Mutarea Sfintelor Moaşte ale Sfinţilor Pătimitori Boris şi Gleb (după botez Roman şi David – 1072 şi 1115)

Sfântul Boris (24 iulie) a fost unul dintre fraţii Marelui Prinţ Iaroslav cel Înţelept al Kievului (1019-1054) şi a fost botezat cu numele Roman. Prinţul Boris, fiind ucis, a fost înmormântat la Biserica Sfântul Vasile cel Mare din Vişgorod, din apropierea Kievului.

Mitropolitul Ioan I al Kievului (1008-1035) şi clerul său au primit cu cinste Sfintele Moaşte neputrezite ale Sfântului Pătimitor Gleb şi le-au aşezat în biserica unde se odihneau Sfintele Moaste ale Sfântului Boris. Curând, pe locul de înmormântare au început să se săvârşească minuni. Apoi, Sfintele Moaşte ale Sfinţilor fraţi Boris şi Gleb au fost dezgropate şi aşezate într-o bisericuţă special construită. Pe 24 iulie 1026, se sfinţea biserica având cinci turle, ridicată de Iaroslav cel Înţelept în cinstea Sfinţilor Mucenici.

În anii următori, Biserica Sfinţii Boris şi Gleb din Vişgorod, unde se aflau Sfintele Moaste ale Sfinţilor Pătimitori, a devenit Biserica familiei Iaroslavici, Altarul iubirii lor frăţeşti şi al slujirii naţiunii. Simbolul unităţii acestora a fost cinstirea Mutării Sfintelor Moaste ale Sfinţilor Boris şi Gleb, în data de 2 mai. Istoria înfiinţării acestei sărbători este legată de evenimentele precedente din istoria Rusiei. Pe 2 mai 1069, Marele Prinţ Iziaslav, care a fost expulzat de la domnie timp de şapte luni (adică din septembrie 1068) din cauza unei răscoale a poporului kievean, intra în Kiev. În semn de recunoştinţă pentru ajutorul lui Dumnezeu în stabilirea păcii în ţara rusă, prinţul a construit o nouă biserică pentru a înlocui una mai veche. Doi mitropoliţi, Gheorghe al Kievului şi Neofit al Cernigovului, au participat la sfinţirea acesteia, alături de alţi episcopi, egumeni şi clerici. Mutarea Sfintelor Moaşte, la care au participat toţi cei trei Iaroslavici (Iziaslav, Sviatoslav, Vsevolod), a fost fixată pentru ziua ed 2 mai şi a fost desemnată ca sărbătoare anuală.

Sviatoslav Iaroslavici, Prinţul Kievului în perioada 1073-1076, a întreprins eforturi pentru a transforma lăcaşul Sfinţilor Boris şi Gleb într-o biserică din piatră, dar nu a reuşit să construiască ziduri mai înalte de nici 6 metri. Mai târziu, Vsevolod (+ 1093) a terminat construcţia bisericii, dar ea s-a prăbuşit peste noapte.

Cinstirea Sfinţilor Boris şi Gleb a căpătat amploare în timpul nepoţilor lui Iaroslav, producând deseori o competiţie pioasă ciudată între ei. Fiul lui Iziaslav, Sviatopolk (+ 1113), a făurit racle din argint pentru sfinţi. În 1102, fiul lui Vsevolod, Vladimir Monomah (+ 1125), a trimis meşteri noaptea şi a împodobit în secret raclele de argint, îmbrăcându-le cu foiţe de aur. Fiul lui Svyatoslav, Oleg (+ 1115), i-a întrecut. El a fost numit „Gorislavici” şi a fost menţionat în „Istoria campaniei lui Igor”. El „a intenţionat să înalţe pietrele prăbuşite (biserica) şi a angajat câţiva constructori”. Le-a dat tot ce era necesar.

Biserica era gata în anul 1111, iar Oleg „l-a presat şi rugat pe Sviatopolk să mute Sfintele Moaşte în ea”. Sviatopolk nu a vrut să facă acest lucru, „pentru că nu construise el această biserică”.

Moartea lui Sviatopolk Iziaslavici (+ 1113) a adus o nouă insurecţie în Kiev, în care aproape că a fost ucis Vladimir Monomah, care devenise Marele Prinţ al acelui oraş. El a decis să cultive prietenia cu Sviatoslavici, prin mutarea cu cinste a Sfinelor Moaşte în biserica lui Oleg.

„Vladimir şi-a adunat fiii, iar David şi Oleg cu fiii lor. Toţi au ajuns la Vişgorod. Au venit toţi ierarhii, egumenii, călugării şi preoţii, umplând tot oraşul şi nu mai era loc pentru cetăţeni de-a lungul zidurilor”.

În dimineaţa zilei de 2 mai 1115, La Duminica Femeilor Mironosiţe, au început să cânte Utrenia în ambele biserici, cea veche şi cea noua, şi a început Mutarea Sfintelor Moaşte. Cei trei erau separat. „Mai întâi l-au adus pe Sfântul Boris într-o căruţă şi, împreună cu el, se afla Mitropolitul Vladimir şi clerul său”. În alte căruţe mergeau Sfântul Gleb „şi David cu episcopii şi clericii”. Oleg îi aştepta în biserică.

Această separare a fost respectată în generaţiile viitoare. Sfântul Boris a fost considerat un protector ceresc al Monomahilor; Sfântul Gleb, al Olgovicilor şi Davidovcilor. Când Vladimir Monomah vorbeşte despre Boris în „Testamentul” său, el nu-l menţionează pe Gleb. Pe linia Olgovicilor, niciunul dintre prinţi nu a primit numele Boris.

În general, numele Boris şi Gleb, la fel şi Roman şi David, au fost apreciate de multe generaţii de prinţi ruşi. Fraţii lui Oleg Gorislavici au fost numiţi Roman (+ 1079), Gleb (+ 1078), David (+ 1123), iar unul dintre fiii săi a fost numit Gleb (+ 1138).

Din Monomah au fost fiii Roman şi Gleb; de la Iurie Dolgoruki, Boris şi Gleb; ai Sfântului Rostislav de Smolensk, Boris şi Gleb; al Sfântului Andrei Bogoliubski, Sfântul Gleb (+ 1174); de la Vsevolod Marele Cuib, Boris şi Gleb. Printre fiii lui Vseslav din Polotsk (+ 1101) se afla întreaga gamă de nume a „Sfinţilor Boris şi Gleb”: Roman, Gleb, David, Boris.

Nu doar lăcaşurile din Vişgorod s-au concetrat asupra venerării liturgice a Sfinţilor Boris şi Gleb. Ea s-a răspândit în întregul ţinut rusesc. În primul rând, au apărut biserici şi mănăstiri în locuri specifice legate de martiriul sfinţilor şi de ajutorul lor minunat între oameni; Lăcaşul lui Boris şi Gleb din Dorogojici, de pe drumul către Vişgorod, unde s-a mutat la Domnul Sfântul Boris; Mânăstirea Sfinţii Boris şi Gleb de la Tmo, lângă Tver, unde calul lui Gleb şi-a rănit piciorul; o mănăstire cu acelaşi nume la Smiadino, pe locul uciderii lui Gleb; iar la râul Tverţa, lângă Torjok (întemeiată în 1030), unde s-a fost păstrat capul Sfântului Gheorghe Maghiarul [trad. notă: iubitul slujitor al Sfântului Boris a fost decapitat pentru a i se fura medalionul de aur dat de Sfântul Boris].

Biserici închinate Sfinţilor Boris şi Gleb au fost construite la Alta, în memoria victoriei lui Iaroslav cel Înţelept asupra lui Sviatopolk cel Blestemat, din 24 iulie 1019; şi, de asemenea, la Gzena, lângă Novgorod, unde Gleb Sviatoslavici a învins un vrăjitor.

Olgovicii şi Monomahii s-au luptat între ei în construirea de biserici închinate Sfinţilor Mucenici. Oleg însuşi, în plus faţă de biserica din Vişgorod, a construit Catedrala Sfinţii Boris şi Gleb din Vechiul Riazan, în 1115 (prin urmare, eparhia a fost numită mai târziu Sfinţii Boris şi Gleb). Fratele său, David, a construit şi el una la Cernigov (în 1120). În anul 1132, Iurie Dolgoruchi a construit o Biserică “Boris şi Gleb” la Kidekş, la Râul Nerla, „unde a fost campată tabăra Sfântului Boris”. În 1145, Sfântul Rostislav de Smolensk „a aşezat o biserică de piatră la Smiadino”, în Smolensk. În anul următor, o primă biserică (din lemn) “Sfinţii Boris şi Gleb” a fost construită în Novgorod. În 1167, o construcţie din piatră a înlocuit lemnul şi a fost finalizată şi sfinţită în anul 1173. Cronicile Novgorod-ului îl numesc pe legendarul Sotko Sitinici drept constructor al bisericii.

Sfinţii Pătimitori Boris şi Gleb au fost primii sfinţi ruşi canonizaţi de Bisericile Rusă şi Bizantină. Rânduiala unei slujbe pentru ei a fost compusă la scurt timp după mutarea lor la Domnul, iar autorul ei a fost Sfântul Ioan I, Mitropolitul Kievului (1008-1035) – lucru confirmat de un Minei din secolul al XII-lea. Nenumărate exemplare ale Vieţii lor, relatările despre Sfintele Moaşte, despre minuni şi elogiile din manuscrisele şi cărţile tipărite în secolele XII-XIV mărturisesc venerarea specială a Sfinţilor Mucenici Boris şi Gleb, din Rusia.

[trad. notă: Nici această relatare, nici cele din zilele de sărbătoare individuale ale Sfinţilor nu oferă detalii despre martiriul lor. Se poate presupune că cititorul ar fi fost familiarizat cu istoria, sau poate că erau prea dureros de relatat. Sfinţii au ales să nu ridice armele pentru a se apăra sau să fugă în siguranţă. În rugăciunile dedicate acestora, se face referire la suferinţa şi moartea voluntară pentru Dumnezeu, aşa cum au fost consemnate de cronicari. Întrucât au acceptat cu blândeţe o moarte nedreaptă de dragul lui Hristos, sunt cunoscuţi ca „Pătimitori”.]

(Cu ajutorul lui Dumnezeu, alcătuire, adaptare si traducere Lăcaşuri Ortodoxe)