Proloage – 02 Februarie – Întru această zi, cuvântul Sfântului Grigorie, Episcop al Romei, despre cele trei mătuşi ale sale şi ieşirea din trup a sufletului

Vreau să vă spun o mică povestire, pe care inimile voastre, cu frică, să o asculte. Părintele meu avea trei surori şi, toate trei, curate au fost. Deci numele lor era: Tarsila, Emiliana şi Gordiana. Şi într-o zi, aprinzându-se cu un gând spre Dumnezeu, toate s-au îmbrăcat în chipul monahicesc şi într-o chilie de obşte vieţuiau, într-o mânăstire de călugăriţe petreceau după buna orânduială. Însă, Tarsila şi Emiliana, cu un gând doreau viaţa~veşnică, alegându-şi adevărata viaţă călugărească cu post şi rugăciune, iar Gordiana, cu încetul, a început a se depărta de viaţa monahicească şi, cu iubire, a se lipi de lumea aceasta, petrecând împreuna cu fetele cele din lume, şi faţa ei a început a se rumeni de mâncare şi de băutură. Însă Tarsila şi Emiliana, în fiecare zi, se îngrijeau să o întoarcă pe ea la Dumnezeu, dar n-au putut, încât, mai pe urmă, Gordiana s-a şi măritat.

Iar într-o noapte Tarsila, mătuşa mea, rugându-se lui Dumnezeu cu dese rugăciuni şi lacrimi, i s-a arătat, ei, unchiul meu Felix, Episcopul Bisericii din Roma, zicându-i: “Vino, că într-acest lăcaş~al luminii te voi primi pe tine!”. Atunci, boala frigurilor a apucat-o pe ea şi i se apropia moartea. Iar când surorile toate şedeau de faţă, împrejurul patului ei, fiind şi maica mea acolo, Tarsila degrabă uitându-se în sus, a văzut pe Iisus venind, şi a început a striga la cele ce stăteau de faţă: “Iată, că Iisus vine”. Pe care văzându-L, sfântul ei suflet s-a despărţit de trup, şi s-a umplut casa aceea de bună mireasmă. Iar când au spălat-o, au văzut că pe mâinile şi pe genunchii ei, din pricina metaniilor, i se scorojise carnea şi era ca pielea de cămilă.

Şi s-a arătat după aceea, surorii sale Emiliana, zicându-i: “Vino, că~fără de tine am prăznuit Naşterea Domnului, iar Sfânta, dumnezeiasca Arătare (Boboteaza) iată, cu tine împreună o voi face”. Deci, i-a zis Emiliana: “Dar cui voi lăsa pe sora noastră Gordiana?”. Şi i-a răspuns, ei, Tarsila: “Gordiana, iată, cu mirenii este numărată”. Deci, mai înainte de ziua Botezului Domnului, s-a mutat şi Emiliana la veşnica viaţă.

Iată, că aţi auzit viaţa tuturora, cum toate trei surorile, mai înainte cu fierbinţeala inimii către Dumnezeu au vieţuit, dar, apoi, nu au petrecut în aceeaşi nevoinţă. Şi s-a împlinit cu dânsele cuvântul Domnului: “Mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi”. Pentru că cele~două au moştenit viaţa veşnică, iar cea de a treia, mai rău decât mirenii păcătoşi, în muncă s-a sfârşit.

Şi am grăit povestirea aceasta, ca să ne înfricoşăm de legământul făcut în faţa lui Dumnezeu, şi de dragostea Lui să ne lipim cu toată inima, prin viaţă smerită, şi ca nişte fii ai lui Dumnezeu să fim, ca mila lui Dumnezeu peste noi să se odihnească, a Căruia este slava în veci. Amin.