Pomenirea întemeierii Constantinopolului

În 324, Sfântul Împărat Constantin (21 mai) a decis situarea capitalei imperiale mai aproape de provinciile răsăritene, dar totuşi să aibă o comunicare directă cu Occidentul. Cetatea din Bizanţ a îndeplinit aceste cerinţe, iar la 8 noiembrie 324 a fost sfinţit locul noii capitale.

Împăratul trasa graniţele cetăţii, cu o suliţă, iar curtenii săi rămâneau uimiţi de mărimea noilor dimensiuni ale capitalei. „Doamne”, au întrebat ei, „cât mai continui aşa?”. Constantin a răspuns: „Voi continua, până când Cel Ce merge înaintea mea se va opri”.

Atunci au înţeles că împăratul era condus de o putere divină. Există o schiţă iconografică, a lui Rallis Kopsides, care arată un înger al Domnului mergând înaintea Sfântului Constantin în timp ce trasa noile graniţe ale cetăţii.

Îngerul Domnului, mergând înaintea Sfântului Împărat Constantin, în timp ce trasa noile graniţe ale cetăţii Constantinopol

Construcţia clădirilor principale a început în 325, iar monumentele păgâne din Roma, Atena şi alte oraşe au fost refolosite pentru a înfrumuseţa noua capitală. Necesitatea noii cetăţi este explicată, parţial, de cerinţele în schimbare ale guvernării, invadarea germanică a Occidentului şi beneficiile comerciale, dar noua cetate avea să fie şi o capitală creştină. Pentru aceasta, a fost necesară o nouă temelie.

În 330, lucrările au progresat până la punctul în care a devenit posibilă sfinţirea noii capitale de către Împăratul Constantin. Sfinţirea a avut loc pe 11 mai, urmată de patruzeci de zile de sărbătoare plină de bucurie. Constantinopolul creştin a fost pus sub protecţia Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a lăsat în întuneric Bizanţul păgân. 

Sfântul Constantin a fost primul împărat care s-a supus voluntar lui Hristos, iar Constantinopolul a devenit simbolul unui imperiu creştin care a durat o mie de ani. 

(cu ajutorul lui Dumnezeu, traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe)