Proloage – 04 Decembrie – Din viaţa Sfintei Mari Muceniţe Varvara, după Metafrast

Iar Dioscor, cel cu inima de piatră, tatăl Sfintei Varvara, nu numai că nu l-a durut inima, văzând chinurile cele multe ale fiicei sale, fiind împietrit de diavol, ci şi singur a-i fi ei călău nu s-a ruşinat. Căci, cu o mână a luat pe fiica sa, iar în cealaltă mână ţinea sabia goală, şi a dus-o pe ea la locul cel de tăiere, care era aşezat pe un munte, afară din cetate.

Şi a fost dusă, de alt ostaş, şi Sfânta Iuliana şi, când mergea pe cale, se ruga Sfânta Varvara, către Dumnezeu, zicând: “Dumnezeule~Cel fără de început, Care ai întins cerul ca un acoperământ, şi pământul l-ai întemeiat pe ape, Cela Ce răsari soarele Tău spre cei buni şi spre cei răi şi dai ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Tu şi acum auzi-mă pe mine, roaba Ta, care mă rog către Tine. Ascultă-mă Împărate, şi dă darul Tău la tot omul care mă va pomeni pe mine şi pătimirile mele. Să nu se apropie de unul ca acela boală năpraznică şi moarte neaşteptată să nu-l răpească pe el. Pentru că Tu stii, Doamne, că trup şi sânge suntem şi lucrul preacuratelor Tale mâini”.

Aşa rugându-se Sfânta, s-a auzit glas din Cer chemând-o pe ea,~împreună cu Iuliana, întru cele de sus, şi făgăduindu-i a-i împlini ceea ce cerea. Şi mergeau amândouă Sfintele Muceniţe, Varvara şi Iuliana, spre moarte, cu mare bucurie, dorind a se dezlega mai degrabă de trup şi a trece către Domnul. Şi ajungând la locul cel însemnat, mieluşeaua lui Hristos, Varvara, şi-a plecat sub sabie sfântul său cap şi a fost tăiată de mâinile nemilostivului său tată. Şi s-a împlinit Scriptura: “Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu” (Matei 10, 21).

Iar pe Sfânta Iuliana alt ostaş a tăiat-o tot acolo; şi aşa s-a săvârşit alergarea nevoinţei sale. Iar sfintele lor suflete sunt întru glasuri de~bucurie, către Hristos, Mirele lor, întâmpinându-le pe ele îngerii şi Însuşi Stăpânul, cu dragoste, primindu-le pe dânsele.

Iar pe Dioscor şi pe Marcian dregătorul, i-a ajuns năpraznica pedeapsă a lui Dumnezeu, pentru că pe Dioscor, pogorându-se din munte, iară pe dregător, şezând în casa sa, tunet şi fulgere din cer lovindu-i, i-au ucis şi i-au ars, atâta cât nici praful lor nu s-a aflat.

Şi era, în cetatea aceea, un oarecare bărbat credincios, cu numele Galenlian. Acesta, luând cinstitele moaşte ale Sfintelor Muceniţe, le-a dus în cetate şi le-a îngropat cu cinstea ce se cuvenea, şi a zidit biserică peste dânsele, întru care~multe vindecări se făceau de la moaştele Sfintelor, cu rugăciunile lor şi cu darul Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, al Unuia Dumnezeu în Treime, a Căruia este slava în veci! Amin.