Proloage – 03 Noiembrie – Întru această zi, cuvânt despre un episcop, care a petrecut în pustie 39 de ani

Ne spunea episcopul cetăţii Suhia despre acest episcop, pe care l-a aflat în pustie, zicând: Când am fost în pustie, fiind monah, atunci a voit a mă duce în cea mai depărtată pustie, să văd de se afla acolo cineva, slujind Stăpânului Hristos. Şi, luându-mi pâine şi apă pentru patru zile, nu mi-a ajuns mie hrana şi am îndrăznit a merge mai departe, alte patru zile. Şi slăbisem de sete şi de osteneală şi, iată, căzând spre moarte, zăceam pe pământ.

~Iar cineva venind, s-a atins de buzele mele cu degetul, apoi m-a şi pipăit şi îndată m-am întărit, cât mi se părea că nici nu fac călătorie, nici nu eram flămând, nici însetat şi, sculându-mă, am umblat prin pustie. Iar după ce au mai trecut alte patru zile, iarăşi am ostenit şi mi-am ridicat mâinile la cer. Şi, iată, acelaşi bărbat, ce pe mine mă întărise întâi, iarăşi m-a uns cu degetul pe buzele mele şi m-a întărit şi am mai mers şaptesprezece zile. Iar, după aceea, am aflat o chilie mică, un finic şi apă şi un bărbat stând, căruia perii capului îi erau îmbrăcăminte şi erau cărunţi, iar el însuşi era înfricoşător la înfăţişare. Şi după ce~m-a văzut pe mine, a stat la rugăciune, iar după aceea a zis: “Amin” şi a cunoscut că om sunt, m-a luat de mână şi m-a întrebat, zicând: “Cum ai venit aici? Şi cum stă pacea în lume? Şi încă mai gonesc prigonitorii pe creştini?”. Iar eu am zis: “Cu rugăciunile tale, am trecut prin pustiul acesta, iar prigoanele, cu puterea lui Hristos, au încetat. Dar rugu-te eu, spune-mi mie, de unde eşti tu? Şi cum ai venit aici?”. Iar el, suspinând, cu plângere a început a grăi: “Eu am fost episcop şi, fiind prigoană atuncea, multe chinuri am luat. Şi, neputând suferi chinurile, mai pe urmă am jerfit idolilor.

Dar după aceasta mi-am~recunoscut fărădelegea mea şi m-am pedepsit pe mine să mor în pustia aceasta. Şi, iată, s-au împlinit mie aici treizeci şi nouă de ani, de când mă mărturisesc şi mă rog lui Dumnezeu să-mi ierte mie păcatul meu. Şi mi-a dat mie hrană din finicul acesta, iar mângâieri de la alţii n-am luat”.

Şi acestea zicând, s-a sculat şi a ieşit afară şi a stat la rugăciune multă vreme. Iar dacă a sfârşit rugăciunea, a venit la mine şi, văzându-i faţa lui, m-am înspăimântat. Şi mi-a zis, mie: “Nu te teme, că Domnul te-a trimis pe tine, ca să-mi îngopi trupul meu, că şi păcatul acum mi l-a iertat”.

Şi acestea zicând, şi-a întins~picioarele şi şi-a sfârşit viaţa. După aceea, rupându-mi haina, jumătate mi-am lăsat-o mie, iar cu jumătate am acoperit trupul Sfântului şi l-am îngropat pe el. Şi îndată s-a uscat finicul şi chilia a căzut. Iar eu m-am rugat lui Dumnezeu cu lacrimi că doar mi-a lăsa mie finicul, ca să petrec acolo. Şi după ce nu m-a ascultat pe mine Dumnezeu, m-am întors cu pace şi, iată, barbatul cel ce se arătase mai înainte mă întărea pe cale şi asa, trecând pustiul şi venind la fraţi, le-am spus toate. Deci, mă rog ca nici unul să nu se dea pe sine la deznădăjduire pentru păcatele sale, ci prin răbdare să afle de la Domnul milă.