestire din minunile Maicii Domnului, despre Sfântul Damaschin şi vindecarea mâinii lui celei tăiate, de către Cea Nevinovată

Se vede în viaţa Sfântului Ioan Damaschin, pe care a scris-o preaînţeleptul Ioan, Patriarhul Antiohiei, cum că, în vremea lui Leon Isaurul, erau mare gonire şi luptă împotriva icoanelor, în Constantinopol, şi pe mulţi dreptcredincioşi i-a osândit, împăratul cel urâtor de Hristos, la felurite munci. Deci, înştiinţându-se de aceasta, Ioan de la Damasc, care era întâiul sfetnic al stăpânitorului~saracinilor, scria în fiecare zi epistole şi le trimitea la Constantinopol, ortodocşilor, întru care arăta, cu mărturii vrednice de crezare, că cei care nu se închină sfinţitelor icoane sunt eretici şi fără de Dumnezeu şi străini de Împărăţia lui Hristos.

Iar auzind împăratul de aceasta, a cerut să-i dea una din scrisorile lui Ioan, pe care a arătat-o scriitorilor săi, întrebându-i pe dânşii dacă cineva dintre dânşii poate alcătui întocmai chipul scrisorii. Deci s-a aflat unul preaiscusit la frumoasa scriere, care a făgăduit împăratului că va scrie alta asemănătoare, încât, nici însuşi Ioan să nu cunoască scrisul că este străin.~Deci, acestuia i-a poruncit împăratul cel viclean, de a scris către dânsul o epistolă, ca din partea lui Ioan. Întru care acesta zicea: “Împărate, întru mulţi ani să trăieşti, închinăciunea cea cuviincioasă împărăţiei tale aduc eu, robul tău, Ioan din Damasc. Şi îţi arăt, ca să ştii, că cetatea noastră este, în vremea aceasta, slăbănogită, pentru că lipsesc cei mai mulţi ostaşi ai agarenilor, fiind plecaţi la război. Şi dacă vei trimite puţină oaste, cu lesnire o iei şi îţi voi ajuta şi eu la o lucrare ca aceasta, pe cât pot, că în mâinile mele este toată cetatea”.

Aceasta şi altele mai mult scriind, vicleanul împărat a făcut şi altă~scrisoare, cu mâna sa, către stăpânitorul agarenilor, zicând acestea: “Prea bun neam şi preaiubite dregătorule al cetăţii Damascului, să te bucuri! Ştii că nu este niciun lucru mai fericit şi mai lăudat, şi lui Dumnezeu plăcut, decât dragostea, ca să păzească cineva tocmelile cele de pace. Pentru aceasta, nu voi să stric prietenia pe care o am cu bunul tău neam, cu toate că şi un prieten al tău adevărat mă îndeamnă şi mă cheamă pe mine la aceasta, şi îmi trimite scrisori de multe ori, ca să vin să mă războiesc cu tine.

Iar, pentru încredinţarea ta, îţi trimit una din scrisori, ca să cunoşti adevărata prietenie, pe care~o am către tine, şi viclesugul şi răul nărav al aceluia care a scris”.

Aceste două scrisori le-a trimis printr-un rob al său, împăratul cu numele de leu şi cu socoteala de şarpe, la cel viclean şi barbar. Acesta, văzându-le, s-a mâniat şi, chemând pe Ioan, i le-a arătat. Iar acesta, înţelegând viclenia împăratului, mărturisea adevărul, spunând, nu numai că nu a scris el, ci nici măcar în mintea lui nu a avut vreodată aşa ceva. Dar barbarul, biruit fiind de mânie, n-a crezut, nici soroc nu i-a dat să arate adevărul, ci a poruncit să-i taie mâna lui.

Deci, s-a tăiat dreapta aceea care mustra pe cei ce urăsc pe Domnul,~şi în loc de cerneala cu care se vopsea mai înainte, s-a vopsit cu al său sânge. Şi mâna au spânzurat-o în târg, ca să o vadă toţi. Deci, după ce a trecut ziua, a trimis Ioan mijlocitori, rugându-se tiranului să-i dea mâna să o ingroape, ca să-i uşureze durerea lui. Iar acela a primit şi i-a dat-o. Deci, Ioan, luând-o şi intrând în casa lui, a căzut la pământ, cu faţa în jos, înaintea sfintei icoane a Maicii lui Dumnezeu, zicând cu lacrimi şi cu credinţă: “Stăpână, Preacurată, Maica Ceea Ce ai născut pe Dumnezeul meu, pentru dumnezeieştile icoane dreapta mea s-a tăiat. Cunoşti pricina bine pentru care s-a înrăit Leon.

~Grăbeşte-Te dar şi-mi vindecă mâna mea. Dreapta Celui Prea-Înalt, Care S-a Întrupat din Tine, multe puteri face prin mijlocirea Ta. Aşa şi acum, dreapta mea aceasta să o vindece, pentru rugăciunile Tale, ca să poată scrie, cu dulci şi întocmite cântări, laudele care se cade a se da Ţie, Născătoare de Dumnezeu, şi Celui Ce S-a născut din Tine şi împreună-ajutătoare să se facă dreptei credinţe.

Acestea zicându-le, cu lacrimi, Ioan, a adormit şi a văzut icoana Pururea Fecioarei, care îi zicea lui, cu liniştită privire: “Vezi că sănătoasă s-a făcut mâna ta, de acum nu te mai supăra pentru~aceasta, ci fă-o pe ea trestie a scriitorului ce scrie degrabă, după cum Mi-ai făgăduit mie”. Deci, deşteptându-se şi văzând vindecată şi lipită mâna lui – o, prea mare puterea Ta, Preacurată – s-a bucurat cu duhul, pentru Dumnezeu şi pentru Maica Lui, că a făcut cu dânsul mărire, Cel Puternic.

Deci, toată noaptea veselindu-se, a cântat cântări de mulţumire lui Dumnezeu, zicând: “Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, s-a proslăvit întru tărie. Dreapta Ta a vindecat dreapta mea cea tăiată. Şi cu aceasta va sfărâma pe vrăjmaşii care nu cinstesc preacinstită icoana Ta şi a Celeia Ce Te-a născut pe~Tine. Şi, prin mâna mea, va zdrobi pe stricătorii de icoane cei potrivnici slavei Tale”. Deci, a trecut toată noaptea, veselindu-se şi cântând laude Pururea Fecioarei Maria, Maicii lui Dumnezeu.

Iar când s-a făcut ziuă şi au văzut vecinii lucrul cel minunat, s-a făcut cunoscut la toată cetatea. Însă nişte urâtori de Hristos au uneltit şi, ducându-se, au spus stăpânitorului cum că n-a tăiat mâna lui Ioan, ci altuia, unui oarecare rob al lui, care, ca să-i facă daruri domnului său, a primit să i se taie mâna lui, pentru care faptă i-a dat arginţi nenumăraţi. Iar stăpânitorul a poruncit să vină Ioan, să vadă mâinile lui. Şi, venind i-a arătat~mâna cea tăiată, care avea un semn roşu împrejur, pe care l-a lăsat înadins Preasfânta, ca nemincinoasă marturie a tăierii. Deci, îi zicea barbarul: “Care doctor te-a vindecat şi ce fel de doctorie a pus?”. Iar Ioan, cu strălucit şi mare glas, s-a făcut propovăduitor minunii, răspunzând: “Domnul meu, doctorul Cel Atotputernic, Care are deopotrivă atâta putere, câtă voire are”. Iar stăpânitorul a zis: “Iartă-mă omule, că, după cum se vede, nevinovat eşti, şi nu ai greşit în pricina aceasta, şi cu nedreptate te-am osândit. Ai, dară, cinstea cea dintâi, ca să fii întâiul sfetnic al meu, şi mă făgăduiesc ţie, să nu fac~cândva nimic fără sfatul şi voirea ta”.

Iar Ioan a căzut la picioarele lui, rugându-se să-l ierte, că doreşte să se ducă să slujească Făcătoarei de bine, după cum i-a făgăduit. Deci, după ce s-a împotrivit multă vreme, s-a învoit stăpânitorul şi i-a dat voie să se ducă unde voieşte.

Iar Ioan, mulţumind, s-a dus. Şi, împărţind săracilor averea sa şi slobozind pe robii săi s-a dus la Mânăstirea Sfântului Sava. Şi, făcându-se monah, s-a suspus la ascultare la un bătrân.