Proloage – 04 Decembrie – Întru această zi, cuvânt despre un călugăr, pe care l-a scos, Fericitul Andrei cel nebun pentru Hristos, de la diavol

Sfântul Andrei a venit în Constantinopol la târgul unde este o cruce şi a aflat pe un oarecare monah, a cărui viaţă o lăudau toţi, ca pe o viaţă îmbunătăţită; că în adevăr bine se nevoia, precum se cuvine monahilor, însă biruit era de iubirea de argint fără de măsură. Pentru că mulţi din cetăţeni, mărturisindu-şi înaintea lui păcatele lor, îi dădeau lui mulţime de aur, ca să-l împartă la săraci, pentru mântuirea sufletelor lor, iar~el, cuprins fiind de nesăţioasa patimă a iubirii de arginţi, nimănui nu da, ci toţi banii în pungă îi punea şi, văzând că se înmulţeşte aurul, se bucura.

Iar Fericitul Andrei, mergând pe calea aceea unde acel ticălos monah îşi avea petrecerea sa, a văzut cu ochi prooroceşti un şarpe înfricoşător încolăcindu-se pe grumazul lui; şi, apropiindu-se de călugăr, privea la şarpele acela. Iar călugărul, socotind că este vreunul din săraci şi stăruieşte să se apropie ca să ia milostenie, i-a zis lui: “Dumnezeu să te miluiască, frate, că nu am ce să-ţi dau ţie”. Iar Fericitul, puţin depărtându-se, a văzut împrejurul călugărului o~scriere scrisă în văzduh: Şarpele iubirii de argint, rădăcină a toată fărădelegea este”. Şi, căutând înapoi, a văzut pe doi tineri certându-se între dânşii: unul era negru, având ochi întunecaţi, că drac era, iar altul alb ca o lumină cerească, fiind înger al lui Dumnezeu.

Şi zicea cel negru: “Al meu este călugărul acesta, că voia mea face, că nemilostiv şi iubitor de arginţi este şi cu Dumnezeu parte nu are, ci, ca un adevarat slujitor de idoli, mie îmi slujeşte”. Iar îngerul cel luminos zicea: “Ba nu, ci al meu este, de vreme ce posteşte şi se roagă şi smerit este şi blând”. Şi se împotriveau aşa amândoi şi nu era~pace între dânşii.

Şi s-a făcut un glas din cer, către îngerul cel purtător de lumină: “Nu este partea ta călugarul acela, lasă-l pe el, că lui mamona slujeşte, iar nu lui Dumnezeu. Şi îndată s-a depărtat îngerul Domnului de la dânsul.

Aceasta văzând-o Fericitul Andrei s-a mirat, că demonul cel potrivnic a biruit pe îngerul cel luminat.

Iar odată a întâmpinat, pe călugărul acela, Fericitul Andrei, în uliţă şi, luându-l de mâna dreaptă, i-a zis lui: “Robule al lui Dumnezeu, fără de mânie să mă asculţi pe mine robul tău, şi cu milă primeşte săracele mele cuvinte, că mare necaz mi s-a întâmplat mie~din pricina ta, şi nu pot de acum să rabd mai mult, că mai întâi prieten lui Dumnezeu ai fost, iar acum te-ai făcut prieten şi sluga diavolului. Aripi ai avut, ca şi serafimii; pentru ce te-ai dat satanei, ca să le taie pe ele din rădăcină? Chip ai avut ca de fulger; pentru ce te-ai făcut întunecat la chip? Vai mie, de vreme ce ai avut vedere ca heruvimii cu ochi mulţi, iar acum te-a osebit pe tine şarpele. Soare ai fost şi ai apus în noaptea cea întunecată şi rea. Pentru ce, frate, sufletul tău ţi-ai vândut? Pentru ce te-ai însoţit cu dracul iubirii de argint? Pentru ce i-ai dat lui odihnă întru tine? Pentru ce aduni argintul? Au, doară, te vei îngropa~cu el? Că după moartea ta va rămâne altora. Pentru ce ţii păcate străine şi vrei să te sugrumi cu nemilostivirea? În vreme ce alţii sunt flămânzi şi însetaţi şi mor de frig, tu, privind la mulţimea aurului te veseleşti? Aceştia sunt paşii pocăinţei? Asta e rânduiala călugărească şi defăimarea vieţii deşarte? Aşa te-ai lepădat de lume şi de cele din lume? Aşa te-ai răstignit lumii şi tuturor deşertăciunilor? N-ai auzit de Domnul, ce zice: Să nu agonisiţi aur, nici argint, nici aramă, nici două haine? Pentru ce ai uitat porunca aceasta? Iată, astăzi sau mâine se sfârşeşte viaţa noastră şi cele ce le-ai gătit ale cui vor fi? Au~nu ştii că Îngerul Domnului, cel ce te păzeşte pe tine, s-a depărtat de la tine plângând, iar diavolul sta aproape de tine şi şarpele iubirii de argint s-a încolăcit imprejurul grumazului tău şi tu nu-l simţi pe el? Adevăr zic ţie, că, trecând pe lângă tine, am auzit pe Dumnezeu lepădându-se de tine. Deci, rogu-mă ţie, ascultă-mă pe mine şi-ţi împarte averea la săraci, la văduve şi la neputincioşi, la scăpătaţi şi la străinii ce n-au unde să-şi plece capul şi te sârguieşte să fii iarăşi prieten lui Dumnezeu. Iar, de nu mă vei asculta, apoi rău vei pieri. Aşa mă jur pe Iisus, Împăratul Hristos, că, iată, îndată vei vedea pe diavolul. Şi i-a mai zis lui: Oare îl~vezi pe el?”.

Şi s-au deschis călugărului ochii cei dinlăuntru şi l-a văzut pe diavolul ca pe un arap negru şi buzat şi în chip de fiară, departe stând şi neîndrşznind a se apropia de dânsul din pricina lui Andrei. Iar călugărul a zis Sfântului: “Il văd pe el, robule al lui Dumnezeu, şi spaimă mare m-a cuprins; deci spune-mi mie cele ce-mi sunt trebuincioase spre mântuirea sufletului meu”. Iar robul lui Dumnezeu a zis către dânsul, iarăşi: “Să mă crezi pe mine, că, de nu mă vei asculta, îl voi trimite pe el la tine, ca să te facă de ruşine, nu numai în faţa cetăţenilor acestora, ci faţă de toate cele patru margini~ale lumii. Deci, păzeşte-te şi, cele ce-ţi zic ţie, fă-le”.

Acestea auzindu-le, călugărul s-a temut foarte şi a făgăduit ca pe toate cele poruncite să le facă. Şi îndată a văzut Sfântul că a venit de la răsărit un Duh puternic, ca o văpaie de fulger şi s-a atins de şarpele acela, mâncându-i puterea lui. Iar şarpele, neputând suferi, s-a prefăcut în corb negru şi s-a dus de acolo. La fel şi arapul cel negru a pierit şi iarăşi a luat putere îngerul lui Dumnezeu spre paza călugărului aceluia. De la care ieşind, Fericitul i-a poruncit zicându-i: “Fereşte-te să spui cuiva cele despre mine, iar eu voi începe a te pomeni ziua şi noaptea întru~rugăciunile mele, ca Domnul Iisus Hristos să-ţi îndrepteze calea spre bine”.

Deci, ducându-se călugărul, a împărţit tot aurul la săraci. Şi după aceasta şi mai mult s-a proslăvit de la Dumnezeu şi de la oameni, că-şi aduceau şi mai mulţi aurul lor la dânsul ca să-l împartă la săraci.

Iar el zicea celor ce-l aduceau, să-l împartă cu mâinile lor, şi grăia: “Ce folos îmi este mie să mă înţep cu spini străini?”.

Aşa vieţuind el, precum se cade unui călugăr, i s-a arătat lui robul lui Dumnezeu în vis, cu faţa veselă, şi i-a arătat lui pe un câmp un pom luminos îmbrăcat în floare de dulci roduri şi i-a zis: “Să mulţumeşti lui~Dumnezeu, stăpâne al meu, că te-a scos pe tine din dinţii şarpelui şi a făcut sufletul tău ca un pom purtător de floare; deci, sârguieşte-te ca pe acea floare să o prefaci în dulce rod.

Căci, iată, acest pom frumos, pe care îl vezi, este închipuirea sufletului tău”. Apoi, deşteptându-se, călugărul s-a întărit mai mult în lucrul cel duhovnicesc şi aducea mulţumită totdeauna lui Dumnezeu şi lui Andrei, plăcutul Său. Slavă lui Dumnezeu Celui Ce face minuni prin aleşii Săi, cu darul şi cu iubirea Lui de oameni. Amin.