Proloage – 02 Octombrie – Cuvânt despre Sfântul Andrei şi nebunia lui pentru Hristos

În vremea marelui Împărat Leon cel Înţelept (886-912), fiul Împăratului Vasile Macedoneanul, era în Constantinopol un bărbat anume Teognost. Acesta a cumpărat robi mulţi, printre care se afla şi unul cu numele Andrei, foarte tânăr. Şi era acest Andrei foarte frumos şi cu obiceiuri bune, încât stăpânul său l-a luat să-i slujească lui însuşi, şi-l iubea mai mult decât pe toţi şi l-a dat şi la învăţătura Sfintelor Cărţi. Iar el, degrabă învăţând Scriptura şi adeseori umblând pe la biserici,~citea Sfintele Cărţi şi se ruga lui Dumnezeu. Deci, într-o noapte sta el la rugăciune, iar vrăjmaşul diavol, văzând acest lucru şi pizmuind începutul cel bun, a venit şi a început a bate tare în uşa casei unde petrecea tânărul. Şi s-a înspăimântat Andrei de frică şi, lăsând rugăciunea, s-a culcat degrabă în pat şi a început să se acopere cu o piele de capră. Şi s-a bucurat satana de aceasta şi a zis către altul: “Vezi, oare, pe acesta? Că până acum spurcăciuni a lucrat, iar acum şi el se întrarmează împotriva noastră”. Şi aceasta zicându-le, diavolul s-a stins. Iar din frica aceea, adormind tare, fericitul a avut un vis. Se făcea că~era undeva, la o privelişte, şi sta deoparte mulţime multă de arapi, iar de altă parte, mulţime de bărbaţi sfinţi, în haine albe. Şi între amândouă părţile era ca o alergare de cai şi luptă. Că arapii, având pe un oarecare negru foarte mare, ziceau cu mândrie către cei cu haine albe, să dea de la dânşii un luptător ca acela, care ar putea să se ia la luptă cu dracul lor cel negru. Şi era arapul acela căpetenie de ceată, iar când cei cu chipul negru se lăudau pentru puterea lor, cei cu haine albe nu le răspundeau nimic. Iar fericitul Andrei, stând, privea, vrând să vadă cine se va lupta cu acel înfricoşat potrivnic. Şi, iată, a văzut pe un tânăr foarte~frumos, pogorându-se de sus, ţinând în mâini trei cununi: una era împodobită cu aur curat şi cu pietre scumpe, a doua, strălucind, ca un margaritar mare, iar a treia era mai mare decat amândouă, împletită toată din flori roşii şi albe, din ramurile dumnezeiescului Rai şi neveştejită niciodată. Şi acest fel de frumuseţe aveau cununile acelea, încât nu poate mintea omenească a le ajunge şi limba a le spune.

Şi acestea văzându-le, Andrei se gândea în ce chip ar putea să-şi ia măcar una din cununile acelea. Şi, apropiindu-se de tânărul ce se arătase cu ele, i-a zis: “Te jur pe Hristos să-mi spui mie, oare vinzi cununile acestea? Că macar că nu~pot să le cumpar, să mă aştepţi putin, şi eu, mergând, voi spune stăpânului meu şi-ţi va da ţie aur, pentru cununile acestea, cât vei voi”. Iar tânărul, cu faţa veselă, i-a zis lui: “Să mă crezi, iubitule, că macar de mi-ai aduce aurul din toată lumea, nu-ţi voi da ţie, din acestea, nicio floare, nici altcuiva, nici celui ce zici că-ţi este stăpân. Căci ele nu sunt din această lume deşartă, ci din vistieriile cele cereşti, cununi de la Hristos, cu care se încununează aceia care biruiesc pe diavolii cei negri. Iar de voieşti, nu una, ci şi pe toate acestea trei să le iei, mergând, luptă-te cu arapul şi, dacă îl vei înfrânge pe el, apoi, pe toate cununile ce vezi le vei~lua de la mine”.

Acestea auzindu-le, Andrei a luat îndrăzneală din cuvântul acestuia şi a zis către dânsul: “Să mă crezi pe mine, că pe câte ai zis le voi face, numai să mă înveţi meştesugul lui”. Zis-a către dânsul, tânărul: “Dar tu, oare, nu ştii meşteşugul lui? Nu sunt, dracii, înfricoşători şi groaznici, ci neputincioşi. Deci, nu te teme de înfricoşata mărimea lui şi de chip, căci precum o iarbă putredă, aşa şi acela este putred şi neputincios”.

Cu aceste cuvinte, acel frumos tânăr, întărind pe Andrei, îl învăţa pe el cum să se lupte cu arapul. “Când”, zicea, “te va lua şi va începe a se întoarce cu tine, tu să nu~te spăimântezi, ci să-i împiedici piciorul lui şi vei vedea ajutorul lui Dumnezeu.

Deci, a ieşit îndată fericitul la luptă şi a zis cu mare glas către arap: “Vino aici, să ne luptăm”. Şi a venit arapul, înfricoşând şi îngrozind şi, apucând pe Andrei, a început a-l întoarce pe el, încoace şi încolo, multă vreme. Şi începuseră arapii a bate din palme, iar cei cu hainele albe să se îngălbenească, temându-se să nu-l trântească, pe el, negrul acela, la pământ.

Apoi, luptându-se Andrei cu dracul acela şi îndreptându-se, a împiedicat piciorul vrăjmaşului şi, căzând el ca un copac mare, a nimerit cu fruntea de o piatră şi~striga: “Amar, amar”. Iar cei cu haine albe se bucurau foarte şi, aruncând pe Andrei în sus cu mâinile lor, au început a-l săruta şi prăznuiau biruinţa lui asupra îndrăcitului. Şi s-au risipit atunci negrii cei potrivnici, cu mare ruşine, iar tânărul cel frumos i-a dat lui cununile acelea şi, sărutându-l, i-a zis: “Mergi cu pace şi, de acum, să fii prieten şi frate al nostru. Deci, aleargă spre nevoinţa cea bună, gol să fii şi ‘nebun’ pentru Mine şi la multe bunătăţi părtaş vei fi în ziua Împărăţiei Mele”.

Acestea auzindu-le fericitul, de la acel tânăr frumos, s-a deşteptat din somn şi se mira de acea mare vedenie, şi, din ceasul acela, s-a~făcut “nebun” pentru Hristos. Şi aşa s-a făcut înainte-văzător, din darul lui Dumnezeu, cel dat lui. Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor.