publicat în: Vieţi de Sfinţi

Marea şi Sfântă LUNI (Denie) - Săptămâna Sfântă - o explicaţie liturgică a acestor zile

 


Săptămâna Sfântă: o explicaţie liturgică pentru zilele Săptămânii Sfinte


 


LUNI, MARŢI, MIERCURI: SFÂRŞITUL


Aceste trei zile, pe care Biserica le numeşte Mari şi Sfinte, în planul liturgic al Săptămânii Sfinte, au un scop foarte clar. Ele pun toate slujbele în perspectiva vremii de pe urmă; ele amintesc de semnificaţia eshatologică a Paştelui. Atât de des Săptămâna Sfântă este considerată una dintre "tradiţiile frumoase" sau "obiceiurile", oricum o "parte" evidentă a calendarului nostru. O luăm ca de la sine înţeleasă şi ne bucurăm ca de un eveniment anual îndrăgit încă din copilărie, admirăm frumuseţea slujbelor sale, interpretarea ritualurilor sale şi, nu în ultimul rând, ne place agitaţia din jurul mesei de Paşti. Iar apoi, când toate acestea sunt făcute, ne reluăm viaţa normală.


 


Dar să înţelegem că, atunci când lumea şi-a respins Mântuitorul, când Iisus a început să fie trist şi foarte îngreuiat... iar sufletul său era extrem de întristat, chiar şi până la moarte, când a murit pe cruce, "viaţa normală" avea sa se sfârşească şi nu mai putea fi posibilă. Căci erau bărbaţi "normali" cei care strigaseră "răstigniţi-l", care L-au scuipat şi L-au ucis pe cruce. Şi l-au urât şi l-au ucis tocmai pentru că le tulbura "viaţa normală". Era într-adevăr o lume perfect "normală", care a preferat întunericul şi moartea, în locul luminii şi vieţii... Prin moartea lui Iisus, lumea "normală" şi viaţa "normală" au fost condamnate irevocabil. Sau, mai degrabă, ea şi-a dezvăluit incapacitatea sa reală şi anormală de a primi Lumina, din cauza puterii teribile a răului din ea.


 


"Acum este judecata acestei lumi" (Sfânta Evanghelie după Ioan 12:31). Paştele lui Iisus a însemnat sfârşitul "acestei lumi" şi ea a rămas sfârşită de atunci. Acest sfârşit poate dura sute de secole, dar acest lucru nu schimbă natura vremii în care trăim ca pentru "ultima dată". "Căci chipul acestei lumi trece..." (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 7:31).


 


Paştele înseamnă trecere, transformare. Sărbătoarea Paştelui a fost, pentru evrei, comemorarea anuală a întregii lor istorii ca mântuire, şi a mântuirii ca trecere, de la sclavia Egiptului, la libertate, din Exodul în ţara promisă. A fost şi anticiparea trecerii finale - în Împărăţia lui Dumnezeu. şi Hristos a fost împlinirea Paştelui. El a făcut trecerea finală: de la moarte la viaţă, din această "lume veche" în noua lume, în noua vreme a Împărăţiei. Şi a deschis posibilitatea acestei treceri, pentru noi.


 


A trăi în "această lume" poate însemna deja să nu mai fim "ai acestei lumi", adică să fim liberi de sclavia morţii şi de păcat, părtaşi ai "lumii ce va să vină". Dar, pentru aceasta, trebuie să împlinim si propria noastră transformare, trebuie să condamnăm pe vechiul Adam din noi, trebuie să-L aşezăm pe Hristos în moartea botezului şi să avem viaţa noastră adevărată tainică în Dumnezeu, cu Hristos, în "lumea ce va veni... "


 


Astfel, Paştele nu este o comemorare anuală, solemnă şi frumoasă, a unui eveniment trecut. Acest eveniment ne revine, ne este dat, întotdeauna ca fiind activ, de fiecare dată dezvăluindu-ne lumea noastră, vremurile noastre, viaţa noastră, ca aflându-se la sfârşitul lor şi anunţându-ne începutul noii vieţi... iar rolul primelor trei dintre Zilele Săptămânii Sfinte constă tocmai în provocarea noastră, prin acest sens final al Paştelui, şi în a ne pregăti să înţelegem şi să acceptăm asta.


 


Această provocare eshatologică (ceea ce înseamnă ultimă, decisivă, finală) ne este dezvăluită, în primul rând, în Troparul comun al acestor zile:


 


"Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iară nevrednic este iarăşi pe carele [îl] va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii, şi afară de Împărăţie să te încui. Ci te deşteaptă, strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi."


 


Miezul nopţii este momentul în care ziua cea veche ajunge la capătul ei şi începe o nouă zi. Reprezintă, astfel, simbolul vremilor pe care le trăim ca creştini. Căci, pe de o parte, Biserica este încă în această lume, împărtăşind slăbiciunile şi tragediile acesteia din urmă. Cu toate astea, pe de altă parte, adevărata ei fiinţă nu este din lumea aceasta, căci ea este Mireasa lui Hristos, iar misiunea ei este aceea de a vesti şi de a dezvălui venirea Împărăţiei şi a noii zile.


 


Viaţa ei este o perpetuă vizionare şi aşteptare, o priveghere îndreptată spre zorii acestei noi zile. Dar ştim cât de puternic rămâne încă ataşamentul nostru faţă de "vechea zi", în lumea cu patimile şi păcatele sale. Ştim cât de profund aparţinem "acestei lumi". Am văzut Lumina, Îl cunoaştem pe Hristos, am auzit despre pacea şi bucuria noii vieţi în El şi, totuşi, lumea ne ţine în sclavia ei. Această slăbiciune, această trădare constantă a lui Hristos, această incapacitate de a oferi în întregime iubirea noastră Unicului Subiect Adevărat al iubirii, este minunat exprimată într-o cântare din aceste trei zile:


„Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită, şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa; luminează-mi haina sufletului, Dătătorule de lumină, şi mă mântuieşte".


 


Aceeaşi temă se dezvoltă, în continuare, în citirile Evangheliei din aceste zile. În primul rând, întregul text al celor patru Evanghelii (până la Sfânta Evanghelie după Ioan 13: 31) se citeşte la Ceasuri (1, 3, 6 şi 9). Această recapitulare arată cum Crucea este punctul culminant al întregii vieţi şi al Misiunii lui Iisus, cheia înţelegerii lor corecte. Totul, în Evanghelie, duce la acest ultim ceas al lui Iisus şi totul trebuie înţeles în această lumină. Apoi, fiecare slujbă are învăţătura sa specială din Evanghelie:


 


LUNI:


La Utrenie: Sfânta Evanghelie după Matei 21: 18-43 - Istoria smochinului, simbolul lumii create pentru a aduce roade duhovniceşti şi care a dat greş în răspunsul către Dumnezeu.


 


"Dimineaţa, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flămânzit; şi văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, şi a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată.
Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum s-a uscat smochinul îndată?
Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci şi muntelui acestuia de veţi zice: Ridică-te şi aruncă-te în mare, va fi aşa.
Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi.
Iar după ce a intrat în templu, s-au apropiat de El, pe când învăţa, arhiereii şi bătrânii poporului şi au zis: Cu ce putere faci acestea? Şi cine Ţi-a dat puterea aceasta?
Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt, pe care, de Mi-l veţi spune, şi Eu vă voi spune vouă cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice: Din cer, ne va spune: De ce, dar, n-aţi crezut lui? Iar de vom zice: De la oameni, ne temem de popor, fiindcă toţi îl socotesc pe Ioan de prooroc.
Şi răspunzând ei lui Iisus, au zis: Nu ştim. Zis-a lor şi El: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea.


Dar ce vi se pare? Un om avea doi fii. Şi, ducându-se la cel dintâi, i-a zis: Fiule, du-te astăzi şi lucrează în via mea. Iar el, răspunzând, a zis: Mă duc, Doamne, şi nu s-a dus. Mergând la al doilea, i-a zis tot aşa; acesta, răspunzând, a zis: Nu vreau, apoi căindu-se, s-a dus.
Care dintr-aceştia doi a făcut voia Tatălui? Zis-au Lui: Cel de-al doilea. Zis-a lor Iisus: Adevărat grăiesc vouă că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu.
Căci a venit Ioan la voi în calea dreptăţii şi n-aţi crezut în el, ci vameşii şi desfrânatele au crezut, iar voi aţi văzut şi nu v-aţi căit nici după aceea, ca să credeţi în el.
Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele. Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre. Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa. La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis.


Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? I-au răspuns: Pe aceşti răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor. Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: "Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri"?
De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei." 


 


La Liturghia Darurilor mai Înainte Sfinţite: Sfânta Evanghelie după Matei 24; 3-35 - marele discurs eshatologic al lui Iisus. Semnele şi vestirea sfârşitului. "Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece..."


 


"Şi şezând El pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicând: Spune nouă când vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului?
Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi. Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul. Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri. Dar toate acestea sunt începutul durerilor.


Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii. 
Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui.
Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul.
Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt - cine citeşte să înţeleagă - atunci cei din Iudeea să fugă în munţi. Cel ce va fi pe casă să nu se coboare, ca să-şi ia lucrurile din casă. Iar cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă înapoi, ca să-şi ia haina. Vai de cele însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea!
Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta.
Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi.


Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile. Atunci, de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi.
Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.
Iată, v-am spus de mai înainte. Deci, de vă vor zice vouă: Iată este în pustie, să nu ieşiţi; iată este în cămări, să nu credeţi. Căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Căci unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.


Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă.


Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă, şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini.


Învăţaţi de la smochin pilda: Când mlădiţa lui se face fragedă şi odrăsleşte frunze, cunoaşteţi că vara e aproape. Asemenea şi voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi că este aproape, la uşi. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta, până ce nu vor fi toate acestea. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece." 


 


Cu ajutorul lui Dumnezeu, alcătuire, adaptare si traducere Lăcaşuri Ortodoxe, după un cuvânt al Pr. Alexander Schmemann 

Vezi mesaje