Proloage – 03 Octombrie – Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Scărarul, despre fericitul Isihie Horevitul, sihastrul

Nu voi tăcea a-ţi spune ţie şi povestirea cea despre Isihie Hozevitul. Acesta, totdeauna, întru lenevire petrecea, neavând nicio purtare de grijă de sufletul său.

Bolnăvindu-se, deci, de boala cea mai de pe urmă a trupului, s-a dus, adică a murit vreme ca de un ceas. Şi, iarăşi, întorcandu-se în sine, ne-a rugat, adică, pe noi toţi, ca îndată să ieşim. Iar el, zidind uşa chiliei, a petrecut înlăuntrul chiliei doisprezece ani, nevorbind cu nimeni nicidecum, nici vreun~cuvânt mic, nici unul mare, nici altceva fără numai pâine şi apă gustând, şi sta, amintindu-şi cu spaimă, treaz fiind, numai de cele ce văzuse; şi cu atâtă grijă era, încât niciodată obiceiul lui faţă de Domnul nu şi l-a schimbat, ci era uimit de-a pururea şi lacrimi fierbinţi, în linişte cu totul, vărsa.

Iar când a fost să se săvârşească, noi deschizând uşa am intrat şi, mult rugându-l, numai aceasta am auzit de la dânsul: “Iertaţi-mă, nimeni cunoscând moartea, nu va putea vreodată să păcătuiască”.

Iar noi ne-am înspăimântat, văzând atât de repede schimbat, cu fericită prefacere, pe cel care, altădată, era atât de leneş. Şi, îngropându-l pe el~cu evlavie, în cimitirul cel aproape de cetate, dupa câteva zile, căutând sfintele lui moaşte, nu le-am aflat. Prin această pocăinţă, cu dinadinsul şi vrednică de laudă, Domnul a adeverit că, şi după multă lenevire, El poate îndrepta pe toţi cei ce voiesc.