Proloage – 02 Martie – Întru această zi, cuvânt al Preacuviosului Părintelui nostru Teodor Studitul, despre post, despre nepătimire și despre curăție

Fraților și părinților, zilele acestea ale postului, față de cealaltă vreme a anului, se aseamănă cu un liman lin către care, împreună, aleargă toți și în care află liniștea duhovnicească nu numai călugării, ci și mirenii mici și mari, conducători și supuși, împărați și preoți. Că și neamului întreg și la toată vârsta oamenilor, vremea aceasta a postului este folositoare și mântuitoare, în case, în orașe și în sate, încetează vrajba și tulburarea,~și prisosesc slavosloviile, milosteniile și rugăciunile, prin care lin și milostiv Se face Dumnezeul nostru și împacă sufletele noastre și ne dă iertare de păcate. Și, cu adevărat așa este, dacă și noi ne vom întoarce către El, din toată inima noastră, cu frică și cu cutremur, căzând la El și făgăduind să lăsăm, fiecare, tot răul obicei care ne stăpânește. Drept aceea, creștinii cei din lume au învățători, adică, pe arhiereii și păstorii lor, pe cei ce îi povățuiesc și îi învață pe ei. Că, precum cei care aleargă și se luptă au trebuință de îndemnare, așa și cei ce postesc au trebuință de îndemnul la îndrăznire și de mângâierea învățătorilor.

~Iar eu, de vreme ce mă aflu în mijlocul dragostei voastre, în loc de povățuitor și de eugumen, am datoria de a grăi câteva cuvinte despre acest hrănitor de suflet post. Deci postul, fraților, este înnoirea sufletului, că grăiește Apostolul: “Pe cât trupul slăbește și se veștejește cu osteneala postirii, cu atât sufletul se înnoiește din zi în zi și se face frumos și preastrălucit, cu frumusețea pe care ne-a dat-o nouă Dumnezeu, dintru început. Și de se face curat și frumos, prin post și prin pocăință, îl iubește și Dumnezeu pe el și locuiește întru el, precum grăiește și Domnul: “Eu și Părintele vom veni și lăcaș, în el, vom face””. Deci, de vreme ce astfel~este vrednicia postului și atât de mare este darul lui, că ne face pe noi să fim lăcaș lui Dumnezeu, cu dreptate este, ca și noi să-l primim pe el cu multă bucurie și să nu ne întristăm, pentru bucatele lui cele sărace și proaste, cunoscând că Domnul nostru Iisus Hristos, în pustie, pe cei cinci mii de oameni, cu pâine și cu pește i-a hrănit, când a binecuvântat El cele cinci pâini și doi pești. Că de ar fi voit, putea să poruncească să se afle acolo tot felul de bucate. Dar, ca să ne dea nouă pildă de înfrânare, ca, numai pe cele de nevoie să le căutăm, pentru aceea așa a lucrat.

Deci, de vreme ce, acum, la început, lucru greu se pare, să știți că, de~vom arăta osârdie, și Dumnezeu ajutând, ne va fi nouă mai ușor, din zi în zi. Dar, de voim ca postul nostru să se facă adevărat și primit lui Dumnezeu, precum postind de bucate, așa să ne păzim și de tot păcatul sufletesc și trupesc, cum ne învață pe noi troparul care grăiește: “Postul nu este numai să facem depărtare de bucate, ci este înstrăinarea de toată patima păcatului”. Să ne păzim de lenevire și trândăvire la slujbă și la pravila noastră; mai presus de toate, de slava cea deșartă, de uneltitoarea pizmuire, de pomenirea de rău și de vrajbă, care sunt patimi ascunse, dar care omoară sufletul. Să ne păzim de păcatul cel rău al~orânduirii de sine, adică să nu facem voile noastre. Că altceva nu iubește diavolul, decât să afle pe omul care nu întreabă pe altul, nici nu se sfătuiește cu cel ce poate să-l povățuiască pe el, spre fapta bună, că, atunci, vrăjmașul lesne îl înșeală pe chivernisitorul de sine și îl vânează și în cele pe care le are bune.

Să luăm aminte, mai ales, spre pofta cea trupească, că și acum, când postim, șarpele, diavolul cel cu multe fețe, ne ispitește pe noi cu gândurile cele rele. Frumos a fost la vedere și bun la mâncare rodul păcatului, dar nici măcar atât nu este. Că, precum este o rodie, care pe din afară se vede frumoasă și,~după ce o tai pe ea, nu afli nimic înlăuntrul ei, așa este și pofta trupului, care se pare că are dulceață, și după ce se face păcatul, se arată mai amară decât fierea, ca o sabie cu două ascuțișuri.

Ceea ce a pătimit strămoșul Adam, fiind înșelat de diavol și gustând din roada neascultării, că, nădăjduind să afle viață, a aflat moartea, aceasta au pătimit-o toți cei care, de atunci și până astăzi, sunt înșelați de către șarpele cel vechi, cu poftele cele rele ale patimilor trupești. Că, diavolul este întuneric și se schimbă cu chipul și se arată ca un înger luminos; așa și răul îl face bun, amarul dulce, întunericul lumină, urâtul frumos și moartea ca viața.~Și, cu acestea, înșeală lumea și o trudește, satana, descoperitorul răutății. Dar noi, fraților, să luăm aminte bine, să nu ne înșele și pe noi cu meșteșugirile lui cele multe și viclene și să pătimim ca păsările care, pentru mâncare, cad în lanțuri și în curse. Ci, să cercetăm bine, cu mintea noastră, amăgirile răutății, și, după toată osteneala, vom cunoaște unde se ascunde răul și ne vom păzi de el.

Pe deasupra acestora, să fim încă, întru cântări și în slujbe, sârguitori. Să avem bine mintea noastră la citire; că, precum se hrănește trupul și crește cu hrana pâinii, așa și sufletul se hrănește cu cuvintele cele dumnezeiești. Să facem~plecările genunchilor, după puterile fiecăruia, în tot ceasul, după măsura ce ni s-a dat. Să lucrăm și lucrările mâinilor noastre, pentru că cel ce nu lucrează nimic, nu este vrednic nici să mănânce, precum grăiește Apostolul. Să ne îndreptăm unul pe altul, că unul, adică, este neputincios, iar celălalt, în toată puterea. Și să nu ne învrăjbim, numai ce este bun să facem; să fim dulci la vorbă, pașnici, îndurați și milostivi, blânzi, buni ascultători, plini de milă și de rodurile cele bune.

Și pacea lui Dumnezeu să păzească inimile voastre și mintea, și să ne învrednicească pe noi întru Împărăția Cerurilor, pentru~Hristos, Domnul nostru, ale Căruia sunt slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.