Proloage – 01 Iulie – Despre mândria din lume şi smerenia mânăstirii (Cuvânt din Pateric)

Un frate oarecare a mers la muntele Feremului, la un batran mare cu viata si foarte iscusit in fapte bune. Si, inchinandu-se, dupa obicei, l-a intrebat pe el, zicand: “Ce voi face, parinte, ca imi piere sufletul meu?” Zis-a lui batranul: “Pentru ce iti piere sufletul?”. Raspuns-a lui fratele: “Eu, parinte, cand eram in lume, in viata mireneasca, foarte mult posteam si rugaciuni si privegheri faceam si multa ravna sufleteasca si umilinta si lacrimi aveam. Iar, daca m-am~lepadat de lume si m-am facut calugar, nici unele din aceste bunatati nu le mai vad la mine”.

Zis-a lui, batranul: “Sa ma crezi, fiule, că acele bunatati, ce-mi spui că le faceai cand erai mirean, toate, pentru mandrie şi lauda oamenilor le faceai, că aveai si indemnator spre aceasta, pe cel ce, in taină, se lupta cu tine. Şi acele fapte ale tale, nu erau primite de Dumnezeu. Pentru aceea, nici diavolul atunci nu te lua in seama, nici nu iti sta tie impotrivă cu razboi, ca să-ţi ia sporirea ta. Iar, acum, te vede pe tine, că ai iesit la luptă cu el, pentru aceea si el se intrarmeaza impotriva ta. Însă, mai primit si mai placut~este lui Dumnezeu un psalm, pe care-l vei citi acum, cu smerenie, decat o mie de psalmi pe care ii citeai in viata mireneasca, cu mandrie”.

Zis-a, iarasi, fratele: “Eu, parinte, acum nici sa postesc nu pot, ca toate faptele cele bune s-au luat de la mine”. Zis-a lui, batranul: “Frate, sa-ti ajunga tie, ceea ce ai, dar rabda cu multumire si te vei folosi”. Iar, el se impotrivea, zicand: “Cu adevarat, parinte, pierit este sufletul meu”. Atunci, batranul a inceput a-i zice lui asa: “Crede-ma, frate, ca nu voiam sa-ti spun tie cele ce am sa-ti zic, ca sa nu-ti slabeasca gandul tau, că te~vad foarte inselat de vrajmasul diavol si esti aruncat in trandavie si in deznadejde. Dar, asculta fiule, sfatul meu, si lasa parerea aceea că vietuiai si faceai bine cand erai in viata mireneasca – de vreme ce toate acele fapte ale tale, din viata mireneasca, erau din mandrie, precum au fost si faptele fariseului aceluia, care, pentru bunatatile lui cele cu multa mandrie, ii parea lui, ca este mai placut lui Dumnezeu decat toti oamenii, si cu parerea lui din mandrie si-a pierdut toate ostenelile.

Iar tu, acum, smerindu-te inaintea lui Dumnezeu si parandu-ti-se ca nu faci nici o fapta buna inaintea~lui Dumnezeu, aceasta smerenie, fiule, iti ajunge tie spre mantuirea sufletului tau. Că şi vameşul, care nicio bunatate nu facuse, cu o smerenie ca aceasta s-a indreptat. Că, mai placut este lui Dumnezeu omul care se gaseste pacatos si lenes si cu inima lui infranta si smerita, decat cel ce face multe bunatati si se inalta in gandul sau, socotindu-se pe sine că este mare si placut inaintea lui Dumnezeu”.

Acestea auzind, fratele a luat mare folos si multa mangaiere in sufletul sau si s-a inchinat batranului pana la pamant, zicand: “Să ştii, părinte, că astăzi mi-ai mântuit sufletul meu”. Şi aşa s-a dus, mulţumind lui~Dumnezeu”.