Proloage – 03 Septembrie – Despre mânie, că cel ce ţine mânie asupra aproapelui (ori pomeneşte răul), se dă în stăpânirea diavolului

Ne spunea noua Isaac monahul: “Mi s-a intamplat, oarecand, galceavă cu un frate, si aveam asupra lui mânie. Deci, lucrandu-mi lucrul meu, imi aduceam aminte si ma scarbeam, ca un smintit, si am petrecut toata ziua aceea in zadar, nestiind ce voi face. Si iată, un tânăr a intrat la mine prin uşă şi, nefacand rugaciune, mi-a zis mie: “Te-ai smintit, dă-te mie, ca sa te indreptez eu”. Iar eu i-am zis lui: “Du-te de aicea si niciodata sa nu mai vii, că tu nu esti de la~Dumnezeu”. Si mi-a zis mie: “Mi-e jale de tine că iti pierzi lucrul tau, insa, iată, al meu esti”. Iar eu i-am raspuns lui, iarasi: “Al lui Dumnezeu sunt, si nu al tau, diavole”. Si mi-a zis mie: “Cu adevarat, Dumnezeu ne-a dat nouă pe cei ce ţin mânie si au pomenire de rău, iar tu ai trei saptamani de când te-ai mâniat si vrajmas esti aproapelui tau”.

Iar eu i-am zis lui: “Minti”. Mi-a zis mie: “Sa stii ca gheena cea arzatoare ii are pe cei ce tin pomenirea de rău. Tu ai răutate către dânsul, iar eu sunt pus peste cei ce au pomenire de rău, si, iată, al meu eşti”. Si a pierit.

Deci, dupa ce am auzit acestea,~m-am dus la fratele acela si m-am inchinat lui si ne-am impacat. Si, intorcandu-ma, am aflat cele lucrate de mine cu mâna şi rogojina pe care mă inchinam, arse de diavolul.