Proloage – 01 Ianuarie – Minunea botezării pãgânului, de către Sfântul Vasile cel Mare

Un păgân, anume Iosif, locuia în Cezareea și era atât de iscusit doctor, încât pe omul ce avea să moară îl cunoștea după faţă, mai înainte cu trei sau patru zile, și-i spunea lui ceasul sfârșitului său. Iar de Dumnezeu-purtătorul Părintele nostru Vasilie, văzând cu Duhul întoarcerea lui Iosif la Hristos, ce avea să fie, îl iubea pe el foarte și, adeseori, la sfătuirea sa chemându-l, îl învăța să se lase de păgânească lege și să primească Sfântul Botez. Iar Iosif se lepăda, zicând: “Întru care credință m-am~născut, întru aceea vreau să mor”. Iar Sfântul i-a zis, lui: “Să mă crezi pe mine, că nici eu nici tu nu vom muri, până ce tu nu te vei naște din apă și din Duh, că fără acest dar, nu-ți este cu putință să intri în Împărăția lui Dumnezeu. Au doar și părinții tăi nu s-au botezat în nor și în mare? Și n-au băut ei din piatra care era o înainte-închipuire a lui Hristos, piatra cea duhovnicească, ce din Fecioară, pentru mântuirea noastră, S-a născut, pe Care părinții tăi L-au răstignit și, la ceruri suindu-Se, șade de-a dreapta Tatălui și de acolo va veni iarăși să judece viii și morții?”.

Încă multe și alte folositoare~cuvinte îi spunea, lui, Sfântul, dar păgânul rămânea în necredința sa. Iar, când a sosit vremea ducerii Sfântului la Dumnezeu, s-a îmbolnăvit Sfântul și a chemat pe doctorul cel păgân, ca și cum ajutor doctoricesc trebuindu-i de la dânsul, și i-a zis lui: “Ce părere ai, Iosif, despre cursul vieții mele?”. Iar el, privindu-l cu luare aminte, a zis către cei de aproape și Sfântului: “Gătiţi toate cele de îngropare, că va muri îndată”. Iar Vasilie i-a zis: “Nu știi ce grăiești”. Zis-a doctorul: “Să mă crezi stăpâne, că încă soarele astăzi nu va apune, iar tu vei muri”. Iar Vasilie i-a zis lui: “De voi trăi până dimineață, la ceasul al șaselea,~atunci ce vei face?”. Răspuns-a Iosif: “Să mor!”. Iar Sfântul i-a zis: “Cu adevărat să mori păcatului, ca să viezi întru Dumnezeu”. Zis-a lui doctorul: “Știu ce grăiești, stăpâne, iată mă jur ție că, de vei fi viu până mâine, voi face voia ta”.

Și s-a rugat dumnezeiescul părinte Vasilie lui Dumnezeu, ca să-i prelungească viața până a doua zi, pentru mântuirea păgânului, și i s-a îndeplinit rugăciunea. Iar a doua zi, a trimis să-l cheme, și doctorul nu credea pe sluga care-l chemă, că Vasilie este încă viu, și s-a mirat mult de aceasta. Și căzând la picioarele Sfântului, cu inima curată, a zis: “Mare este Dumnezeul creștinilor și nu este alt~Dumnezeu afară de El”; deci mă lepăd de legea cea lepădată de Dumnezeu și mărturisesc Legea creștinească cea adevărată; deci poruncește, Sfinte Părinte, fără zăbavă, să primesc Sfântul Botez, eu și toată casa mea”. Iar Sfântul Vasilie i-a grăit lui: “Eu însumi te voi boteza cu mâinile mele”. Și apropiindu-se doctorul, a văzut mâna Sfântului cea dreaptă și a zis: “Prea slăbite sunt puterile tale stăpâne și, drept aceea, nu vei putea să mă botezi singur”. Răspuns-a Vasilie: “Avem pe Ziditorul, Cel Ce ne întărește pe noi”. Și, sculându-se, a intrat în biserică și, înaintea tuturor, a botezat pe păgân și pe toți ai casei lui și l-a numit pe el~”Ioan”, și l-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine, singur slujind întru acea zi și învățând pe cel nou botezat pentru veșnica viaţă și, rostind către cuvântătoarele sale oi cuvinte de învăţătură.

Și, așa, a trăit până la ceasul al noulea. Apoi, dând cea mai de pe urmă sărutare și iertăciune tuturor, mulțumire a înălțat lui Dumnezeu, pentru toate cele negrăite ale Lui daruri și, încă mulțumirea fiind în gura lui, și-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu și s-a adaos Arhiereul către Arhierei și marele tunet al Cuvântului către propovăduitori, în ziua dintâi a lui ianuarie, întru al cincisprezecelea și cel mai de pe urmă an al împărăției~lui Valens, și întru al patrulea an al împărăției lui Gratian, care a împărățit după Valentinian, tatăl său. Sfântul, marele Vasilie, a păstorit Biserica lui Dumnezeu opt ani șase luni și șaptesprezece zile. Și a viețuit, de la nașterea sa, cincizeci de ani. Iar păgânul cel nou botezat, văzând că Sfântul a murit, a căzut la picioarele lui și, cu lacrimi, a zis: “Cu adevărat, robule al lui Dumnezeu Vasilie, și acum n-ai fi murit, dacă tu însuţi n-ai fi voit”.

Și adunându-se mulțime de arhierei, au cântat psalmii cei de deasupra gropii și au îngropat cinstitele moaște ale Sfântului plăcut al lui Dumnezeu Vasilie, în Biserica Sfântului Mucenic~Evpsihie.

Iar Sfântul Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu, atunci Episcop al cetății Sozima, fiind înștiințat de aceasta, a scris cunoscutul cuvânt de îngropare. Și, venind, l-a citit pe el deasupra mormântului, cu multe lacrimi, lăudând pe unul Dumnezeu în Treime, Căruia Se cuvine slava în veci! Amin.