Proloage – 01 Ianuarie – Întru aceastã zi, minunea Sfântului Vasile cel Mare, pe care a fãcut-o în Niceea

Odinioară, pe vremea nelegiuitului împărat Valens(364-378), în cetatea Niceea s-au apropiat căpeteniile ereziei ariene, cerând ca, din soborniceasca biserică cea din cetatea aceea, să gonească poporul dreptcredincios, iar sfântul lăcaș să-l dea adunării lor celei arieneşti. Și a făcut așa împăratul cel rău, el însuși fiind eretic: a luat, adică, biserica de la cei dreptcredincioși, cu sila, și a dat-o arienilor, apoi s-a dus la Constantinopol.

Drept aceea, în mare mâhnire fiind~toată mulțimea dreptcredincioșilor, a sosit acolo marele Vasilie, apărătorul cel de obște al Bisericilor, la care toată mulțimea celor dreptcredincioși venind cu strigare și cu tânguire, i-a spus strâmbătatea ce li s-a făcut lor de către împărat. Iar Sfântul, mângâindu-i pe ei cu cuvintele sale, îndată s-a dus la împărat, la Constantinopol și, stând înaintea lui, i-a zis: “Cinstea împăratului stă în judecata sa”. Iar înțelepciunea zice: “Dreptatea împăratului, la judecată se vede”. Deci pentru ce, împărate, ai făcut judecată nedreaptă, izgonind pe dreptcredincioși din Sfânta Biserică, și dând-o~răucredincioşilor?”. Zis-a, lui, Împăratul: “Tot la învinuiri te întorci, Vasilie? Nu ți se cuvine, ție, să fii așa”, Răspuns-a, Vasilie: “Se cuvine, mie, pentru dreptate a muri”, Și înfruntându-se ei și împotrivindu-se, stătea acolo de față mai marele bucătarilor împărătești, numit Demostene. Acela, vrând să ajute arienilor, a spus ceva cu glas încet, ocărând pe Sfântul. Iar Sfântul a zis: “Vedem aici și pe necărturarul Demostene”. Iar stolnicul, rușinându-se, iarăși a grăit ceva împotrivă. Sfântul i-a zis: “Lucrul tău este să ai grijă de mâncări, nu să fierbi dogmele Bisericii”. Și a tăcut Demostene, rușinat. Iar împăratul, pe de o~parte mâniindu-se și pe de altă parte rușinându-se, a zis lui Vasilie: “Să mergi, tu, între dânșii, să faci dreptate, dar așa să judeci: ca să nu judeci cu părtinire poporului de-o credință cu tine”. Iar Sfântul a răspuns: “De voi judeca cu nedreptate, apoi și pe mine la surghiun să mă trimiți, și pe cei de o credință cu mine să-i izgonești, și biserica să o dai arienilor”.

Și, luând Sfântul scrisoarea de la împărat, s-a întors la Niceea. Și, chemând pe arieni, le-a zis lor: “Iată, împăratul mi-a dat mie putere, ca să fac judecată între voi și între dreptcredincioși, pentru biserica pe care ați luat-o cu sila”. Iar ei au răspuns, lui: “Deci judecă,~dar după judecata împăratului”. Iar Sfântul a zis: “Să mergeți, și voi arienii și voi dreptcredincioșilor, și să închideți biserica și, încuindu-o, să o pecetluiți cu pecețile, voi cu ale voastre și aceștia cu ale lor, și să puneți de amândouă părțile păzitori. Și mergând mai întâi voi, arienii, să vă rugați trei zile și trei nopți și, după aceasta, să vă apropiați de biserică. Și de se vor deschide singure, cu rugăciunile voastre, ușile bisericii, apoi să fie a voastră biserica în veci. Iar de nu, atunci ne vom ruga, noi, o noapte, și vom merge cu litie, cântând, la biserică, și de se vor deschide, nouă, să o avem pe ea în veci. Iar de nu se vor deschide nici nouă, apoi, iarăși,~a voastră să fie biserica”.

Și plăcut a fost cuvântul acesta înaintea arienilor. Iar dreptcredincioşii se mâhneau asupra Sfântului, zicând că nu după dreptate, ci după frica împăratului a făcut judecata. Și, luându-se multe măsuri de pază de către amândouă părțile, Sfânta biserică străjuită a fost cu tot dinadinsul, pecetluită și întărită. Și rugându-se arienii trei zile și trei nopți și de Biserică apropiindu-se, nu s-a făcut niciun semn. Și se rugau de dimineață până la al șaselea ceas, strigând: “Doamne miluiește”, și nu s-au deschis ușile Bisericii, și s-au dus fără dar și rușinați. Atunci, marele Vasilie,~adunând pe toți dreptcredincioșii, cu femeile, cu copiii lor, au ieșit din cetate la Biserica Sfântului Mucenic Diomid, făcând acolo priveghere de toată noaptea, apoi au mers dimineață cu toții la cea sobornicească biserică pecetluită, cântând: “Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi”. Apoi, stând înaintea ușii bisericii, a zis către popor: “Ridicați mâinile voastre și strigați cu dinadinsul “Doamne miluiește”. Și aceasta făcându-se, a poruncit Sfântul, să facă tăcere și, apropiindu-se de ușă, a însemnat-o cu semnul crucii de trei ori și a zis: “Bine este cuvântat Dumnezeul creștinilor, totdeauna, acum și~pururea și în vecii vecilor”. Și, glăsuind tot poporul “Amin!”, îndată s-a făcut cutremur și au început a se sfărâma zăvoarele, au căzut întăriturile s-au dezlegat pecețile și s-a deschis ușa, ca de un vânt și furtună mare, și s-a lovit ușa de zid. Iar dumnezeiescul Vasilie a început a cânta: “Ridicați porțile voastre, ridicați-vă porțile cele veșnice și va intra Împăratul Slavei”. Și, intrând Vasilie în biserică, cu toată mulțimea drepcredincioşilor și, săvârșind dumnezeiasca slujbă, a slobozit pe popor cu veselie. Iar mulțimea fără de număr de arieni, văzând acea minune, s-a lepădat de credința lor cea rea, și la cei dreptcredincioși~s-au adăugat. Și, aflând și împăratul de o judecată dreaptă ca aceasta a lui Vasilie, și de minunea aceea preaslăvită, s-a mirat foarte și a defăimat urâciunea relei credințe ariene, însă, orbindu-se de răutate, nu s-a întors la credința cea dreaptă, și a pierit rău după aceea. Că, biruit și rănit fiind el la război, în părțile Traciei, a fugit și s-a ascuns într-o şură de paie. Iar urmăritorii lui, înconjurând șura cu foc, au aprins-o și, acolo, împăratul arzând, și-a dat sfârșitul. Și a fost moartea aceasta a împăratului, după moartea Sfântului Vasilie, dar în același an, întru care Sfântul s-a mutat către Domnul.