Proloage – 02 Septembrie – Despre un tânăr ce prăda mormintele, care s-a pocăit

Sfantul Parintele nostru Ioan monahul, cel din Tebaida, ne-a spus aceasta: “A fost un tanar in cetate, care foarte mult rau facea si cumplit gresea, pradand mormintele. Iar dupa ce si-a adus aminte de judecata lui Dumnezeu, si primind frica in inima sa, s-a smerit pe sine foarte si s-a pocait de pacatele sale cele multe. Si venind la un mormant, cazand plangea cu fata la pamant pentru viata sa cea dinainte, neindraznind sa scoata glas; nici nu chema pe Dumnezeu, ca se vedea nevrednic, pentru viata~lui trecuta. Si s-a inchis intr-un mormant mai inainte de moarte, deznadajduit de viata sa.

Iar trecand o saptamana, deodata au navalit dracii asupra lui, chiuind si zicand asa: Unde este nebunul si spurcatul acela necurat care, de desfranari saturandu-se, acum intreg la minte se face si lui Dumnezeu se arata prieten si evlavios, el care nici crestin macar nu este, că ce bunatati poti nadajdui umplandu-te de atatea rautati? Si de ce nu te scoli degraba de aici si la cele obisnuite, cu noi, sa mergi? Iata, te asteapta pe tine desfranatii si precupetii. De ce nu te duci degraba, ca sa te saturi de poftele tale? Iar de nu, apoi indata~va veni asupra ta judecata. Ce te omori singur? Si ce te grabesti singur spre chinuri, ticalosule? Oare nu esti al nostru si au nu noua te-ai fagaduit? Si toata faradelegea ai facut-o si noua tuturor esti indatorat? Oare, indraznesti sa ne raspunzi noua?

Si aceasta rautate si pacoste pricinuindu-i, petreceau dracii langa dansul. Iar tanarul se intarea cu ajutorul si cu puterea lui Dumnezeu si biruia neputincioasa lor putere, neraspunzandu-le lor. Iar dupa multa vreme, neplecand dracii de langa dânsul, si nimic sporind, multe rele graindu-i, prinzandu-l cu sila si batandu-l cumplit, au iesit de la dânsul,~lasandu-l abia viu. Iar el, putin putand sa se miste, suspina ca si cand isi tragea sufletul intru sine. Iar cei de aproape ai sai, care-l cautau pe el, aflandu-l, il intrebau din care pricină a ajuns la locul acesta, nestiind cele din inima lui. Si-l sileau sa-l ducă la casa lui, si foarte il indemnau sa mearga cu dânsii, iar el nu i-a ascultat pe ei.

Apoi zicea: Mai de folos imi este mie sa mor in mormintele acestea, decat intru niste pacate ca acestea sa vietuiesc in lume. Si s-au dus de la dânsul, ai sai, neinduplecandu-l.

Si s-au dus de la dansul si dracii, strigand şi zicand asa: Ne-a biruit pe noi, cu darul lui Dumnezeu si cu a sa rabdare. Si n-a mai vazut rele~de la draci, si fara primejdie a vietuit in morminte, pana la sfarsitul vietii sale”.