Proloage – 02 Ianuarie – Întru această zi, minunea Sfântului Silvestru, la întrebările despre evrei şi păgâni

După ce s-a creştinat marele Constantin împăratul, s-au făcut printre evrei şi păgâni veste şi zvon, că se vor închide capiştele lor şi în tot locul se vor zidi biserici creştineşti întru slava Sfintei Treimi. Deci, au venit evreii la Sfântul Silvestru, ca să-l întrebe pe dânsul despre poruncile împăratului. Şi era între dânşii unul mai înţelept, un rabin, anume Zambri, iscusit nu numai în elineasca înţelepciune şi în evreiasca scriptură desăvârşit, ci şi~în meşteşugul magiei, prea mare era, în care toată nădejdea păgânească se punea, ca, dacă nu va birui pe creştini cu cuvintele, atunci cu semnele cele vrăjitoreşti să-i dovedească. Iar, sosind ziua înfruntării păgânilor cu creştinii, a stat împăratul pe scaunul său, cu toată curtea, şi au intrat înaintea împăratului şi Sfântul Silvestru cu puţini însoţitori, având câţiva episcopi ce se întâmplaseră atunci acolo, şi au intrat şi cei o sută douăzeci de păgâni.

Şi s-a început vorbirea, pe care şi împărăteasa Elena, dorind să o asculte, a stat după perdea, iar împăratul şi curtenii luau seama la cele ce se grăiau de amândouă~părţile.

Deci, întru început, păgânii pe împărat l-au judecat, că ar fi fost înşelat de Silvestru, după aceea s-au pornit asupra lui Silvestru şi, în sfârşit şi împotriva Domnului Hristos grăiau cuvinte de defăimare. Iar Arhiereul, ca un ostaş ales, cu proorociile bărbaţilor celor de Dumnezeu-purtători şi ale sfinţilor Prooroci dovedea cele ce s-au spus despre venirea lui Mesia, şi-i dovedea pe ei, pe elini, ca pe nişte robi ai idolilor, iar pe evrei, ca pe cei ce au căzut din slava lui Dumnezeu. Şi toţi n-au putut să-i stea lui împotrivă. Iar împăratul şi toată curtea au lăudat pe Silvestru, şi pe el l-au socotit biruitor la~întrebările acelea, căci acum păgânii nu aveau ce să zică împotriva lui Silvestru.

Atunci Zambri, rabinul, a zis către împărat: “Măcar că ne dovedeşte pe noi Silvestru cu cuvintele sale, foarte meşter fiind la vorbire, însă noi nu ne vom depărta de legea noastră cea părintească, nici nu vom urma Omului pe care părinţii noştri cu sfat de obşte la moarte L-au dat. Iar că Unul este Dumnezeu, Acela pe Care noi Îl cinstim şi nu este altul, eu nu cu cuvântul, ca Silvestru, ci cu fapta sunt gata a arăta, dacă vei porunci, împărate, să se aducă aici un bou mare şi neîmblânzit, şi îndată va şti stăpânirea ta şi toţi cei ce stau de~faţă, că nu este Dumnezeu, afară de Dumnezeul nostru”. Iar un oarecare, din cei ce stăteau înaintea împăratului, a zis: “Am un bou ca acela în cireada mea, nu departe de zidurile cetăţii, pe care nimeni nu poate să pună jugul, nici cu mâna să-l atingă”. Şi, îndată, a trimis împăratul să aducă boul acela. Întru acea vreme, vorbind Sfântul Silvestru, a întrebat pe Zambri: “Pentru ce-ţi trebuie boul? Şi când îl vor aduce, ce poţi să-i faci lui?”. Iar Zambri a zis: “Vreau să arăt puterea numelui Dumnezeului nostru, de Care, de-i voi şopti boului în ureche, îndată va muri. Că nu poate firea cea muritoare să sufere numele lui Dumnezeu, nici~nu poate să fie viu acela care va auzi acest nume. Iar părinţii noştri, când se aduceau boii la jertfă, numele acela în urechile boilor îl grăiau şi, îndată, cu mare răget, cădeau şi, murind, se făceau gata pentru jertfă”. Iar Silvestru i-a zis: “Dacă numele acela, precum zici, ucide pe toţi cei ce-l aud pe el, apoi cum tu l-ai învăţat şi n-ai murit?”. Zambri a răspuns: “Nu se cade ţie să ştii taina aceasta, de vreme ce vrăjmaş al nostru eşti”.

Acestea zicându-le Zambri, a grăit împăratul: “Dacă episcopului nu vrei să-i descoperi taina aceea, apoi să o spui nouă, că într-adevăr, lucru de îndoire este, fără numai de va zice cineva că, citindu-se scris~numele acela, poate să-l înveţe”. Răspuns-a Zambri: “Nici pe piele, nici pe hârtie, nici pe lemn, nici pe piatră, nici pe orice fel de materie nu poate să fie scris numele acela, că, îndată şi scriitorii şi acea materie pe care s-ar scrie, pier”. “Atunci, spune-ne cum tu însuţi l-ai învăţat? Căci, cu neputinţă este a-l învăţa, dacă nici nu se grăieşte, nici nu se scrie”. Iar Zambri, a răspuns: “Eu, împărate, şapte zile am postit, apoi într-o spălătoare nouă de argint am turnat apă curată din izvor şi m-am rugat şi s-au scris cuvintele pe apă, cu un deget nevăzut care m-a învăţat numele Dumnezeu”. Iar înţeleptul Silvestru i-a zis: “Dacă aşa ai~învăţat numele acela, precum spui, atunci de ce, când îl grăieşti pe el cuiva în ureche şi tu însuţi auzi numele acela, precum îl aude şi cel căruia îl grăieşti, se face că tu însuţi, auzindu-l pe el, nu mori?”. Răspuns-a vrăjitorul: “Ţi-am spus ţie că nu se cade să ştii taina aceea, vrăjmaş al nostru fiind. Deci, ce nevoie este de cuvinte, când numai cu fapta se cade să arătăm ceea ce se grăieşte, şi din două să-ţi alegi una: sau tu, chemând Numele Nazarineanului tău, să omori boul, ca şi noi să credem într-însul, sau eu voi zice în urechea lui numele dumnezeului nostru şi va muri boul acela şi dator vei fi tu să crezi în dumnezeul nostru”.

~Aceasta auzind-o, toţi cei ce stăteau de faţă au lăudat judecata lui Zambri, iar creştinii se îndoiau, însă Sfântul episcop îi întărea pe ei. Iar împăratul a zis lui Zambri: “Se cade ca tu, mai întâi, să-ţi împlineşti făgăduinţa, că tu ai făgăduit ca, numai cu un cuvânt, să omori boul”. Iar vrăjitorul a răspuns: “De-mi porunceşti mie să fac aceasta, împărate, apoi vei vedea puterea dumnezeului meu”. Şi, acestea zicând, s-a apropiat de bou, pe care nişte oameni puternici, cu funii tari, de coarne legându-l, cu anevoie şi cu osteneală mare îl duceau. Deci, apropiindu-se Zambri de el, i-a şoptit ceva în urechea lui şi îndată boul, răcnind~foarte tare şi scuturându-se, a căzut mort. Şi toţi, văzând aceasta, s-au mirat foarte mult, iar păgânii au strigat, bătând din mâini şi zicând: “Am biruit, am biruit!”. Iar Sfântul Silvestru a rugat pe împărat să poruncească să se facă tăcere. Şi, făcându-se tăcere, a zis episcopul către păgâni: “Au doară nu este scris în cărţile voastre aceasta, pe care Atotputernicul Dumnezeu a grăit: “Eu voi omorî şi voi face viu, ucide-voi şi Eu voi tămădui?”. Iar ei au răspuns: “Aşa este scris”. Iar Silvestru a grăit: “Dacă Zambri numai cu numele lui Dumnezeu a omorât boul, apoi, cu acelaşi nume să-l şi învieze, pentru că Dumnezeu este binefăcător, iar nu răufăcător,~şi aceasta este firea Lui, adică a face bine, iar a face rău este potrivnic firii Lui, că voia Lui este totdeauna bună. Şi, de se întâmplă vreodată, că şi cu ceva rău pedepseşte pe cineva pentru folosul altora, însă aceasta se întâmplă de nevoie şi nu cu voie face unele ca acestea, ci silit fiind de ale noastre fapte rele. Deci, dacă Zambri a făcut cu înlesnire ceea ce nu este cu bunăvoirea firii lui Dumnezeu, cu atât mai vârtos poate să facă ce este potrivit cu firea lui Dumnezeu, adică să învie boul, cu acelaşi nume dumnezeiesc, nume prin care l-a omorât, şi eu voi sta lângă credinţa lui”. Iar Zambri a zis către împărat: “Iată, împărate, voieşte Silvestru ceea ce~nu mai este de trebuinţă, acum, după ce s-a săvârşit lucrul cel minunat”. Iar către Silvestru a zis: “De ai şi tu vreo putere, fă vreo minune, cu numele lui Iisus al tău”. Iar episcopul a răspuns: “Dacă asta voieşti, îţi voi arăta ţie puterea Hristosului meu, când, prin chemarea Sfântului Său Nume, voi învia boul acesta, pe care tu l-ai omorât”. Zis-a Zambri: “În deşert te lauzi, Silvestru, pentru că nu se poate să fie aceasta, ca, adică, boul să fie din nou viu”. Iar împăratul a zis, lui Zambri: “Deci, dacă ceea ce zici tu că este cu neputinţă, va putea episcopul să facă, atunci vei crede în Dumnezeul lui?”. Răspuns-a Zambri: “Cu adevărat,~împărate, mă jur ţie, că de voi vedea boul înviat, voi mărturisi pe Hristos că este Dumnezeu şi voi primi credinţa lui Silvestru; aşişderea şi toţi ceilalţi, împreună cu mine, acelaşi lucru vor face”.

Atunci, episcopul, plecându-şi genunchii, cu stăruinţă s-a rugat lui Dumnezeu, cu lacrimi, apoi, sculându-se şi mâinile ridicându-şi, a grăit în auzul tuturor: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, şi Dumnezeule, Căruia uşor îi este a lua viaţa şi a învia, a răni şi a tămădui, binevoieşte ca, prin chemarea Preasfântului şi de viaţă făcătorului Nume al Tău, să învieze boul acesta, pe care Zambri, prin chemarea vrăjitorească l-a~făcut mort, că vremea este să se arate minunile Tale, pentru mântuirea multora. Auzi-mă pe mine, robul Tău, în ceasul acesta, ca să se proslăvească Preasfânt Numele Tău”.

Iar după rugăciune, s-a apropiat de bou şi a grăit cu mare glas: “De este adevărat Dumnezeul Cel propovăduit de mine, Iisus Hristos Cel născut din Fecioara Maria, scoală-te şi stai pe picioarele tale şi, lepădându-ţi toată sălbăticia, blând să fii!”. Aceasta zicând-o Sfântul, îndată boul a înviat şi s-a sculat şi stătea blând. Iar Sfântul a poruncit să dezlege funiile din coarnele lui şi i-a zis: “Du-te de unde ai venit şi pe nimeni să nu mai vatămi, ci blând~să fii, aşa îţi porunceşte ţie Iisus Hristos, Dumnezeul nostru!”. Şi s-a dus boul, cu toată liniştea, el care, mai întâi, neîmblânzit şi sălbatic era. Aceasta văzând-o toţi, au strigat, ca o singură gură zicând: “Mare este Dumnezeul Cel propovăduit de Silvestru!”. Iar păgânii, cu Zambri, alergând la Sfântul şi cuprinzându-i picioarele, cereau să se roage lui Dumnezeu pentru dânşii şi să-i primească pe ei la credinţa creştinească. De asemenea şi fericita Elena, deschizând perdeaua după care stătea să asculte întrebările şi să privească la cele ce se făceau, a ieşit şi a căzut la picioarele Sfântului şi, mărturisind pe Hristos că este~Dumnezeu adevărat, a cerut Sfântul Botez. Şi a fost botezată, atunci, Sfânta Elena, la fel şi păgânii, cu Zambri, şi nenumărată mulţime de popor s-a apropiat de Dumnezeu şi s-a unit cu Biserica lui Hristos.

După aceasta, Sfântul Silvestru s-a dus cu Sfânta Împărăteasă Elena la Ierusalim, ca să caute Crucea Domnului, care aflată fiind, mulţi păgâni au crezut în Hristos Iisus, şi i-a botezat, pe ei, Sfântul Silvestru. Apoi, la Roma întorcându-se, a vieţuit cealaltă vreme a vieţii sale întru obişnuitele sale osteneli şi în grija cea pentru Biserica lui Hristos. Şi aşa bine păstorindu-şi turma cea cuvântătoare, a trecut~către Domnul, plin de zile.

Întru episcopie a petrecut douăzeci şi trei de ani şi zece luni. Iar acum, în viaţa cea nesfârşită, cu îngerii proslăveşte pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Unul în Treime Dumnezeu, pe Care şi noi să-L slăvim în veci! Amin.